Binele este o valoare universală complexă, fiecare om crezând profund că doar aşa cum înţelege el binele este bine. De aici şi mai multe sensuri ale binelui, toate însă cu valoare pozitivă, pornind de la înfăţişare (arată bine, îi stă bine) către stare (se simte bine), calităţi (bun la inimă) şi comportament (se poartă bine) şi culminând cu calitatea vieţii (o duce bine). Bine mai înseamnă şi în corespundere cu Adevărul (e bine aşa, de-a binelea) şi cu Frumosul (este bine, un bărbat bine). Binele are şi un sens formal contradictoriu, ca în expresia: Bine ţi-a făcut!
Omul nu se naşte decât ca fiinţă biologică şi doar cu predispoziţia de a deveni şi fiinţă intelectuală, şi fiinţă spirituală.
De dezvoltarea predispoziţiilor în competenţe, calităţi, trăsături, viziuni şi concepte este responsabilă educaţia, ca şi de cazurile de percepţie greşită a binelui. Poate mai puţin educaţia din şcoli şi din familie şi mai mult educaţia din mediile sociale nereglementate, care însă sunt şi primii procurori ai educaţiei formale, de parcă familia şi şcoala l-ar învăţa pe cineva să fie lacom, făţarnic, mincinos, răzbunător, mediocru. Familia şi şcoala dăruiesc fiecărui copil educat minimul necesar şi suficient de bine: îl orientează pozitiv. Multora însă acesta se dovedeşte a le fi insuficient – nu pentru că a fost puţin, ci pentru că ei nu şi-au crescut, nu şi-au îmbogăţit propriul bine, primit ca zestre spirituală de la părinţi şi învăţători. Astfel risipitorii binelui obţinut în copilărie ajung să-l transforme în rău, căci răul n-are altă origine decât în bine, mai exact, în insuficienţa şi slăbiciunea unui bine particular. Cel cunoscut cu numele de înger căzut a fost o fiinţă insuficient de pozitivă, de aceea a şi căzut, noua sa calitate fiind numită cu cuvântul rău. Exemplul cel mai elocvent de rău provenit din bine este mediocritatea obraznică.
Binele este primar şi pozitiv şi există prin sine. Răul este secundar, negativ, parazit şi există pe contul binelui. Răul n-are de aceea arme proprii, ci foloseşte armele binelui, ca în exemplele următoare. La doar două luni de la declararea Independenţei, o colegă de serviciu a primit în dar de ziua naşterii, de la o cucoană comsomolist-sovietică, drapelul tricolor. Recent au intrat în vigoare curricula „îmbunătăţite” cu „subcompetenţe”, acţiunea fiind prezentată ca una de modernizare europeană. Colega a sesizat aroganţa gestului şi a transmis drapelul directorului. Nu avem însă (din cauza formatorilor-„modernizatori”) şi o masă critică de învăţători cu gândire critică, care să nu fi admis aprobarea curricula ciopârţite. Or, răul atacă şi distruge acel bine care-i insuficient şi slab, căci raţiunea sa de a fi este să împuţineze binele.
Dar omul este congenital fiinţă pozitivă, deci şansele răului nu vor întrece niciodată forţa germinatoare a Binelui, arma căruia este complementaritatea – completarea reciprocă a bine-urilor particulare – aşa au procedat partidele liberal-democrate creând AIE ca armă împotriva comuniştilor, condamnaţi la scară mondială ca fiinţe ale răului.
Prin urmare, fiecare dintre noi este responsabil nu numai de binele propriu dar şi de binele din lume, căci bine faci, bine găseşti/primeşti, ceea ce înseamnă că forţa Binelui este în armonia omului cu sine şi cu lumea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
