Actualitate

FSB anunță dejucarea unei serii de atentate ISIS la Moscova

„În regiunea Moscovei a fost dezmembrat un grup terorist care intenționa să comită o serie de atentate în locuri extrem de aglomerate, printre care în infrastructura de transport și în marile centre comerciale”, se menționează într-un comunicat publicat pe site-ul FSB și ctat de agerpres.ro.

Între persoanele reținute se numără un emisar al Statului Islamic, un specialist în fabricarea dispozitivelor explozive și doi teroriști sinucigași.

Ancheta preliminară a dovedit că în spatele grupării se află „căpetenii ale ISIS din Siria”.

Persoanele arestate, care nu au fost identificate, sunt de origine rusă și central-asiatică. „Gruparea teroristă era formată dintr-un rus și trei cetățeni din țări din Asia Centrală”, se mai menționează în comunicat.

Ultimul atentat terorist a avut loc in Rusia pe 3 aprilie 2017, în metroul din St. Petersburg, orasul natal al presedintelui Vladimir Putin. 15 persoane au fost atunci victime ale atacului terorist. În cursul anchetei FSB a reținut 10 persoane si i-a acuzat pe frații Abror și Akram Asimov de organizarea atacului. Cei doi suspecti au declarat ulterior ca au fost obligati sa recunoasca vina dupa ce au fost supuși torturii.

paginaderusia.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *