Astăzi 22 Februarie 2020, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 18:09
Abonamente

Politică 9 Septembrie 2013, ora 10:52

FILAT şi Mitropolitul Vladimir i-au transmis lui Şevciuk Mănăstirea Noul Neamţ! (DOC)

Marime Font

Foto: timpul.md

Portalul de știri deschide.md a intrat în posesia unor documente scandaloase din arhiva Mănăstirii Noul Neamţ care demonstrează că Mănăstirea aflată sub jurisdicţia Mitropoliei Moldovei a fost transmisă Transnistriei încă în 2012. 

Se pare că în "afacere" a fost implicat şi Vlad Filat, care a fost foarte activ în acea perioadă în dialogul cu preşedintele autoproclamatei rmn Evgheny Şevciuk. În aceeaşi ordine de idei, prin vizita sa în Transnistria, Patriarhul Kiril nu va face decât să "blagoslovească" cedarea mănăstirii forţelor separatiste de la Tiraspol.

La 15 iulie 2012, în plină febră a negocierilor privind rezolvarea diferendului transnistrean, Vlad Filat împreună cu Evghenii Şevciuk şi Mitropolitul Vladimir întreprind o vizită la Sfântul Munte Athos. Se pare că anume în timpul acelei călătorii cei trei au căzut de comun acord ca Mănăstirea Noul Neamţ de la Chiţcani, aflată pe partea dreaptă a Nistrului, dar pe teritoriu transnistrean, trebuie să fie transmisă de la Mitropolia Moldovei sub jurisdicţia Tiraspolului şi anume să fie trecută în cadrul episcopiei de Tiraspol şi Bender.

Loading...


La numai câteva luni de la această vizită, după mai multe redactări, la data de 25 octombrie 2012, Mitropolitul Vladimir semnează şi pune ştampila Mitropoliei pe un document care reprezintă nimic altceva decât Statutul Mănăstirii Noul Neamţ. Potrivit noului statut, Manăstirea, ca organizaţie religioasă, cu toata averea ei şi cu tot cu călugari urmează să fie înregistrată la Ministerul transnistrean al Justiţiei şi să treacă astfel în subordinea Tiraspolului. În acelaşi Document se mai spune că monahii se obligă sa respecte legile rmn şi să devină cetăteni ai regiunii separatiste. Documentul mai prevede că în cazul acumulării unor datorii faţă de anumiţi creditori, Mănăstirea poate fi închisă şi desfiinţată în timp de 2 luni.

Documentele de mai sus au fost obţinute din arhiva Mănăstirii Noul Neamţ. Calugării de acolo au fost cei care ne-au oferit acces la ele. Aceştia, după ce au încercat să oprească semnarea documentului, au decis să vorbească acum, pentru că, spun ei, “sântem nevoiţi să facem publică trădarea pentru ca să nu fim acuzaţi de credincioşi că slujim politica.”

Astfel, potrivit călugărilor , după ce a primit învoire de la prim-ministrul de atunci, Mitropolitul Vladimir împreună cu stareţul Paisie şi Evghenii Şevciuk au fost cei care au negociat transmiterea Mănăstirii.

Despre faptul că Mănăstirea a fost cedată deja s-a scăpat cu vorba, în cadrul unei conferinţe de presă avută loc recent la Tiraspol şi episcopul Sava de Tiraspol şi Bender. În cadrul acelei conferinţe, pe care o puteţi urmări integral în imaginile video de mai jos, acesta a făcut declarații scandaloase legate de obștea mănăstirii Noul Neamț, cea mai numeroasă obște de călugări din Moldova. Episcopul îi acuză pe călugări de jocuri politice și își exprimă indignarea în fața faptului că mănăstirea, aflată în spațiul transnistrean, se supune direct Mitropolitului Chișinăului. În cadrul evenimentului acesta sugerează că, odată cu vizita Patriarhului în Transnistria, problema apartenenţei Mănăstirii Noul Neamţ va fi rezolvată.

“Episcopia de Tiraspol și Dubăsari a fost fondată și de 18 ani își exercită slujirea sa poporului transnistrean. Ce să zic, dacă e să vorbim de ansamblul mănăstiresc Chițcani și locul unde se află, trebuie să spunem că acolo nu e o atmosferă tocmai bună în sensul înțelegerii: canonic și administrativ ea se află pe teritoriul Transnistriei, dar se supune direct mitropolitului Vladimir. Desigur, cineva are de cîștigat de pe asta, atît politicienii de pe partea cealalta, cît și ai noștri, care nu cedează în acest sens celorlalți. Desigur, cu timpul trebuie să terminăm cu asta, să facem din acest loc anume un centru duhovnicesc și nu un centru de polemici politice și trageri de pătură, care o trage de pe care. De aceea, prefericitul se va pătrunde de situație, o va vedea cu ochii săi, că e mai bine să vezi o dată decît să auzi de o sută de ori, mai ales dacă se vor răspîndi astfel de păreri. Desigur, asta nu se va petrece în aceeași minută, trebuie să vadă, să comunice cu frații”.

Astfel, soarta Mănăstirii noul Neamţ a fost decisă deja, iar astăzi, se pare că Patriarhul va pune punct “tranzacţiei” în timpul vizitei sale la Chiţcani.

Amintim că prima tentativă de a lua mănăstirea sub jurisdicţia Tiraspolului a avut loc în anul 2001. Atunci, Episcopul Iustinian a intrat cu armata transnistreană în mănăstire pentru a-şi intra în drepturi. Călugării s-au ridicat şi, în urma unei campanii de presă care a durat câteva luni, cu implicarea conducerii de la Chişinău, Moscova a cedat. Atunci s-a vehiculat pentru prima dată ideea înfiinţării unei Mitropolii la Tiraspol cu scopul de a accelera procesul recunoaşterii teritoriului separatist ca stat.

10 ruble. Noul neamt

Însă nu numai asta este miza acestei Mănăstiri, care este tipărită pe bancnotele transnistrene cu nominalul de 10 ruble. În ajunul împlinirii a 150 de ani de existenţă a Mănăstirii, pentru Evghenii Şevciuk, aducerea Noului Neamţ sub jurisdicţia rmn ar însemna recunoştinţă din partea poporului credincios al Transnistriei, exprimat ulterior prin votrul de încredere dat la următoarele alegeri celui mai mare şi mai adevărat creştin al rmn.

Pentru Moldova însă, acest lucru nu înseamnă nimic altceva decât faptul că Transnistria a fost pierdută definitiv, lucru confirmat prin pecetea şi semnătura puse de către Mitropolitul Moldovei pe statutul Mănăstirii, care recunoaşte astfel că nici măcar el nu mai are nici o autoritate în regiunea Transnistreană. Astfel se explică şi faptul că pe sit-ul Mitropoliei programul vizitei Patriarhului în Republica Moldova s-a încheiat ieri deşi în mod normal acesta va zbura abia în după-amiaza zilei de astăzi spre Moscova. Or, Transnistria nu mai e Republica Moldova, cel puţin pentru Mitropolie.

După cum am scris şi mai sus, cel mai probabil toaste astea nu aveau cum să se întâmple fără acordul lui Vlad Filat, care se pare că a fost dat pe Sfântul Munte la data de 15 iulie 2012.

P.S. Călugarii s-au întrunit în sobor şi au hotărât că vor refuza orice amestec în politică. De asemenea, ei au declarat pentru Deschide.md că documentul în cauză contravine practicii de 150 de ani a mănastirii care prevede ca statutul să fie întarit de Soborul Fraţilor şi nicidecum altfel.

Sursa: deschide.md 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 16:57

Va denunța Moldova Convenția Europeană a Drepturilor Omului?

Va denunța Moldova Convenția Europeană a Drepturilor Omului?

 Decizia CEDO în cauza Ojog si Alții (nr. 1988/06) a readus in discuție problema recuperării prejudiciilor cauzate de către judecători prin adoptarea hotărârilor ilegale, care mai apoi au generat condamnarea Guvernului la CEDO.

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 22 Februarie 2020, ora: 10:18

Postul Paștelui 2020. În calendarul bisericesc, în Postul Paștelui se intră în două etape, primul pas fiind făcut chiar mâine, pe 23 februarie, în Duminica Înfricoșătoarei Judecăți. Lăsată Secului pentru Postul Paștelui 2020 are două etape care conduc treptat către Postul...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 09:40

Începe forajul în Marea Neagră. Producţia estimată va fi de 1 mld. metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul României

Începe forajul în Marea Neagră. Producţia estimată va fi de 1 mld. metri cubi de gaze pe an, echivalentul a 10% din consumul României

Ministerul Economiei a emis, vineri, autorizaţia pentru executarea lucrărilor de foraje geotehnice offshore pe segmentul submarin al viitoarei conducte de alimentare din amonte Ana - STG, în apropierea ţărmului, în zona Vadu din judeţul Constanţa, a anunțat instituţia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 08:50

Bufonul regelui Consilierul lui Ion Chicu îl numește pe deputatul ACUM, Sergiu Litvinenco: „Leneș și mincinos”

Consilierul lui Ion Chicu îl numește pe deputatul ACUM, Sergiu Litvinenco: „Leneș și mincinos” Din editia print

Consilierul Premierului tehnocrat Chicu este cunoscut ca o persoana ciudată ce distribuie postări bizare pe pagina sa de facebook. Anterior Vitalie Drăgancea a dedicat mai multe postări dedicate liderilor opoziției parlamentare. Mai jos vă prezentăm câteva „idei” din...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 08:04

5 alimente care agravează simptomele răcelii

5 alimente care agravează simptomele răcelii

Îți vâjâie capul, îți curge nasul și strănuți în continuu? Sunt semnele clare că suferi de răceală. Dar aceste simptome le au și cei care suferă de infecții virale ale căilor respiratorii superioare (IACRS). Există mai mult de 200 de viruși care pot...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 07:57

Încă un suicid în centrul țării. Un bărbat de 62 de ani, găsit strangulat în propria gospodărie

Încă un suicid în centrul țării. Un bărbat de 62 de ani, găsit strangulat în propria gospodărie

Un nou caz de suicid a zguduit centrul țării. Un bărbat de 62 de ani a fost găsit strangulat în propria casă, de către fiul acestuia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 07:49

Trei primari PDM, care au plecat la „Pro Moldova”, au revenit peste o zi înapoi la Filip

Trei primari PDM, care au plecat la „Pro Moldova”, au revenit peste o zi înapoi la Filip

Cei trei primari PDM din raionul Dondușeni, care au anunțat, joi, că pleacă din partid, au revenit peste o zi. Anunțul a fost făcut de președintele democraților, Pavel Filip.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 07:32

Numărul cazurilor de CORONAVIRUS în China este în scădere

Numărul cazurilor de CORONAVIRUS în China este în scădere

 Numărul zilnic de noi cazuri de contaminare cu coronavirus în China este scădere, cu 397 de cazuri anunţate sâmbătă de comisia naţională de sănătate faţă de aproape 900 vineri, relatează AFP.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 07:12

ROMÂNOFOBIE CURATĂ în Parlamentul de la Chișinău / Extremiștii lui Dodon atacă cu jigniri șovine și xenofobe

ROMÂNOFOBIE CURATĂ în Parlamentul de la Chișinău / Extremiștii lui Dodon atacă cu jigniri șovine și xenofobe

Ieri, deputatul Octavian Țîcu a anunțat că o cărţulie „profund antiromânească şi antiunionistă” , în care se aduc jigniri statului şi cetăţenilor români, este distribuită în Parlament de „angajaţii fracţiunii PSRM”. Din aceste...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 07:12

