Astăzi 19 August 2019, Luni - Ultima actualizare la 23 August 2019
Abonamente

Actualitate 23 Iulie 2019, ora 10:40

Florin Călinescu, intrare explozivă în politică! Ce lege vrea să dea. Cei de la PSD sunt în șoc

Marime Font

Florin Călinescu este mai decis ca niciodată să se decide politicii. El a fost ales președinte al Partidului Verde, care a avut doi deputati la alegerile din 2012 pe listele USL.

Florin Călinescu a dorit să ofere mai multe detalii despre Partidul Verde, care „nu are nicio legătură cu niciun partide de dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial și din timpul lui, probabil că doar cămaşa era verde”.

El a menționat că trecutul acestui partid nu are nicio legătură cu orice alt partid sau asociere de partide din legislaturile trecute nu fac parte din agenda noastră. Partidul Verde, a spus el, este în grupul Verzilor din Parlamentul European, cu o reprezentare solidă în ţări precum Germania, Belgia, Olanda, Austria, Suedia, Finlanda, Norvegia.


„Să folosim acest mijloc de comunicare ca o garanție a seriozității și a autenticității mesajului pe care voi încerca să-l transmit de azi înainte”, a afirmat Florin Călinescu, referindu-se la pagina sa de Facebook.

„Fac acest pas pentru că nu am încredere şi aţi auzit, cel puţin în preajma europarlamentarelor și unii dintre dumneavoastră m-ați și bălăcărit. De la PSD până la PNL, de la USR până la PLUS, de la PMP și cred că şi ungurii s-au foit la un moment dat pe lângă mine, au generat diverse zvonuri legat de asocierea mea politic cu dumnealor. Deci, acesta este drumul pe care am să merg. Încercăm să construim ceva numai cu ajutorul dumneavoastră. N-am să stau prea mult dacă nu stârnesc, în dumneavoastră, dorinţa de acţiune. A te lămuri dacă concetățenii tăi doresc o schimbare, atunci nu cunosc altă încercare decât dinăuntru, cum se spune, să intrăm în arenă”, a mai afirmat Călinescu.

„Ieșim din zona maximă a comentariilor și intru acolo unde e firesc să intri, într-o luptă politică. Partidul Verde nu înseamnă numai natură și prezervarea ei. (…) Pe mine mă interesează ce se întâmplă cu natura, cu tot ceea ce poate întâmpla cu sănătatea ei. Am spus-o și continui să o spun, cred că va fi și un titlu de lege. Un copac nejustificat tăiat sau fraudulos va însemna un an de pușcărie”, a continuat Călinescu. El a spus că va încerca să vină cu inițiative legislative și extrem de bine articulate despre absolut toate domeniile existenței noastre nu numai despre sănătatea planetei.

„Nu intru în acest partid cu gândul de a candida în acest moment”, a conchis celebra vedetă.

 

 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Politică 23 August 2019, ora: 09:00

George Damian: Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor

George Damian: Pactul Ribbentrop Molotov este în vigoare. De ce Basarabia nu a avut soarta balticilor

Îndrăznesc să spun că Pactul Ribbentrop Molotov este în continuare în vigoare. Ruşii se apără spunând că înţelegerea dintre Hitler şi Stalin a fost denunţată de multă vreme, din 24 decembrie 1989. Doar că foarte puţini au citit documentul acestei...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 20:24

Vasile Munteanu: Primăria Chișinău în colimatorul instituțiilor subordonate PSRM

Vasile Munteanu: Primăria Chișinău în colimatorul instituțiilor subordonate PSRM

 A mai rămas primăria municipiului Chişinău. Ultima redută râvnită şi visată de socialişti. Dacă nu au reușit niciodată să „ocupe” edificiul în rezultatul bătăliilor politice în alegeri, astăzi, profitând de lipsa de viziune, a blocului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 19:43

La două luni și jumătate de la preluarea guvernării împreună cu partidele conduse de Maia Sandu și Andrei Năstase, președintele pro-rus Igor Dodon a reușit să impună în pozițiile-cheie din arhitectura de putere a Republicii Moldova oameni loiali lui sau apropiați fățiș de Rusia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 19:39

Judecătoarea Liuba Șova a făcut dezvăluiri, în cadrul unei intervenții în platoul TV8, despre procedura de vot de astăzi a președintelui Curții Constituționale (CC). Potrivit acesteia, au existat anumite „recomandări” pentru a vota într-un anumit fel, iar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 18:23

Primăria Chișinău s-a „răzgândit” - Limba Noastră este... cea română (DOC)

Primăria Chișinău s-a „răzgândit” - Limba Noastră este... cea română (DOC)

„Limba Noastră cea Română” a revenit la Chișinău. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 17:31

