Astăzi 24 Iulie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 11:27
Abonamente

Actualitate 26 Iunie 2019, ora 14:16

Fostul președinte armean – trimis a treia oară în arestul poliției

Marime Font

 Curtea de Apel din Armenia a aprobat marți cererea Procuraturii Generale a țării și a ordonat arestarea fostului presedinte al republicii, Robert Kociarian.

Kociarian intra în custodia autoritatilor pentru a treia oară din iulie 2018, relateaza TASS. Atunci, instanța de la Erevan l-a arestat la cererea Serviciului de Investigații Speciale , care l-a acuzat pe fostul președinte de răsturnarea violentă a ordinii constituționale în 2008. Două săptămâni mai târziu, Curtea de Apel din Erevan a decis eliberarea lui Kociarian din cauza faptului că el, conform Constituției, se bucură de imunitate.

Procuratura Generală a înaintat recurs la Curtea de Casație și după o examinare repetată, pe 7 decembrie, Kociarian a fost reținut din nou. Apărarea a încercat în mod repetat să atace decizia instanței, însă termenul arestării fostului președinte a fost prelungit de mai multe ori.

La 29 aprilie, Procuratura Generală a Republicii a aprobat rechizitoriul în dosarul lui Kociarian și l-a trimis în instanță. Dar, pe 18 mai, instanța l-a eliberat sub garanția personală a sefului nerecunoscutei Republicii Nagorno-Karabah, Arkadi Gukasian, iar actiunea penala împotriva sa suspendata și trimisa spre examinarea Curții Constituționale.


Procuratura Generală a contestat aceste decizii ale Curții de Apel.

Marți, Kociarian a fost reținut din nou, iar cazul său a fost returnat instantei. De asemenea, a fost anulată decizia de suspendare a examinării cauzei și a recursului la Curtea Constituțională. Imediat după anunțarea verdictului, poliția a fost obligată să meargă la domiciliul lui Kociarian și să-l rețina pe fostul presedinte.

Dosarul lui Robert Kociarian este legat de evenimentele din 1-2 martie 2008, după alegerile prezidențiale din Armenia din 19 februarie. Conform rezultatelor oficiale, a fost declarat câștigător Serzh Sargsyan. Susținătorii primului presedinte armean, Levon Ter-Petrosian, care a candidat din nou pentru functia suprema in stat, a refuzat să se recunoasca invins.

În dimineața zilei de 1 martie, poliția i-a atacat pe demonstranții opoziției care se aflau în Piața Libertății din Erevan. În evenimentele violente care au urmat, 10 persoane (opt protestatari și doi polițiști) au fost uciși, și mai mult de 250 de persoane au fost rănite, inclusiv 33 politisti.

Politia a arestat 106 persoane, majoritatea fiind condamnați la cinci ani de închisoare, dar amnistiați în 2009.

Nikol PasinIan, care în 2008 era membru al sediului de campanie al lui Ter-Petrosian, a fost, de asemenea, persecutat. După revolta din 1-2 martie, el a fost dat in urmarire generala, s-a predat autorităților în 2009, iar în ianuarie 2010 a fost condamnat la șapte ani de inchisoare. A fost eliberat în mai 2011.

În primăvara anului 2018, în Armenia a avut loc o revoluție de catifea, care s-a încheiat cu victoria lui Nikol Pasinian și a susținătorilor săi. După ce a preluat funcția de prim-ministru în locul lui Serzh Sargsyan, Pasinian a ordonat o anchetă aprofundată a evenimentelor din urma cu zece ani. 

http://www.paginaderusia.ro/


blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 11:27

Autorităţile din Coreea de Nord au reţinut 15 cetăţeni ruşi şi doi sud-coreeni, care făceau parte din echipajul unei ambarcaţiuni ruse de pescuit, deoarece au încălcat legile de intrare în Coreea de Nord, a transmis miercuri ambasada Rusiei din Coreea de Nord, conform Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 11:23

Poliția de Frontieră prezintă o primă informație pe cazul părăsirii neautorizate a teritoriului Aeroportului Internațional Chișinău de către un cetățean străin.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 11:15

1989 este consemnat ca anul schimbării în Europa de Est, un an dramatic cu superlative pe măsură: cea mai liniştită revoluţie în Ungaria şi cea mai sângeroasă în România. A fost anul unor proteste de amploare, al deschiderii graniţelor către Occident, al...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 11:11

