Cel puţin 60 de oameni au murit când o barjă care transporta peste 700 de pasageri a eşuat pe râul Congo, a anunţat luni ministrul Afacerilor Umanitare din această ţară, transmite news.ro.
Aproximativ 300 de supravieţuitori au fost găsiţi în apropierea locului accidentului, în provincia Mai-Ndombe din vestul ţării, dar nu se ştie nimic despre alţi 240, a scris ministrul Steve Mbikayi pe Twitter
Accidentele navale mortale sunt obişnuite în Congo, unde vasele sunt frecvent încărcate peste capacitate.
Pentru majoritatea populaţiei, râul Congo şi afluenţii acestuia sunt singurul mijloc de călătorie la distanţe lungi.
”Suntem alături de familiile victimelor şi cerem sancţionarea tuturor celor responsabili pentru sectorul transporturilor”, a spus Mbikayi. Nu au fost disponibile alte informaţii, la ora transmiterii ştirii.
|
Cu ocazia împlinirii a 29 de ani de la declanşarea sângerosului război de la Nistru, liderul PSRM, Igor Dodon, a ținut să aducă mulțumiri „pacificatorilor” ruși dislocați în regiunea transnistreană.
( ) Citeşte tot articolulAnalistul politic Dionis Cenuşă a venit cu o reacție la inițiativa Președintelui Maia Sandu de a organiza un referendum pentru depășirea crizei politice.
( ) Citeşte tot articolulÎn urmă cu 29 de ani, pe 2 martie, Republica Moldova devenea stat membru cu drepturi depline în Organizaţia Naţiunilor Unite. Din nefericire, această zi a rămas una neagră în istorie. La Nistru începea conflictul armat împotriva Republicii Moldova. Cum a...
( ) Citeşte tot articolulS-a stins din viață toboșarul formației Gîndul Mîței, Iurie Berdea, după o luptă crîncenă cu cancerul. Anunțul a fost făcut chiar pe pagina de Facebook a formației Gîndul Mîței.
( ) Citeşte tot articolul„...pe pământul Tighinei au rămas să zacă tineri ostaşi abia încorporaţi în armată”
( ) Citeşte tot articolul