Dodon s-a speriat de Usatîi și îl atacă pentru că nu se supune

Dodon s-a speriat de Usatîi și îl atacă pentru că nu se supune

Revenirea liderului „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, în R. Moldova și faptul că nu vrea „să joace cum îi cântă” președintele Igor Dodon pare să nu convină anumitor cercuri, astfel încât a fost lansată o campanie de denigrare a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 17:10

opinie „Maia Sandu a vândut ţara lui Dodon”

„Maia Sandu a vândut ţara lui Dodon”

Vicepreşedinta Partidului Mişcarea Populară Antimafie, Daniela Bodrug, consideră că Maia Sandu „a vândut ţara lui Dodon” în schimbul funcţiei de prim-ministru, după ce deputatul socialist Vladimir Ţurcan, persoană apropiată preşedintele Republicii Moldova, a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 16:54

BREAKING NEWS / Tensiuni legate de Brexit? / O bombă a explodat în Irlanda de Nord, în apropierea frontierei cu Irlanda

BREAKING NEWS / Tensiuni legate de Brexit? / O bombă a explodat în Irlanda de Nord, în apropierea frontierei cu Irlanda

O bombă a explodat, luni, în zona frontierei dintre provincia britanică Irlanda de Nord şi Irlanda, anunţă autorităţile, precizând că au fost vizaţi agenţi de poliţie, dar nu s-au înregistrat victime, relatează site-ul agenţiei Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 16:16

Țurcan devenit judecător direct din Parlament e preocupat de separarea puterilor în stat - Refuză să-i „răspundă” Maiei Sandu

Țurcan devenit judecător direct din Parlament e preocupat de separarea puterilor în stat - Refuză să-i „răspundă” Maiei Sandu

 Acesta a spus că își respectă deja atribuțiile care i le impune noul statut și că a depus deja cererea de suspendare a statutului de membru al Partidului Socialiștilor din R. Moldova

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:25

Dodon joacă TARE și îi ACUZĂ pe cei din ACUM că se IMPLICĂ în procesele interne ale CC și cere o abordare neutră

Dodon joacă TARE și îi ACUZĂ pe cei din ACUM că se IMPLICĂ în procesele interne ale CC și cere o abordare neutră

Igor Dodon, în legătură cu alegerea președintelui Curții Constituționale (CC), declară că, „cea mai corectă și mai cumpătată poziție a factorilor politici acum constă în abordarea neutră și imparțială a proceselor interne ale CC, fără preferințe sau...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:20

Domnica Manole ar fi votat pentru alegerea lui Vladimir Țurcan în funcția de Președinte al CCM / SURSE

Domnica Manole ar fi votat pentru alegerea lui Vladimir Țurcan în funcția de Președinte al CCM / SURSE

Judecătorii Liuba Şova şi Nicolae Roşca nu ar fi votat pentru ca Vladimir Țurcan să devină noul președinte al Curții Constituționale. Despre acest lucru ne-au comunicat surse din cadrul CC, informează unimedia.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:12

Deputat din PPDA (ACUM) „Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Curtea Constituțională este o ADEVĂRATĂ RUȘINE”

Deputat din PPDA (ACUM) „Ceea ce s-a întâmplat astăzi la Curtea Constituțională este o ADEVĂRATĂ RUȘINE”

Deputatul din fracțiunea ACUM Platforma DA Iurie Reniță numește „rușine” alegerea lui Vladmir Țurcan în calitate de președinte al Curții Constituționale (CCM). Comentând subiectul, parlamentarul din Blocul ACUM spune că este dezamăgit.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:07

Vlad Musteață, fostul director „Pro-Imobil” s-ar alege cu un nou dosar penal. Acesta este învinuit de evaziuni fiscale și spălare de bani

Vlad Musteață, fostul director „Pro-Imobil” s-ar alege cu un nou dosar penal. Acesta este învinuit de evaziuni fiscale și spălare de bani

Schimbarea guvernării pare să readucă în activitate mai multe persoane certate anterior cu legea. Este și cazul fostului director al companiei imobiliare „Pro-Imobil”, Vlad Musteață, cu dosar penal în Republica Moldova, reținut în Italia și care, potrivit...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 15:05

Țîcu: „Susţin poziţia dnei Maia Sandu şi reconfirm ce am spus şi anterior, că orice colaborare cu PSRM devine cu fiecare zi tot mai NOCIVĂ! Greu ajunge”

Țîcu: „Susţin poziţia dnei Maia Sandu şi reconfirm ce am spus şi anterior, că orice colaborare cu PSRM devine cu fiecare zi tot mai NOCIVĂ! Greu ajunge”

 Deputatul Blocului ACUM Octavian Ţîcu, entitate politică ce se află într-o alianţă de guvernare cu Socialiştii lui Igor Dodon, a anunţat că reconfirmă cele declarate anterior, şi anume că „orice colaborare cu PSRM devine în fiecare zi tot mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 14:53

