Actualitate

Furau din bagajele pasagerilor de pe Aeroportul din Chişinău///VIDEO

Persoanele reţinute s-au dovedit a fi doi cetăţeni moldoveni cu vârste de 22 şi 30 de ani. Unul dintre ei era angajat al unei companii care prestează servicii handling de încărcare şi descărcare a bagajelor pe Aeroport, iar al doilea tânăr avea rolul de ”comerciant” al obiectelor sustrase.

 

În urma măsurilor speciale de investigaţie şi acţiunilor de urmărire penală, poliţiştii de frontieră au constatat că aceştia acţionau doar la cursele care aveau ca destinaţie or. Istanbul şi din bagajele pasagerilor sustrăgeau doar obiecte mărunte şi scumpe, precum ar fi telefoane mobile, gadgeturi, ceasuri, etc.

Totodată, poliţiştii de frontieră au stabilit identitatea mai multor persoane cărora le-au fost vândute bunurile furate, şi au fost ridicate toate obiectele ca mijloace de probă.

În continuare, ofiţerii Poliţiei de Frontieră cercetează cazul pentru a administra probe suficiente, astfel încât să fie demonstrată vinovăţia tinerilor reţinuţi. Concomitent se desfăşoară o serie de acţiuni pentru identificarea şi altor persoane care au avut de suferit de pe urma activităţilor ilegale ale grupului infracţional.

Bănuiţii a fost reţinuţi pe un termen de 72 de ore şi sunt cercetaţi penal pentru furt. Conform legislaţiei în vigoare, aceştia riscă o amendă de la 650 la 1350 unităţi convenţionale sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau închisoare de până la 4 ani.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *