Fiica lui Gheorghe Dincă ar fi mințit. Un martor cheie dezvăluie noi detalii din ziua în care Alexandra Măceșanu a dispărut.
Interogată de anchetatori, fata lui Gheorghe Dincă a mărturisit că a trecut prin fața porții tatălui său îu în ziua în care a fost răpită Alexandra, dar că nu a intrat. Asta se întâmpla la ora 10 dimineața, conform spuselor ei.
Acum, un patron de la o fermă de nuci din Dăbuleni rupe tăcerea și susține că aceasta era la ei la ora aceea.
„Au venit două doamne care s-au arătat interesate de nuci. Mi-au spus că le trebuie vreo 5.000 de puieți, că vor să afișeze o plantație pe programe europene. Noi suntem furnizori de material pentru așa ceva. Dar eu aveam foarte multă treabă și s-a ocupat băiatul meu. Le-am spus că nu avem 5.000 de nuci și că le comunic cât avem disponibil. Între timp, au lăsat un număr de telefon”, a spus patronul fermei.
„Ulterior mi-a sărit în ochi când am văzut-o la telefon pe fiica lui Dincă. Mi s-a părut că semăna cu cea care a fost la noi. Au ajuns la noi în prima parte a zilei, până în prânz. În niciun caz la prima oră a dimineții, în jur de ora 10”, a mai spus patronul fermei, potrivit Antena 3.
Ce a declarat Daniela Dincă?
„În ziua de 24.07.2019, am venit în Caracal și am trecut prin fața porții tatălui meu, însă nu am oprit. Împreună cu mine erau sora mea, Dincă Daniela, și o colegă de seviciu din Arad. Fac precizarea că pe 24.07.2019, orele 10, când am trecut prin fața porții tatălui meu, am văzut două persoane ieșind din curtea acestuia, doi vecini despre care știu că se numesc Vică și Fane”, a spus fiul lui Dincă.
„Din discuțiile purtate cu mama mea, cunosc faptul că tatăl meu mai era vizitat de doi vecini, și anume numitul Vică, care locuiește la câteva case mai în față către ieșirea spre Mol Craiova, și a doua persoane despre care nu-mi amintesc momentan. Declar că în data de 24.07.2019, în jurul orelor 10.00 dimineața, eu, împreună cu fratele meu, Dincă Gheorghe Daniel, numita Diaconu Andreea, în timp ce ne aflam în autoturismul firmei unde lucrez, întorcându-ne din localitatea Dăbuleni, am trecut pe strada unde tatăl meu are domiciliul, respectiv strada Craiovei, moment în care am văzut că de la imobilul tatălui meu au ieșit două persoane de sex bărbătesc. Declar că nu am oprit să-l vizităm pe tatăl nostru și nu cunosc pe acele persoane care au ieșit din curtea tatălui meu.
Menționez că în data de 24.07.2019, miercurea când eu am trecut pe la poarta tatălui meu și am văzut cele două persoane care ieșeau din curtea imobilului, persoana mai scundă avea în mână o pungă sau plasă de mărime medie, de culoare închisă, nefiind voluminoasă”, a mai spus Daniela Dincă.
|
S-au lipit cateva kilograme in plus de tine de sarbatori? Nu te impacienta; poti scapa de ele in doar doua saptamani, cu doar putina perseverenta si multa atentie.
( ) Citeşte tot articolulMersul pe jos are numeroase beneficii. Te ajută să slăbeşti, îţi protejează inima şi poate fi un excelent remediu pentru durerile articulare. Oamenii cred deseori că aceasta nu este o formă de mişcare, ci mai degrabă o modalitate de recreere, însă nu este complet...
( ) Citeşte tot articolulMarea Britanie vaccinează în medie 140 de persoane pe minut împotriva COVID-19, a declarat luni Nadhim Zahawi, ministrul responsabil cu campania de vaccinare, relatează Reuters. Pe locul al cincilea în lume după numărul de decese asociate COVID-19,...
( ) Citeşte tot articolulGrigore Vieru, poetul poporului român, care a luptat pentru Mișcarea de Eliberare Națională a Basarabia. Poetul ce a trezit poporul român la conștiința națională, la dragostea de patrie. După 12 ani de la moarte, el rămâne a fi un simbol pentru neamul românesc.
( ) Citeşte tot articolulRegele umorului din Moldova, Gheorghe Urschi, împlinește astăzi 73 de ani!
( ) Citeşte tot articolulPe parcursul zilei, în raioanele de nord vor fi -7..-10°C. În raioanele de centru se vor înregistra -6..-9°C la prânz. În raioanele de sud vor fi -5..-8°C. Maine 19 ianuarie, vor fi minime de minus 15 grade în nord și de minus 13 grade în...
( ) Citeşte tot articolul