„O blondă”, aşa e intitulat editorialul lui Cristian Tudor Popescu, din „Gândul” de marţi, pe care îl preluăm alăturat. Titlul nu se înscrie în tendinţa obsesivă a presei on-line de a ademeni cititorii cu titluri „incitante”, sub care dai de texte proaste, de doi bani. Dimpotrivă, titlul lui CTP e „sfidător” de cuminte şi… nu „incită” la lectură. În schimb, textul de sub titlu e o lecţie bună de învăţătură dată nouă, ziariştilor basarabeni.
Admiraţia şi preţuirea cu care scrie CTC despre Natalia Gherman, viceministru de Externe al R. Moldova (fiica ex-preşedintelui Mircea Snegur), ies din cadrul unui simplu gest de complezenţă. Cel puţin noi, cei din Moldova, trebuie să interpretăm acest gest ca pe o lecţie. Mă explic. Există la noi o… problemă, neformulată vreodată explicit, dar care e vânturată prin presă cu multă pasiune, care ar putea fi numită „odraslele demnitarilor”.
Este adânc înrădăcinată în percepţia multora ideea preconcepută precum că toţi copiii preşedinţilor (mai larg – a demnitarilor) sunt nişte debilaşi rotofei şi rumeori, fără carte şi fără har în vreun domeniu, care intră la facultate pe pile, sunt angajaţi în posturi înalte pe pile, fac carieră pe pile, din care cauză „copiii noştri” – aici fiţi atenţi! – nu pot răzbate nicăieri. Cu adevărat, nimic nu este mai periculos decât jumătăţile de adevăr!
Ţin minte cât venin s-a vărsat peste Mircea Snegur când fiica acestuia, Natalia Gherman, a fost angajată la Externe. Nu neg, există şi cazuri când odrasla rumeoară a vreunui demnitar să urce sus graţie proptelelor părinteşti; da, avem cazuri când nu studiile şi talentul, ci funcţia înaltă ocupată de babacu’ îl propulsează în sus pe scara ierarhică. A stat la „originile” carierei Nataliei Gherman „impulsul” ex-preşedintelui Snegur? Nu ştiu. Poate. Sigur că, în anumite circumstanţe, în locul Nataliei Gherman ar fi putut să fie altcineva. Altceva însă contează în cazul discutat de noi: a fost promovat un profesionist.
Mi se pare cu totul nedreaptă, necreştinească şi lipsită de elementar bun-simţ plăcerea unora de a defăima o persoană numai pentru „vina” de a fi fiul sau fiica cuiva, în cazul dat – al vreunui preşedinte. Cititorii îşi amintesc câte legende circulau despre fiii ex-preşedintelui Lucinschi, despre milioanele care, chipurile, nu ştiu care din ei le-ar fi pierdut la un cazinou. Până la urmă, s-a dovedit că toate sunt bârfe, lansate cu bună ştiinţă de „cineva”. „Conceptul” stalinist că fiul răspunde pentru greşelile tatălui e încă adânc înrădăcinat în unii dintre noi. Urmăresc reacţiile la includerea lui Chiril Lucinschi în lista electorală a PLDM şi mă trec fiorii cu câtă ură de clasă este atacat de unii. Nu sunt, pentru că nu pot fi avocatul lui Chiril Lucinschi, dar am contactat cu el de câteva ori şi m-a impresionat mult modestia, inteligenţa şi cumsecădenia acestui om. Nu cred că cei care-l hulesc acum ar fi de o calitate umană mai înaltă. Nu cred. Cât de universal motivată şi aplicabilă este zicala „ce iese din pisică şoareci mănâncă”? Oare nu avem sute de cazuri care infirmă zicala? Cum să desfiinţezi un om numai din cauză că tatăl lui a ocupat funcţii înalte în fostul PCUS? Dar, dacă în cazul celui care o face pe procurorul, tatăl său, fiind căruţaş, fura în fiecare seară ce-i pica de la colhoz? De ce nu-şi asumă vina? Dar dacă tatăl acestuia, prin alt joc de circumstanţe, ajungea nu căruţaş, dar în locul lui Lucinschi, oare nu cumva altfel ar fi cântat?
Nu mă transform în apărătorul odraslelor fostei şi actualei nomenclaturi, dar nici nu accept să se treacă cu găleata de lături peste toţi, fără discernământ. Bineînţeles, fenomenul există: cumătrismul şi nănăşismul atacă precum un cancer sistemul administraţiei de stat. Repet însă: nu trebuie să fie puşi toţi într-o oală. În contextul dat, nu pot să nu amintesc despre fiul preşedintelui Voronin, Oleg, devenit „vedetă” în ultimii ani. S-ar putea întâmpla, când lucrurile se vor limpezi într-o justiţie independentă, că multe din legendele ce circulă despre el să fie simple legende şi nu el, Oleg Voronin, fiul ex-preşedintelui V. Voronin, să fie cel mai bogat om din Moldova, cum am scris noi, ziariştii. Am scris însă de ce? Fiindcă vinovat este tatăl său, şi iată de ce: în condiţiile unei Moldove mâncate de sărăcie, pentru a se exclude orice gen de speculaţii, Oleg Voronin nu trebuia să activeze în business. Oriunde în altă parte, numai nu în afaceri. Aroganţa şi dispreţul cu care Familia Voronin îşi etala averile l-au costat pe Voronin tatăl foarte scump: a făcut din numele fiului său un nume odios. Exact asta a făcut şi dictatorul Ceauşescu cu fiul său, Nicu.
În ce constă însă „lecţia CTP” din titlu? Mânaţi de valul politicii curente, hipnotizaţi de evenimente şi declaraţii de două parale, înrăiţi, „din oficiu”, pe toată lumea, nici nu observăm că în jurul nostru există foarte mulţi oameni de reală valoare, care-şi fac datoria într-un discret şi protector anonimat. Noi trebuia să observăm primii acest lucru, nu Cristian Tudor Popescu.
P.S. Cât priveşte dorinţa lui CTP de a o vedea pe doamna Natalia Gherman în funcţia de ministru de Externe al României, ce să zic? România are zeci de diplomaţi străluciţi, care chiar acum pot ocupa această funcţie. Dacă însă se va considera că numirea Nataliei Gherman în funcţia de ministru de Externe al României va accelera aderarea R. Moldova la UE şi regăsirea mai grabnică a românilor de pe cele două maluri ale Prutului, noi, basarabenii, vom susţine cu căldură această soluţie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