(Presa de peste Prut) Un politruc sovietic, aliat politic al lui Dodon și cu discurs anti-românesc și anti-NATO, a devenit șeful Curții Constituționale din Moldova

(Presa de peste Prut) Un politruc sovietic, aliat politic al lui Dodon și cu discurs anti-românesc și anti-NATO, a devenit șeful Curții Constituționale din Moldova

Noul șef al Curții Constituționale din Moldova este Vladimir Țurcan, ales prin votul secret al membrilor. Țurcan, fost activist de partid cu funcții în timpul URSS, este un aliat politic al președintelui Igor Dodon și are un discurs profund anti-românesc și anti-NATO, dar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 14:38

Restaurantul în care clienţii sunt amendaţi dacă nu mănâncă tot din farfurie

Restaurantul în care clienţii sunt amendaţi dacă nu mănâncă tot din farfurie

Mânâncă tot din farfurie este un îndemn pe care mulţi l-am auzit de-a lungul vieţii, în special în perioada copilăriei. Un restaurant din Cehia a început însă să-i amendeze pe clienţii care lasă mâncare în farfurie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 14:05

Durerea de cap provocată de caniculă: cum scapi de ea şi când e cazul să mergi la medic

Durerea de cap provocată de caniculă: cum scapi de ea şi când e cazul să mergi la medic

Valul de caniculă din aceste zile care a pus stăpânire pe ţara noastră creşte numărul celor care solicită ajutor medical de specialitate. Fie că este vorba despre lipotimie, ritm cardiac accelerat sau insolaţie, temperaturile extreme sunt greu de suportat chiar şi de cei mai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 13:57

Shor a „vândut” concesionare Aeroportul Internațional Chișinău unei companii din Scoția controlate de un membru al familiei Rothschild, cu o avere de peste 1 miliard de dolari

Shor a „vândut” concesionare Aeroportul Internațional Chișinău unei companii din Scoția controlate de un membru al familiei Rothschild, cu o avere de peste 1 miliard de dolari

Compania Avia-Invest, care a obținut concesiunea Aeroportului Internațional Chișinău, a fost vândută NR Investments Ltd, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 13:27

Maia Sandu anunță că CC este CAPTURATĂ de Dodon: Desemnarea unui exponent al Partidului Socialiștilor în fruntea Curții Constituționale este un lucru grav

Maia Sandu anunță că CC este CAPTURATĂ de Dodon: Desemnarea unui exponent al Partidului Socialiștilor în fruntea Curții Constituționale este un lucru grav

Maia Sandu este nemulțămită de numirea colegului său de coaliție guvernamentală - socialistul Vladimir Țurcan președinte al Curții Constituționale.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 12:51

Încă o victorie strategică pentru Dodon, după numirea consilierului său șef la CNA / Socialistul Țurcan cu studii la Moscova în anii 70 a fost „ALES” Președinte al CCM

Încă o victorie strategică pentru Dodon, după numirea consilierului său șef la CNA / Socialistul Țurcan cu studii la Moscova în anii 70 a fost „ALES” Președinte al CCM

Judecătorii constituţionali îşi vor alege luni, 19 august, preşedintele prin vot secret, pentru un termen de trei ani, comunică MOLDPRES.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 12:36

Arhivele nu ard Ce scria presa pro-guvernamentală despre cel pe care azi l-au desemnat la șefia Curții Constituționale?

Ce scria presa pro-guvernamentală despre cel pe care azi l-au desemnat la șefia Curții Constituționale?

„Boierii Moldovei sărăcite” // Angajat la stat, şi deputatul socialist Vladimir Ţurcan a reușit să adune o avere impresionantă - aceasta scria actuala presă pro-guvernamentală despre cel pe care Alianța PSRM-PPDA-PAS l-au numit în funcția de Președinte al Curții...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 12:06

alegeri 2019 Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale și pentru Parlament / Partidele SFIDEAZĂ alegătorii și sunt „în vacanță” / Nu știm niciun candidat

Astăzi începe campania electorală pentru alegerile locale și pentru Parlament / Partidele SFIDEAZĂ alegătorii și sunt „în vacanță” / Nu știm niciun candidat

Campania electorală pentru alegerile locale din R. Moldova, din 20 octombrie, va începe la 19 august.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 19 August 2019, ora: 11:59

Angajații poliției de patrulare nu vor mai face asta! Andrei Năstase a semnat Ordinul

Angajații poliției de patrulare nu vor mai face asta! Andrei Năstase a semnat Ordinul

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Interne, Andrei Năstase a semnat, astăzi, Ordinul cu privire la asigurarea respectării prevederilor actelor normative în domeniul controlului traficului rutier.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)