Franţa: cărţi denunţînd, pe fond de pandemie, infantilizarea de către executiv a populaţiei

publicat în Actualitate pe 28 Ianuarie 2021, 07:52

 

Francezii sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de modul în care a fost gestionată epidemia. Unii îndeamnă chiar la neascultare civilă. Perspectiva unei noi carantine îi face pe mulţi francezi să-şi exprime acum neîncrederea în argumentele invocate de autorităţile sanitare. Multe eseuri denunţă sacrificarea tinerilor şi a viitorului lor în numele prelungirii duratei de viaţă pentru o generaţie care oricum s-a bucurat de o lungă perioadă de prosperitate. Este ideea vehiculată într-o carte apărută recent, intitulată Tirania epidemiei, eseu semnat de editorialistul şi omul de teatru Christophe Barbier.

Un vînt de revoltă devine vizibil în Franţa, în special pe reţelele de socializare, şi tot mai des apare termenul dictatură sanitară. A fost lansată o petiţie împotriva stării de urgenţă sanitară. Un patron de restaurant îi îndeamnă pe ceilalţi patroni de bistrouri, baruri, restaurante, discoteci şi hoteluri din Franţa să redeschidă totul pe întîi februarie, chiar dacă statul nu va autoriza acest lucru. O mobilizare pare să ia amploare pentru ca data de întîi februarie să fie declarată Zi a neascultării cetăţeneşti, şi nu este exclus, dacă mobilizarea continuă, ca acest protest să ia o dimensiune mondială.

Cotidianul Le Figaro reia în paginile sale diverse apeluri formulate în acest sens. Un medic generalist, Fabien Quedeville, de exemplu, cere executivului să iasă din „logica infernală a carantinelor repetate” întrucît aceste măsuri au „consecinţe dramatice în acelaşi timp pe plan psihic, economic şi social.” Un psiholog, Marie-Estelle Dupont, spune următoarele: „Principiul carantinei este că oprim viaţa pentru a evita moartea. Pe termen scurt carantina este suportabilă, dar atunci cînd se repetă devine un impas. Astăzi nu atît virusul îi îmbolnăveşte pe oameni cît consecinţele modului în care a fost gestionată criza”.

Din unele sondaje rezultă că majoritatea francezilor nu mai are încredere în gestiunea lui Emmanuel Macron. Tot mai multe reproşuri i se aduc preşedintelui, inclusiv la nivelul unor expresii utilitate de el. Referindu-se la apetitul pentru contestaţie şi critici al francezilor, Emmanuel Macron a spus la un moment dat: „Suntem o ţară formată din 66 de milioane de procurori”. Cum francezii sunt în prezent oarecum cu nervii la pămînt, reacţiile n-au întîrziat să apară. În acest cor de critici răsună voci foarte cunoscute în Franţa, voci de artişti, de scriitori, de editorialişti, de filozofi cum ar fi Alexandre Jardin, Christophe Barbier, Gaspard Koenig.

Un patron de intreprindere, Mathieu Laine, a publicat un eseu intitulat Infantilizare. Acest stat-dădacă care vă vrea binele („Infantilisation. Cet Etat nounou qui vous veut du bien”, Editura Les Presses de la Cité). El denunţă tendinţa statului francez de a se purta cu cei 66 de milioane de cetăţeni ca şi cum ar fi nişte copii. Există, spune autorul, un alt virus care circulă şi care constă în infatilizarea populaţiei. El vorbeşte despre „o febră birocratică, tehnocratică şi centralizatoare”. S-ar putea ca în unele privinţe să aibă dreptate întrucît în regiuni unde virusul nu este foarte activ cetăţenii nu înţeleg de ce trebuie să respecte aceleaşi restricţii ca în zonele foarte afectate.

Jurnalistul, editorialistul şi actorul Christophe Barbier, fost director al revistei L’Express, publică la Editura Fayard o carte intitulată Tiraniile epidemiei. Printre tiraniile denunţate se numără şi aceea a generaţiei baby-boomers, deci a generaţiei născută după al doilea război mondial. Iată ce spune Christophe Barbier: această generaţie, de numele căreia sunt legate revoltele din 1968, a profitat de toate avantajele păcii şi ale prosperităţii, iar acum, executivul, pentru a-i asigura o bătrîneţe cît mai lungă şi mai liniştită, îi sacrifică pe studenţi şi pe cei aflaţi la începutul vieţii profesionale. Citez din ce scrie editorialistul francez: „Ce ni se întîmplă oare? De ce ne-am imolat atît de repede libertăţile, în numele luptei împotriva virusului? Am renunţat să ne mai deplasăm, să manifestăm, să ne exprimăm, să ne cultivăm, chiar şi să muncim. Am plasat sănătatea mai presus de orice iar acum descoperim că totul are un preţ. În numele vieţii biologice am sacrificat toate celelalte vieţi: cea economică, socială, culturală, sportivă, cea amicală…”

Christophe Barbier nu îndeamnă la revoltă şi la neascultare civilă, ci la un efort general de reflecţie. De fapt, nimeni nu este sigur în Franţa că alte măsuri ar fi fost mai eficiente împotriva virusului şi că s-ar fi putut lua cu un respect mai mare pentru libertăţile individuale. Probabil că este prea devreme pentru o judecată globală, şi de fapt nici nu suntem singuri dacă ce a fost mai greu se află în urma noastră sau în faţa noastră.

Matei Vișniec / rfi