Ion Bodrug, fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, reținut acum o săptămână pe Aeroportul din Chișinău, este cercetat în stare de libertate. Potrivit procurorul municipiului Chișinău, Ștefan Șaptefrați, Ion Bodrug este cercetat în stare de libertate având obligațiunea de a se prezenta la organul de urmărire penală.
Fostul șef IGP colaborează cu ancheta, nu se eschivează și se prezintă la necesitate. În aceste condiții nu au fost motive pentru a solicita în instanță o altă măsură preventivă în privința lui Ion Bodrug.
Amintim că Ion Bodrug a fost reținut pe 6 noiembrie, pe Aeroportul Internațional Chișinău, acesta fiind dat în 2017 în urmărire internațională. El este bănuit într-un dosar pe contrabandă cu arme de foc.
Bodrug a fost numit șef al Inspectoratului General al Poliției în martie 2013, iar până atunci, a fost viceministru al afacerilor interne. Despre plecarea de la IGP, Ion Bodrug a anunțat în martie în 2015, menționând că pleacă în sectorul privat.
|
Viorel Morari, șeful Procuraturii Anticorupție, suspendat astăzi din funcție și delegat în cadrul Procuraturii Generale (PG) de către procurorul general, Alexandr Stoianoglo, dar și efectuarea unui control asupra activității Procuraturii Anticorupție (PA) de către noul șef...
( ) Citeşte tot articolulAnul 2020 se anunţă a fi unul senzaţional, cel puţin pentru unele zodii, întrucât pe 3 decembrie Jupiter, planeta norocului, va intra în Capricorn, unde va rămâne pentru doi ani şi jumătate. Lângă el va fi şi Saturn, cunoscut drept planeta ghinionului,...
( ) Citeşte tot articolulCum să-ți protejezi coloana de frig. Potrivit dr. Mihaela Parnia, specialist în recuperare medicală, spondiloza, hernia de disc, cifoza, scolioza, discopatia și alte câteva afecțiuni care provoacă dureri de spate pot fi agravate de temperaturile scăzute. Aceasta...
( ) Citeşte tot articolulUn troleibuz s-a tamponat cu un microbuz, în sectorul Botanica. Totul s-a întâmplat cu puțin timp în urmă, pe bulevardul Decebal, în apropiere de centrul comercial Jumbo. Imaginile de la fața locului au fost expediate la adresa redacției noastre de către un...
( ) Citeşte tot articolulDacă aveţi poftă de maioneză, nutriţioniştii va sfătuiesc să o preparaţi în casă, din ouă proaspete şi ulei de măsline. Evitaţi ouăle de rată, fiindcă pot vehicula Salmonella. Utilizaţi zeamă de lămâie stoarsă pe loc, nu acid citric sau suc de lămâie...
( ) Citeşte tot articolulDoi hackeri români au fost condamnaţi la închisoare de către un judecător federal din Statele Unite, după ce au lansat o serie de atacuri cibernetice în urma cărora mii de calculatoare au fost afectate în întreaga lume, relatează site-ul de ştiri...
( ) Citeşte tot articolulConducerea Camerei Deputaţilor a decis, luni, introducerea pe ordinea de zi a unei propuneri legislative a liderului deputaţilor liberali, Florin Roman, referitoare la reducerea nivelului cotei standard de TVA de la 19% la 16% de la 1 ianuarie 2020, în timp ce propunerile PMP privind...
( ) Citeşte tot articolulMulte voci spun că mașinile cu hidrogen sunt viitorul, iar recordul stabilit recent de Hyundai aduce un plus de credibilitate acestei teorii.
( ) Citeşte tot articolulDoua actiuni de protest au avut loc in weekendul trecut în capitala Belarusului împotriva ”integrării profunde” cu Rusia. Actiunile nu au fost autorizate, dar politia nu a intervenit, mitingul fiind organizat în mod pașni, fără ca vreo persoana sa fie reținuta.
( ) Citeşte tot articolulAutorul de manuale de istorie integrată în variantă comunistă, Corneliu Popovici (foto), imediat după instalarea în fotoliul de ministru, a vorbit la Sputnik despre intenția de a schimba denumirea cursului „Istoria Universală și a Românilor”. După spusele oficialului,...
( ) Citeşte tot articolulAcum paisprezece ani, un grup de oameni de afaceri şi ziarişti au participat la lucrările Consiliului Mondial Român de la Atlanta, SUA. Reamintim că din delegaţia basarabeană făcea parte şi Iurie Muntean(u) - astăzi „lider de partid”, fost înalt funcţionar şi...
( ) Citeşte tot articolulO femeie a murit, după ce a fost lovită de un BMW în timp ce traversa strada. Tragedia a avut loc în această seară, în jurul orei 19:25, pe strada Mihail Kogălniceanu din orașul Hîncești. Potrivit poliției din Hâncești, victima, o femeie în...
( ) Citeşte tot articolulGuvernul Arabiei Saudite nu va mai solicita ca restaurantele să aibă intrări separate pentru familii și femei, respectiv pentru bărbați singuri, relatează Mediafax citând BBC. Anterior, era obligatoriu să existe o intrare pentru femei și copii și o alta separată pentru...
( ) Citeşte tot articolulUn cățel de usturoi consumat în fiecare zi este extrem de bun pentru sănătatea generală a organismului nostru. Din acest motiv, toți mai mulți români caută rețete speciale bazate pe usturoi. O femeie a combinat mierea cu usturoiul și cu puțin ghimbir și a consumat această...
( ) Citeşte tot articolulColiva are origini înainte de creștinism, nefiind invenția creștinilor. Originile ei se regăsesc în ritualuri păgâne, mai exact în manifestările mortuare precreștine legate de cultul pământului ca divinitate. Află cum se face coliva.
( ) Citeşte tot articolulAgenția Mondială Anti-Doping (WADA) a dictat o suspendare de 4 ani pentru toți sportivii Rusiei, care nu vor avea dreptul să participe la Olimpiada de la Tokyo din 2020. De asemenea, echipa de fotbal a Rusiei va fi exclusă de la Mondialul din 2022 din Qatar.
( ) Citeşte tot articolulMajoritatea studiilor pe substanțele chimice din produsele de păr s-au axat doar pe femeile albe, deși sunt folosite și de cele de culoare. O cercetare nouă de la Institutul Național de Sănătate (NIH) a descoperit că vopseaua permanentă de păr și produsele chimice de...
( ) Citeşte tot articolulUn militant irakian activ în cadrul manifestaţiilor împotriva puterii a fost asasinat duminică seară în faţa locuinţei sale în oraşul sfânt şiit Kerbala, relatează Agerpres. În imagini video vizionate apare Fahem al-Tai, în vârstă de 53...
( ) Citeşte tot articolulBlack Friday este un fenomen global în care majoritatea oamenilor se aruncă la una sau mai multe achiziții, indiferent cât de tare au nevoie de respectivele produse. O manifestare agresivă de consumerism, în care oamenii își găsesc fericirea în...
( ) Citeşte tot articolulLipsa gravitației duce la rezultate uimitoare în tratamentul cancerului, conform unor experimente recente realizate de cercetătorii australieni. În speranța găsirii unui tratament eficient pentru cea mai periculoasă boală a secolului 21, oamenii de știință au...
( ) Citeşte tot articolulÎncepând cu o anumită vârstă, grăsimile şi chimicalele din alimente îngroaşă pereţii arterelor, iar sângele nu mai poate transporta oxigenul şi substanţele nutritive în corp. Începând cu o anumită vârstă, grăsimile şi chimicalele...
( ) Citeşte tot articolul