Actualitate

Fost parlamentar rus: „Rusia este asemenea Germaniei hitleriste”

„Situația din Rusia acum este la fel ca în Germania lui Hitler <…> Întreaga țară a înnebunit-o într-o frenezie pseudo-patriotica” – a spus Voronenkov.

Potrivit fostului deputat, „Crimeea a devenit un test de turnesol – el i-a unit pe rusi în jurul ideii de a ******** (fura) ceva de la vecinul său”.

Voronenkov a spus ca nu a votat în Duma de Stat pentru ”unirea” Crimeei la Rusia. El a spus că acest lucru pentru el l-au făcut alți membri ai fracțiunii Partidului Comuniștilor.
De asemenea, el a declarat că în Rusia se falsifica rezultatele alegerilor, la toate nivelurile – de la municipale la federal – iar FSB a uzurpat puterile tuturor agențiilor de aplicare a legii din țară.

Voronenkov a confirmat faptul că a depus mărturie la Biroul Procuraturii Generale a Ucrainei în cazul lui Viktor Ianukovici, care este acuzat în Ucraina de trădare de stat.

Voronenkov a părăsit Rusia în octombrie 2016, iar în decembrie el a primit cetățenia Ucrainei.

„Comițând agresiunea împotriva Ucrainei, Rusia s-a certat cu comunitatea internationala, acest lcuru a fost făcut chiar și cu încălcarea legilor federale ruse privind referendumul”, – a spus Voronenkov.

Denis Voronenkov a fost deputat al Dumei de Stat din Rusia în legislatura 2011-2016 și membru al fracțiunii Partidului Comuniștilor. La sfârșitul lunii ianuarie 2017, „Kommersant” a scris că Denis este martor în dosarul initiat de Procratura Generala a Ucrainei împotriva lui Viktor Ianukovici, fostul presedinte la Ucrainei. 

paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *