Frumusețe

Fugi de kilogramele de… sărbători în mod sănătos

Printre acestea se pot număra şi kilogramele acumulate în această perioadă. Trebuie să recunoaştem că sărbătorile de iarnă înseamnă mese bogate şi dese. Fiind o perioadă de relaxare şi întâlniri cu familia sau prietenii dragi, cu siguranţă că orele de sport nu vor mai fi o prioritate, iar kilogramele în plus nu vor ezita să îşi facă simţită prezenţa.

Tradiţionalele sarmale, cârnaţii, fripturile sau chiar şi diversele salate cu maioneză sau preparatele tradiţionale din carne de porc, dar şi dulciurile şi plăcintele, nu sunt decât adevărate pericole pentru talie, şolduri, fese sau coapse. În cazul în care nu vrei să fii total nefericită după această perioadă, nu va trebui să renunţi la mâncare, dar va trebui să faci tot posibilul să mănânci echilibrat. Cum? Nimic mai simplu. Urmează sfaturile noastre şi după sărbători vei intra în pantalonii preferaţi şi călduroşi.

1. EVITĂ MESELE COPIOASE
Dacă eşti extrem de pofticioasă, mănâncă într-un mod moderat, adică puţin din fiecare. Nu te lăsa purtată de val şi evită excesele. De asemenea, ai grijă cum le combini. Nu combina cartofii cu pâinea, încearcă să pregăteşti mămăliguţă la sarmale, sau găteşte deserturi light! Cumpără multe fructe şi lasă-le la vedere. Alături de bucatele tradiţionale, pe masa de Crăciun trebuie să se găsească din plin fructe, legume, carne slabă, cereale şi lactate semidegresate. Consumă băuturi simple precum vin sau bere şi renunţă la cocktailuri. Înlocuieşte carnea de porc cu preparate din peşte.

2. FUGI DE CIOCOLATĂ CALDĂ ŞI DE DULCIURI

Chiar dacă nimic nu se compară cu o cană de ciocolată caldă în zilele reci sau mai exact în perioada Crăciunului, încearcă să eviţi acest obicei. Uită-te pe etichetă să vezi câte calorii conţine! În schimb, poţi să bei cafea sau un ceai verde! Încearcă să nu mănânci un desert copios după o masă bogată. Lasă desertul pentru mai târziu şi alege o porţie cât mai mică.

3. DIN NOU… APĂ

Cu toate că este frig şi nu te atrage apa, trebuie să bei cât mai multe lichide. Apa nu conţine calorii şi creşte senzaţia de saţietate. Recomandarea nutriţioniştilor este de a mări consumul de apă şi de a reduce pe cât posibil pe cel al băuturilor dulci şi bogate în calorii. Evită băuturile carbogazoase şi încearcă să bei sucuri naturale. Sau poate chiar o simplă limonadă cu mentă!

4. ÎNCEARCĂ SĂ NU UIŢI DE MIŞCARE

Evită să te odihneşti foarte mult. Chiar dacă ai numai câteva zile libere, aceasta nu înseamnă că trebuie să le petreci doar la masă sau în pat în faţa televizorului, dacă nu ai musafiri. Nu lenevi! Dacă renunţi la activităţile fizice, metabolismul devine mai leneş, iar kilogramele încep să se adune. Nu trebuie să mergi la sala de gimnastică de sărbători, dar micile plimbări sau activităţile în aer liber vor fi binevenite.

Timpul Suplimentul Femeia

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *