Astăzi 22 Septembrie 2018, Sâmbătă - Ultima actualizare la ora 09:46
Abonamente

Editorial 2 Noiembrie 2017, ora 06:12

Marime Font

Franny și Zooey

A treia carte a lui J.D. Salinger e Franny și Zooey, un roman din două povestiri, ambele scrise la persoana a treia, dar care îi urmărește diferit pe mezinii familiei Glass.

 
 
 

O familie cu mulți copii, de o inteligență peste medie, se lovește de dramele pornite tocmai de cultura și inteligența de care au parte ei. De la Seymour și Buddy la cei doi ale căror nume formează titlul romanului.

Cu totul neașteptat (din punctul meu de vedere) e subiectul care declanșează dialogurile, mai degrabă decât acțiunea, din acest roman. Practic totul pornește de la amprenta pe care cartea Pelerinul rus i-o lasă lui Franny Glass. Dialogul dintre Franny și Zooey dau în vileag câteva învățături excelente, precum și o foarte fină observare a derapajelor din rândul multor creștini.



Dincolo însă de acest aspect, întâlnim familia Glass, cu care episodic s-a făcut cunoștință în Nouă povestiri, în toată dezorganizarea lor. Totuși impresia pe care ei o lasă oamenilor e una extrem de puternică și e mult mai fățișă decât o întâlnim în povestiri.

Am putea spune fără să greșim că familia Glass, deși nu are nimic de a face cu viața lui J.D. Salinger, ni-l face mult mai cunoscut pe autor decât oricare alte biografii. Și nu doar cu concepțiile lui despre viață și singurătate, ci cu ceea ce simte și crede despre lume, relații, realizări.

Probabil tocmai aici surprinde Salinger ca autor american. Ceea ce vedem la el e departe de ceea ce ne-am aștepta. Un fel de ascet scriitor, disprețuindu-și postura de scriitor (Buddy îi scrie lui Zooey despre cât de mult s-a săturat să fie dintr-o bursă literară în alta), eventuala apreciere, statutul de orice punct de reper posibil, cultural sau social.

Cartea e plină de observații despre viață, plasate în gura personajelor, dar și de o învățătură, pe cât de austeră, pe atât de sănătoasă. Și nu în ultimul rând și în acest roman ne întâlnim cu un umor excepțional.

Descrierea e la fel de atentă și precisă ca în celelalte cărți ale sale, însă prin dialog sunt sondate lucruri care în volumele precedente erau doar sugerate.

Cred că nu poți citi Salinger fără să nu te marcheze definitiv. Și cred că pot înțelege disputa dintre doi scriitori tineri din România care, în particular, se erijaseră în avocații lui Faulkner și ai lui Salinger. După atâția ani de atunci, sunt sigură că nu poți face un clasament riguros între cei doi, doar subiectiv. Vorba latinilor: de gustibus.

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md