Economie

Financial Times: Amânarea pe Schengen loveşte nu numai România

România şi Bulagria au depus eforturi pentru a se alătura Schengen în primăvara anului viitor, un calendar pe care mulţi l-au considerat nerealist, din cauza îndoielilor care există în unele state membre faţă de ideea de a avea încredere în aceste ţări cu graniţe externe UE, arată Financial Times. Miniştrii de interne din cele mai influente două puteri ale blocului european au îngropat însă definitiv această ambiţie într-o scrisoare adresată Comisiei Europene în care spun că începutul anului 2011 este o dată prematură pentru aderarea la Schengen a României şi Bulgariei.

Cum pentru decizia aderării la Schengen este nevoie de unanimitate politică, poziţia franco-germană va obliga la stabilirea unui nou calendar, au declarat diplomaţi citaţi de Financial Times.

Mişcarea – continuă publicaţia britanică – va fi deosebit de dezamăgitoare pentru Ungaria, care la 1 ianuarie preia preşedinţia Consiliului European şi care sperase să repare legăturile fragile dintre vechile state membre ale UE, cum sunt Franţa şi Germania, şi noii veniţi în blocul european, în special din est.

Un alt semn de tensiune a fost înregistrat la summitul de săptămâna trecută, când liderii francez, german şi britanic au fost în fruntea celor care susţin limitarea creşterii bugetului UE, ceea ce ar avea un impact direct asupra ţărilor est-europene, cele mai mari beneficiare ale fondurilor de dezvoltare regională acordate de Bruxelles, remarcă Financial Times.

"Ungurii făcuseră din aderarea la Schengen o prioritate şi chiar dacă ei au fost realişti în privinţa şanselor de succes, se vor simţi respinşi", a declarat un diplomat ungar pentru Financial Times.

Sursa: Money.ro 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *