Astăzi 17 Ianuarie 2019, Joi - Ultima actualizare la ora 16:49
Abonamente

Editorial 24 Septembrie 2017, ora 12:58    Din editia print

Marime Font

Gândul la moarte – sănătatea sufletului?

Probabil unii dintre voi știți că Sfinții Părinți ne-au îndemnat întotdeauna să fim cu gândul la moarte ca să ne păzim sufletele. 

Au spus acest lucru încă din cele mai vechi cărți creștine care au ajuns până la noi. Și chiar dacă de cele mai multe ori erau sfaturi pentru monahi și pustnici, ele nu se contrazic cu viețuirea corectă a unui creștin mirean.

Totuși în ziua de astăzi, când traiul bun a înmulțit depresia și anxietatea, ca patologii reale, nu doar simple închipuiri, gândul la moarte nu e sănătate pentru suflet, ci secătuire și accentuarea bolilor.


Oare s-a schimbat omul sau învățătura creștină? Mai putem vorbi de gândul la moarte ca despre o întărire în fața ispitelor? Depinde foarte mult de cât de sinceri suntem. Omul e același, învățătura creștină la fel, dar credința noastră e alta. Tot mai diluată sau inexistentă, sau falsă.

Pentru că acest gând nu avea în vedere sicriul și viermii, ci ținerea minții la Judecata de Apoi, convingerea că vom răspunde pentru greșelile noastre și că timpul de pe acest pământ e doar răgazul acordat nouă să răspundem iubirii lui Dumnezeu (cum minunat spunea părintele Dumitru Stăniloae).

Dacă însă dincolo de mormânt nu putem întrezări lumina neapusă, atunci cum ne va vindeca gândul la moarte? Când omul chiar în clipa dinaintea morții se teme și se îndoiește, cum oare să se arunce cu gândurile într-un hău de care se teme cumplit?

Dacă atunci când ne gândim la moarte, ne gândim de fapt la judecată și la întâlnirea cu Hristos, e un semn că avem o credință dreaptă, poate nu destul de puternică, dar cel puțin înțelegem astfel că suntem încredințați de cuvintele Dumnezeului nostru, Iisus Hristos.

E și acesta un mod de a ne măsura credința, chiar dacă nu e cel mai indicat. Însă de multe ori rostim rugăciuni, Îl lăudăm pe Dumnezeu, mergem la biserică, dar tot dintr-o panică indusă de gândul la moarte și nu din dragoste, credință și nădejde.

 

Un articol de: Moni Stănilă Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 16:49

Guvernul va continua să muncească la capacitate maximă și să producă efecte pozitive pentru creșterea nivelului de trai al cetățenilor, îmbunătățirea mediului de afaceri, modernizarea țării în general. Declarația a fost făcută de către prim-ministrul Pavel Filip, care a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 16:49

Al doilea summit dintre Donald Trump şi Kim Jong-un ar putea să aibă loc în martie sau aprilie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 16:12

În cadrul raportului de guvernare la trei ani de activitate Pavel Filip a răspuns şi la întrebarea dacă Partidul Democrat se promovează folosind resursele Guvernului. Premierul a negat aceste declaraţii şi a comunicat că în campania electorală vom avea parte de multă...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 16:10

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a confirmat prezenţa la Reuniunea informală a miniştrilor Apărării din ţările membre ale Uniunii Europene care este programată a avea loc la Bucureşti în zilele de 30 şi 31 ianuarie, a declarat ministrul Apărării, Gabriel Leş.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 15:19

Investiții, locuri de muncă mai bine plătite, venituri mai mari – adică bunăstare sunt principalele priorități ale Guvernului pentru a determina oamenii să rămână acasă, să nu plece din ţară. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 15:18

Autoritățile din Ucraina au anunțat reținerea unei jurnaliste ucrainene acuzate de subminarea integrității teritoriale a țării, potrivit Radio Liberty.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 14:01

Candidatul independent Andrei Nastas, care va candida la alegerile parlamentare în circumscripția nr. 33 din Chișinău, ar fi chiar proiectul liderului PPDA, Andrei Năstase, deși ultimul afirmă că guvernarea ar sta în spatele polițistului-„spoiler”.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 13:59

Japonia a trimis o notă de protest Rusiei din cauza controlului efectuat de grănicerii ruși pe vasele pescarilor japonezi langă insulele Kurile, transmite RIA Novosti.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 13:56

Partidul Democrat din Moldova trimite a decis să trimită corpului diplomatic din țară, observatorilor OSCE, dar și finanțatorilor direcți ai Promo-Lex (USAID, Fundația Soros, Consiliul Europei și Ambasada Marii Britanii la Chișinău) analiza sa referitoare la două rapoarte emise...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 13:46

 Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al României, Teodor Meleșcanu. Premierul a felicitat România cu ocazia preluării Președinției la Consiliul Uniunii Europene, menționând că Republica Moldova mizează...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 13:34

Primarul interimar al municipiului Orhei, Diana Memeț, a inspectat noile unități de transport public din oraș, procurate de administrația locală la sfârșitul anului trecut. Toate microbuzele sunt pe rute și circulă conform graficului stabilit, iar oamenii s-au declarat extrem de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 13:12

 Rusia a pus la cale o nouă diversiune antiromânească cu bătaie lungă: „marcarea” aniversării a 660-a de la formarea Țării Moldovei. În acest scop, liderul de la Condrița a convocat la președinție un grup de personaje obscure cu viziuni staliniste și...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 12:36

Un procent de 61% dintre ruși sunt rușinați de faptul că poporul rus trăiește „în sărăcie veșnică și nesiguranță”, rezultă din rezultatele sondajului realizat de ”Levada Center”, potrivit Meduza.io.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 12:05

Reprezentantii Partidului Democrat din Moldova au depus la CEC o contestatie impotriva blocului electoral ACUM. Democratii il acuza pe liderul PPDA, Andrei Nastase, ca si-a facut campanie electorala folosind retelele de socializare si le cer membrilor CEC sa examineze actiunile acestuia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 11:59

Jurnalistul român Victor Nichituș scoate în evidență carențele rapoartelor prezentate de către Promo-LEX, organizație care monitorizează procesul electoral. În opinia lui Nichituș, principala problemă este că autorii rapoartelor despre campanie nu verifică...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 10:27

Dezastru total în Europa! Autoritățile din Cernăuți, Ucraina, au luat măsuri extrem de dure împotriva străinilor din administrație Așadar, în această provincie funcționarii publici care dețin dublă cetățenie vor fi demiși din funcții.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 10:13

Compania românească „Transgaz” a început lucrările de construcție a gazoductului Ungheni-Chișinău. Administratorii „Vestmoldtransgaz” au semnat la începutul săptămânii contractul de achiziție de lucrări pentru construirea complexului...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 10:02

Gigantul chinez de telecomunicaţii Huawei a refuzat să comenteze joi informaţiile potrivit cărora procurori americani investighează compania pentru furt de secrete comerciale de la parteneri de afaceri din Statele Unite, notează agenţia DPA, citând presa de peste Ocean.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 09:36

Autorităţile sârbe au reuşit să dejoace un complot pentru uciderea lui Vladimir Putin, cu o zi înainte de vizita liderului rus în Belgrad.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 09:35

”Reprezentanța” Transnistriei de la Moscova va fi condusă de Leonid Manakov, avocat rus și fost ofițer al serviciilor secrete din Rusia, se arata pe site-ul așa-zisului ”Minister al Afacerilor Externe” al Transnistriei.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 09:34

Organizația internațională pentru drepturile omului Open Doors a prezentat lista anuală a 50 de țări în care sunt persecutați creștinii minoritari. Anul acesta Rusia a fost plasată pe locul 41, între Kenya și Malaezia.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 09:31

Vor fi construite inclusiv noi clădiri şi vor modernizate, între altele, secţiile de Montaj, Caroserii şi Vopsitorie, pentru ca producţia să crească, în medie, cu 15 maşini pe oră.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 17 Ianuarie 2019, ora: 09:02

Prim-ministrul Pavel Filip a solicitat instituțiilor abilitate din domeniul sănătății să examineze și să identifice mecanisme de reducere a adaosului comercial aplicat la medicamentele comercializate în rețeaua farmaceutică.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 17 Ianuarie 2019, ora: 08:48

Horoscop 17 ianuarie 2019. O zi cu multe surprize pentru nativi, în ceea ce priveşte dragostea. S-ar putea să plecaţi într-o scurtă vacanţă sau să aveţi parte de o întâlnire care vă va schimba viaţa. Faceţi ceea ce vă ghidează inima.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 17 Ianuarie 2019, ora: 00:35

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN?

De ce MOLDOVEANUL Dimitrie Cantemir spunea ca e ROMÂN?

"Hronicul vechimii a romano-moldo-vlahilor" este ultima operă a lui Dimitrie Cantemir, scrisă între anii 1719 și 1722 în care autorul explică de ce moldovenii sunt români...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)