FLASH / Prunele moldovenești au ajuns pe rafturile magazinelor din Germania

FLASH / Prunele moldovenești au ajuns pe rafturile magazinelor din Germania

După ce acum câteva zile, primele caise și cireșe autohtone au ajuns pe rafturile magazinelor din Germania, în această săptămână, și primul lot de prune moldovenești din acest an va bucura consumatorii germani.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 11:06

7 metode prin care deosebești oamenii buni de cei răi Cu toții am dat, de-a lungul vieții, de oameni care ne zâmbeau în față și ne vorbeau de rău pe la spate, care se purtau frumos exclusiv cu persoanele care le erau superioare din punct de vedere ierarhic. De asemenea, toți...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 10:47

Fashion and the Catholic Imagination este subtitlu expoziției emergente Heavenly Bodies, de la Met Museum. O expoziție care, din materialele promoționale, promite să includă toate clișeele catolice din modă, de la cruci și coroane de spini, la incest, vinovăție, putere și glorie...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 10:47

Un val de aer saharian lovește zilele acestea Europa de Vest, iar temperaturile așteptate în Italia, Franța, Olanda sau Marea Britanie ar putea atinge noi recorduri istorice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 10:38

DRUM BUN! Rușii din R. Moldova ar putea obține mai ușor cetățenia Federației Ruse

DRUM BUN! Rușii din R. Moldova ar putea obține mai ușor cetățenia Federației Ruse

Președintele comisiei Consiliului Federației pentru Afaceri Internaționale, Constantin Kosaciov, a vorbit despre modul în care este soluționată problema acordării cetățeniei ruse, în regim simplificat, persoanelor care s-au născut în Uniunea Sovietică.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 10:37

 Mai multe instituții de învățămînt superior au afișat rezultatele preliminare ale admiterii la studii în anul de învățămînt 2019-2020, transmite moldpres.md.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 10:34

Cum arată Dacia 1410 vândută cu 16.500 €: „O adevărată capsulă a timpului”

Cum arată Dacia 1410 vândută cu 16.500 €: „O adevărată capsulă a timpului”

O adevărată capsulă a timpului şi o maşină cu un farmec aparte. Aşa este descris cel mai scump autoturism Dacia 1410 Sport scos la vânzare pe un site de specialitate în acest an, pentru care proprietarul cere nu mai puţin de 16.500 de euro.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 09:14

Chișinăul este cedat Socialiștilor PAS cu PAS / Doi consilieri municipali, numiți vicepretori

Chișinăul este cedat Socialiștilor PAS cu PAS / Doi consilieri municipali, numiți vicepretori

Doi consilieri municipali din Chișinău din partea PSRM, Vitalie Mucan și Iuri Vitneanski, au fost numiți în funcțiile de vicepretori la două sectoare din capitală.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 09:09

Echipa Poliției de Frontieră a transmis colegilor din România „cele mai sincere și calde felicitări cu prilejul sărbătorii profesionale”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 08:42

ULTIMA ORĂ / 13 candidați au fost admiși la concursul pentru funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului

ULTIMA ORĂ / 13 candidați au fost admiși la concursul pentru funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului

Pe 23 iulie 2019 a avut loc prima ședință a Comisiei de concurs pentru selectarea candidaților la funcția de judecător al Curții Constituționale din partea Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 08:10

opinie Analistul Vlad Țurcanu: Dodon e predispus mai degrabă să preia sistemul din justiție decât să-l reformeze

Analistul Vlad Țurcanu: Dodon e predispus mai degrabă să preia sistemul din justiție decât să-l reformeze

În actuala coaliție de guvernare, formată din blocul ACUM și Partidul Socialiștilor, există diferite abordări ale liderilor privind reforma justiției, după cum observă analistul Vlad Țurcanu în cadrul emisiunii „Ora de Vârf” de la Radio Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 08:02

Trump: Germania este cel mai mare delicvent. Nu plătesc. Dau doar 1% pentru bugetul Apărării. Noi dăm 4,3%, dintr-un PIB mult mai mare

Trump: Germania este cel mai mare delicvent. Nu plătesc. Dau doar 1% pentru bugetul Apărării. Noi dăm 4,3%, dintr-un PIB mult mai mare

Donald Trump a lansat un nou atac la adresa Uniunii Europene, despre care spune că este mai periculoasă pentru Statele Unite decât China.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 07:49

Maia Sandu anunță că nu vom avea gaz românesc în următorii 5 ani

Maia Sandu anunță că nu vom avea gaz românesc în următorii 5 ani

 Premierul moldovean, Maia Sandu declară într-un interviu la RFI că dacă nu se va ajunge la o înțelegere, până la sfârșitul acestui an, privind tranzitul gazelor naturale pe teritoriul Ucrainei, ”s-ar putea să avem probleme cu asigurarea de gaze naturale...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 07:37

Ce erau de fapt peştii piranha găsiţi în Maramureş. „I-au aruncat nişte inconştienţi”

Ce erau de fapt peştii piranha găsiţi în Maramureş. „I-au aruncat nişte inconştienţi”

Explicaţie în cazul pescarului din Maramureș care susținea că ar fi prins mai mulți pești Piranha în apele lacului de acumulare Firiza, situat la poalele Munţilor Gutâi.

( ) Citeşte tot articolul

Politică 24 Iulie 2019, ora: 07:34

Diacov l-a invitat pe Andrei Popov în Partidul Democrat

Diacov l-a invitat pe Andrei Popov în Partidul Democrat

După 7 septembrie, atunci când va avea loc congresul extraordinar al Partidului Democrat, acesta va fi un partid fără Vladimir Plahotniuc. Formațiunea va avea o conducere nouă, va avea o ideologie mult mai concretă, va avea un program de dezvoltare și de comportament. Declarația...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 07:30

Un moldovean în vârstă de 37 de ani a dispărut în urmă cu trei zile, în timp ce se întorcea acasă din Rusia. Rudele îngrijorate cer ajutorul oamenilor pentru a-l putea găsi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 07:30

Simona Halep, victima hackerilor. Ce a apărut pe Instagramul sportivei

Simona Halep, victima hackerilor. Ce a apărut pe Instagramul sportivei

Contul de Instagram al Simonei Halep a fost ţinta hackerilor, marți noapte.

( ) Citeşte tot articolul

Internațional 24 Iulie 2019, ora: 07:21

Directorul FBI susține cã Rusia vrea să se implice și în următoarele alegeri prezidențiale din SUA

Directorul FBI susține cã Rusia vrea să se implice și în următoarele alegeri prezidențiale din SUA

Rusia continuă să reprezinte o ameninţare pentru alegerile americane, a avertizat marţi directorul FBI, Christopher Wray, cu mai puţin de un an şi jumătate înainte de următoarele alegeri prezidenţiale din Statele Unite, informează AFP, preluată de Agerpres.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 07:16

Alegerile locale NU POT FI ORGANIZATE în aceeași zi cu alegerile pentru circumscripțiile unde deputații și-au dat demisia

Alegerile locale NU POT FI ORGANIZATE în aceeași zi cu alegerile pentru circumscripțiile unde deputații și-au dat demisia

„Recomandarea e de a face aceste alegeri împreună cu alegeri locale noi, măcar pentru un pic de economie de bani, dar trebuie să facă", a menționat Valeriu Pașa, expert Watchdog.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 24 Iulie 2019, ora: 07:13

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 24 IULIE 2019. CAPRICORNII POT CĂDEA ÎN PLASA VICIILOR

HOROSCOP ZILNIC: HOROSCOPUL ZILEI DE 24 IULIE 2019. CAPRICORNII POT CĂDEA ÎN PLASA VICIILOR

Horoscopul zilei de 24 iulie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 24 iulie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 24 iulie 2019...

( ) Citeşte tot articolul

Politică 24 Iulie 2019, ora: 07:13

Prim-ministrul, Maia Sandu, și speakerul, Zinaida Greceanii, pleacă astăzi într-o vizită oficială la Bruxelles. Acolo, vor avea mai multe întrevederi, printre care cu Traian Băsescu dar și liderul grupului „Renew” Dacian Cioloș.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Iulie 2019, ora: 07:11

video Guvernul Sandu a decis CREȘTEREA TVA-ului pentru pentru hoteluri, restaurante si cafenele de la 10 la 20% fără a ști care este „situația acum”

Guvernul Sandu a decis CREȘTEREA TVA-ului pentru pentru hoteluri, restaurante si cafenele de la 10 la 20% fără a ști care este „situația acum” Foto: Simbol

Ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, a anunțat marți, 23 iulie, că mai multe taxe vor crește, iar unele scutiri fiscale vor fi eliminate. Noile reguli urmează a fi aplicate de la 1 ianuarie 2020 și par a fi impuse de către Fondul Monetar Internațional.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)