Planurile lui Dodon dacă câștigă alegerile: Federalizarea R. Moldova și... „ieșirea din bortă”

Planurile lui Dodon dacă câștigă alegerile: Federalizarea R. Moldova și... „ieșirea din bortă”

Declarații bizare ale lui Igor Dodon despre „planurile sale” în următorii ani.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 07:00

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 FEBRUARIE 2020. RACII POT AFLA UN SECRET

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 22 FEBRUARIE 2020. RACII POT AFLA UN SECRET

Horoscopul zilei de 22 februarie 2020 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 22 februarie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 22...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 03:20

„MITĂ ȘI ÎNAINTE”? 40% din posesorii de autovehicule nu achită TAXA rutieră și respectiv NU EFECTUEAZĂ revizia tehnică a unității de transport

„MITĂ ȘI ÎNAINTE”? 40% din posesorii de autovehicule nu achită TAXA rutieră și respectiv NU EFECTUEAZĂ revizia tehnică a unității de transport

Ratările Bugetelor locale de la evaziunea fiscală a posesorilor de automobile în anul 2020 vor fi de circa 500 milioane lei. Astfel, Primăriile și autoritățile raionale vor aloca pentru întreținerea și reparația drumurilor locale 750 milioane lei în loc de 1,2 miliarde...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 00:50

VIDEO / Opt moldoveni au deschis mai multe fabrici de țigări, în ITALIA. Poliția a confiscat de la ei țigarete de 12 milioane de euro

VIDEO / Opt moldoveni au deschis mai multe fabrici de țigări, în ITALIA. Poliția a confiscat de la ei țigarete de 12 milioane de euro

Opt cetăţeni ai Republicii Moldova au fost arestaţi în sudul Italiei, pentru fabricarea ţigărilor contrafăcute. Reținerea a avut loc în data de 20 februarie, în câteva locații din orașul Napoli, acolo unde suspecții îți desfășurau activitatea ilegală.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 22 Februarie 2020, ora: 00:46

Bulgaria ar putea să amâne până la vară planurile privind aderarea la ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb - n. r.), o perioadă obligatorie de doi ani, înainte de adoptarea monedei euro, a declarat vicepreşedintele Comisiei Europene, Valdis Dombrovskis.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Februarie 2020, ora: 00:18

Chicu este supărat că oamenii prin teritoriu îi SPUN în față că MOLDOVA NU ARE VIITOR

Chicu este supărat că oamenii prin teritoriu îi SPUN în față că MOLDOVA NU ARE VIITOR

„E paradoxal, dar străinii, investitorii și partenerii noștri externi au mai multă încredere viitorul țării noastre decât noi. Mă doare să aud în teritoriu, de la pedagogi, că poporul ăsta nu mai are viitor, nu mai avem cu cine ne mândri. De parcă marele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2020, ora: 20:19

Secretarul de stat de la Ministerul de Externe de la Chișinău ignoră „politică echilibrată” a lui Dodon: Politica externă este îndreptată spre atingerea obiectivului de integrare europeană

Secretarul de stat de la Ministerul de Externe de la Chișinău ignoră „politică echilibrată” a lui Dodon: Politica externă este îndreptată spre atingerea obiectivului de integrare europeană

Tatiana Molcean: „Din ceea ce este în programul de care ne conducem, mă refer la programul de activitate al guvernului, din ceea ce este fixat în planul de activitate al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, nu aș spune că calendarul s-a schimbat la nivel...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2020, ora: 18:00

Daniel Ioniță: „În momentul de față nu suntem convinși că autoritățile de la Chișinău chiar sunt serioase în ceea ce privește parcursul european”

Daniel Ioniță: „În momentul de față nu suntem convinși că autoritățile de la Chișinău chiar sunt serioase în ceea ce privește parcursul european”

România nu este convinsă că autoritățile de la Chișinău sunt serioase în ceea ce privește parcursul european, declară ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță. În cadrul emisiunii „Alternativa europeană” de la Radio Chișinău, diplomatul...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 21 Februarie 2020, ora: 16:33

Jizdan îi acuză pe cei din „Pro Moldova” că și-au schimbat comportamentul după ce Candu a vizitat Israelul

Jizdan îi acuză pe cei din „Pro Moldova” că și-au schimbat comportamentul după ce Candu a vizitat Israelul

Fostul ministru de Interne Alexandru Jizdan nu exclude că cei șase deputați au părăsit PDM în urma unei întrevederi cu Ilan Șor în Israel.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2020, ora: 15:25

Dezmembrarea PDM ia amploare! Mai mulți primari din raionul Rezina au părăsit partidul și susțin grupul „Pro Moldova”

Dezmembrarea PDM ia amploare! Mai mulți primari din raionul Rezina au părăsit partidul și susțin grupul „Pro Moldova”

Au părăsit PD pentru că nu-i mai reprezintă! Șase primari ai unor localități din raionul Rezina și vicepreședinta raionului, Aurelia Grigoriță, au anunțat că părăsesc rândurile Partidului Democrat din Moldova și susțin grupul parlamentar „Pro Moldova”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2020, ora: 14:40

Stoianoglo PROMITE că 29 de oameni ar urma să fi audiați în dosarul finanțării PSRM din Bahamas / Nicio persoană nu este încă BĂNUITĂ

Stoianoglo PROMITE că 29 de oameni ar urma să fi audiați în dosarul finanțării PSRM din Bahamas / Nicio persoană nu este încă BĂNUITĂ

29 de persoane fizice urmează a fi audiate de procurori în dosarul finanțării PSRM din Bahamas.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2020, ora: 14:31

Dodon e nervos că „subalternii” săi și ai lui Chicu vând PĂDURILE MOLDOVEI

Dodon e nervos că „subalternii” săi și ai lui Chicu vând PĂDURILE MOLDOVEI

Tăierea ilicită a pădurilor este o problemă gravă în opinia șefului statului, Igor Dodon. Acesta le promite pădurarilor că „vor intra la închisoare”, dacă continuă să vândă ilegal lemn, iar ministrului Agriculturii, Ion Perju, îi promite că riscă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2020, ora: 14:28

Eșanu: Andronachi și Dodon au bătut palma la „Metalferos”. Acum de acolo se finanțează și PD și PSRM

Eșanu: Andronachi și Dodon au bătut palma la „Metalferos”. Acum de acolo se finanțează și PD și PSRM

Eșanu a declarat, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă, că după ce în vară Andronachi dispăruse o perioadă din Republica Moldova, ulterior președintele Igor Dodon „i-a dat asigurări că nu-l atinge”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2020, ora: 14:22

Sute de mii de pangolini au fost vânduţi ilegal în întreaga lume în ultimele două decenii

Sute de mii de pangolini au fost vânduţi ilegal în întreaga lume în ultimele două decenii

 Aproape 900.000 de pangolini, o specie aflată pe cale de dispariţie, au fost vânduţi ilegal în întreaga lume în ultimele două decenii, a informat joi un ONG care monitorizează circuitul traficului de animale, citat de AFP. "Nu trece o zi fără a vedea o...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Februarie 2020, ora: 14:00

VIDEO / SCANDAL ÎN PARLAMENTUL R. MOLDOVA. Deputații din opoziție au BLOCAT tribuna Legislativului și nu i-au permis lui Chicu să citească raportul de 100 de zile

VIDEO / SCANDAL ÎN PARLAMENTUL R. MOLDOVA. Deputații din opoziție au BLOCAT tribuna Legislativului și nu i-au permis lui Chicu să citească raportul de 100 de zile

Ședință cu SCANDAL la Parlament: Deputații din opoziție au BLOCAT tribuna Legislativului, în ziua în care premierul Chicu a venit neanunțat în Parlament să-și citească raportul la 100 de zile de activitate

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)