Actualitate

Fostul deputat democrat Iurie Bolboceanu, plasat în arest pentru 30 de zile

Potrivit acestora, Iurie Bolboceanu se întâlnea lunar cu agentul străin sub acoperire și a fost reținut vineri seara în flagrant delict în timp ce transmitea informații. La domiciliul acestuia au fost găsite materiale probatorii, inclusiv 23 de mii de dolari.
Fostul demnitar a fost plasat astăzi în arest pentru 30 de zile prin decizia Judecătoria sectorului Centru.
El este învinuit într-o cauză penală de trădare de patrie și spionaj, riscând între 12 și 20 de ani de închisoare. Procurorul care instrumentează cauza, Anatol Pitel.
Procurorii au refuzat să spună în favoarea cărui stat lucra Bolboceanu, dar în presă s-a scris că ar fi vorba de Federația Rusă.
Agentul străin nu a fost reținut, deoarece se bucură de imunitate diplomatică, dar, conform practicilor, în scurt timp ar urma să fie expulzat din Republica Moldova.

Procurorii au declarat că în prezent nu a fost stabilită vreo legătură dintre acest caz și cel de mituire a deputaților din 2014, așa cum s-a vehiculat în presă. Totodată, se fac investigații în vederea identificării unor eventuale persoane care ar fi colaborat cu Iurie Bolboceanu.

radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *