Economie

Gazprom a exportat o cantitate-record de gaze naturale spre Europa în 2016

Comparativ cu 2015 este vorba de o creștere de 12,5% sau 19,9 miliarde metri cubi, a precizat cel mai mare producător mondial de gaze naturale.

Anterior, Gazprom a informat că în data de 6 ianuarie 2017 a stabilit un nou record în ceea ce privește livrările zilnice de gaze către țările non-CSI, 615,5 milioane metri cubi, depășind cu aproape un milion de metri cubi precedentul record care a fost stabilit în data de 5 ianuarie.

Experții explică evoluția bună a exporturilor de gaze naturale rusești spre Europa prin temperaturile scăzute de la finalul lui 2016, scăderea prețului petrolului în funcție de care este indexat prețul gazelor în contractele convenite cu Gazprom precum și prin scăderea producției europene.

"Acest rezultat record demonstrează creșterea semnificativă a cererii pentru gazul rusesc în Europa și capacitatea noastră de a garanta exporturi fiabile în volumele cerute", a subliniat directorul general de la Gazprom, Alexey Miller.

În schimb, producția de gaze a Gazprom a rămas în 2016 la un nivel istoric scăzut de 419 miliarde metri cubi în creștere foarte ușoară, 0,6 miliarde metri cubi, comparativ cu minimul post sovietic înregistrat în 2015, în principal din cauza scăderii consumului în Rusia.

Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina.

AGERPRES.RO

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *