Adică cea care la Revoluţia din ’89 avea aproximativ între 10 şi 25 de ani. În România, de câteva săptămâni, obsesia acestei generaţii este legată de ideea creării unui nou partid, căci cele actuale nu o mai reprezintă, iar dezamăgirea este totală. Cum am fost prins şi eu în această polemică şi a trebuit să mă pronunţ de mai multe ori asupra subiectului, voi spune şi aici ce cred. Succint: nu cred că în acest moment noi trebuie să facem un nou partid, ci trebuie, în primul rând, să construim noi forme de luptă politică şi, abia în al doilea rând, să cucerim partidele deja existente. (În R. Moldova apariţia unei formaţiuni noi politice pare să fi fost benefică, în România însă lucrurile stau puţin diferit). Din punctul meu de vedere, ceea ce trebuie să facă urgent, dar programatic, Generaţia Zero ar fi:
Unu. Redefinirea şi asumarea ideologică a diverselor grupuri. Un grup se solidarizează politic pe termen mediu şi lung, înainte de toate, pe bază ideologică. Trebuie să uităm fantasma stării apolitice, nonideologice. Nu există aşa ceva, iar trăirea într-o astfel de fantasmă duce la apariţia unor mutanţi politici greu de controlat. Asumarea unei ideologii trebuie să fie foarte clară şi poate e timpul să mai aerisim puţin centrul care a devenit locul preferat al oportunismului ce are mare tradiţie în România. E timpul să renunţăm la vechile forme de rezistenţă individuală sau de grup şi să trecem la ofensivă ideologică şi practică politică. E foarte importantă asumarea ideologică într-o ţară în care pentru partidele politice ideologia ţine de populism sau de oportunism.
Doi. Crearea unor grupuri care să facă politică în afara politicii de partid. Astăzi, politica reală este în afara partidelor. (Asta nu înseamnă că acest tip de politică înlocuieşte politica de partid.) Însă politica făcută în afara partidelor trebuie să facă presiune mai ales asupra partidelor şi grupurilor centrale ale puterii. Este nevoie de o presiune constantă şi tot mai puternică: de la o presiune discursivă, la proteste de stradă. Respectul şi deschiderea la dialog a Puterii cu cetăţeanul se câştigă numai prin presiune constantă şi coerentă.
Trei. Noile grupuri nu trebuie să fie dependente de grupurile centrale de putere politică, economică şi culturală. Pentru a putea face o reflecţie independentă, nouă, şi care să aibă cu adevărat efecte semnificative, grupurile noi nu trebuie să meargă pe tehnici de conectare la grupurile centrale de putere politică, culturală şi financiară, ci de deconectare. Aceasta nu înseamnă că nu trebuie să interacţioneze cu ele.
Patru. Crearea unor grupuri (platforme, instituţii) diverse care să pună public în discuţie şi să dezbată probleme majore ale societăţii şi politicii, dincolo de obsesia comentariului politicii imediate. În societatea românească se face simţită o lipsă acută de astfel de grupuri de reflecţie şi, mai ales, de idei şi acţiuni politice.
Cinci. Aceste grupuri trebuie să arunce pe piaţă idei şi mai ales proiecte mari. Nu proiecte de tipul celor servite până acum cu directivă de la Bruxelles sau FMI. Noi, ca societate, trebuie să ne producem propriile proiecte politice, economice şi sociale. Nu e vorba de a inventa roata. Însă nimeni nu poate gândi şi răspunde în locul nostru la întrebările noastre. Nimeni nu poate trăi viaţa noastră. Suntem condamnaţi să o facem noi, dacă vrem să trăim şi nu doar să funcţionăm. Trebuie să ne frământăm şi să ne batem capul să răspundem la întrebări precum: ce fel de societate vrem să construim? În ce societate vrem să trăim noi şi copiii noştri?
Acesta ar fi un început de drum. Până la punerea problemei întemeierii unui partid mai este cale lungă. Generaţia Zero trebuie însă să-şi asume urgent riscurile luptei politice şi să renunţe la comodităţi. O generaţie care nu-şi asumă riscuri, care luptă doar pentru bani şi funcţii merită să dispară cât mai repede.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
