Astăzi 26 Septembrie 2018, Miercuri - Ultima actualizare la ora 13:13
Abonamente

Editorial 22 August 2017, ora 05:00    Din editia print

Marime Font

Geniile zilelor noastre: între talent, paranoie și sânge menstrual

Prin 2002, când fondasem prima revistă culturală online din RM, „Lolocur”, apreciată de nume notorii ale literaturii române, precum ar fi Matei Vișniec sau Paul Goma, aveam pe site și o rubrică „Anchetă LOLO”, prin care îi încercam de minte pe acei membri ai Uniunii Scriitorilor din Moldova care nu puteau să scrie și, probabil, nici să citească.

Într-adevăr, a existat o perioadă când în uniune erau admise fel de fel de stafii în schimbul a câțiva litri de vin sau a unui grătar pe cinste și care, odată ce primeau carnetul de membru, îi tratau cu aere de vedete pe tinerii scriitori, mult mai instruiți în arta scrisului decât ei. Odată, prezentându-ne ca reprezentanți ai Academiei Române, i-am anunțat la telefon pe câțiva dintre aceștia că sunt propuși la Premiul Nobel. Majoritatea ne-a crezut, iar un bătrânel a suferit un atac de cord de bucurie. Mulțumesc Domnului că a rămas în viață.

Nu voi face publice numele eroilor noștri de atunci, inclusiv pentru că s-au scurs ani și unii dintre ei s-au trecut din viață, iar alții nu se împacă prea bine cu zilele care le-au rămas. La fel, nu voi divulga nici numele scriitorului despre care vreau să vorbesc acum, pentru că în cazul nostru nu personajele, ci fenomenul contează. Spre deosebire de cei pe care i-am telefonat în cadrul „Anchetei LOLO”, acesta este un bun traducător și cunoscător al literaturii, dar care se vrea și ilustru poet. Și atât de mult a insistat sireacul de-a lungul anilor pe această idee, încât a reușit să se impună și să fie recunoscut ca maestru al poeziei.

Un poet face interviuri cu el însuși

Din câte îmi dau seama, acest poet, deși are o vârstă destul de respectabilă, nu a acordat încă nici un interviu bun în viața sa. Aceasta se întâmplă din motivul că aproape toate interviurile sale sunt scrise de el însuși, iar întrebările presupușilor jurnaliști pur și simplu îl ridică în slăvi, ca pe-un ditamai geniu, după cum el vrea să pară. Acum câțiva ani, un fost coleg de-al nostru de la TIMPUL a realizat cu el un interviu și poetul a rugat să i se prezinte textul înainte de publicare. Și ce credeți? Ne-a trimis la redacție un text nou: cu alte întrebări și alte răspunsuri, care de data aceasta nu mai aducea a dialog, ci a monolog cu aere de autosanctificare. Ba mai mult, a amenințat jurnalistul că „va avea probleme foarte serioase”, dacă va publica interviul original.



Inițial, n-am înțeles ce-i în capul poetului și ne-am întrebat cu toții: dacă omul e atât de erudit și talentat, după cum se laudă și la Chișinău, și la București, de ce se teme de el însuși? Dacă e poet, de ce are frică de cuvinte? De ce nu acceptă și întrebările critice sau chiar dureroase pe alocuri, care pe orice om înțelept îl ajută să gândească mai adânc și să crească din punct de vedere intelectual, iar oricărui interviu îi asigură un număr mai mare de cititori?

N-am putut găsi răspunsuri la întrebările de mai sus, după cum n-am reușit nici să înțelegem farmecul poeziilor sale. Ca și interviurile pe care el le încropește, textele sale literare sunt serbezi. Vrei să-ți placă, dar nu-ți iese nicicum. La o adică ai putea spune că un text anume e bunișor, însă nimic nu te marchează, nimic nu te cucerește, nimic nu-ți ține cartea în mână.

Rețete de artă contemporană

O asemenea literatură se face în felul următor. Mai întâi de toate, îți abandonezi sufletul. În schimbul bucuriei de a scrie, la care trebuie să renunți, îți impui obligațiunea de a scrie, pentru că în realitate tu nu vrei să spui altceva prin rândurile înșirate pe hârtie, decât că ești foarte talentat. Apoi deschizi dicționarul și găsești câteva neologisme, din care faci o salată și compui vreo două metafore mai complicate. Dacă salata nu are gust, nu contează, fiindcă scopul tău e doar să faci o poezie. Chiar dacă uneori nici tu nu înțelegi nimic din ce-ai vrut să descrii în textul tău, nu-ți faci inimă rea, căci te vei apăra cu siguranță, afirmând, de pildă, că cititorul tău nu e chiar atât de versat ca să poată percepe tumultul geniului din tine. Din când în când, adaugi prin poeziile tale și vreun nume de scriitor universal, ca să dai de înțeles că ești un om citit.

Unul dintre acești scriitori, pe care l-am întrebat cândva ce-a avut în vedere într-un vers anume, mi-a răspuns, scrutându-mă cu superioritate, că el gândește metafizic. Ok, și? Și gata, mai mult n-a știut ce să zică. Ca și cum n-ar fi avut ce să mai discute cu mine, și-a luat tolba și s-a dus. Alții se apără mai iscusit, invocând că ar face literatură sau artă contemporană. Și basta, aici nu ai replică, pentru că acest curent permite orice. Poți să inviți lumea la o așa-numită expoziție de artă contemporană, pentru care să găsești un generic la nimereală, bunăoară: „Lumea în ultimul veac”, să mănânci de cu seară o tigaie de fasole fierte într-o apă, dimineața să te îmbraci elegant, iar la eveniment să taci și să tragi la nesfârșit pârțuri. În fața presei vei declara că bășinile tale în raport cu hainele pe care le porți demonstrează mirosul veacului în care trăim, care este foarte frumos și încântător la prima vedere. Dacă ești în stare să scoți și vreun ban din proiecte europene, ești boier.

Expoziție cu sânge din vagin

În sens bun, arta contemporană nu se limitează la o simplă erecție sau excreție și necesită gândire, totuși. Cu toate că cineva ar putea să mă acuze că am idei perimate, cred că arta de orice fel trebuie să atingă simțurile omului, să-i provoace lacrimi de ciudă sau bucurie, de deznădejde sau mândrie, trezindu-l chiar și pentru o clipă din rutina cotidiană. Să admiri o operă de artă ca și cum ai privi o muscă înseamnă să pierzi timpul aiurea. Din păcate, însă, tot mai mulți artiști tineri fac abstracție de acest lucru, preferând să câștige bani sau să-și facă un nume fără să-și pună mintea în mișcare. La fel procedează, bunăoară, și bloggerii sau ONG-iștii care se proclamă jurnaliști, deși habar nu au cum se face, elementar, o știre.

Am hotărât să scriu acest text după ce am aflat că Polina Muzîka, o artistă contemporană din Rusia (dacă ar fi fost din Washington sau Bruxelles aș fi de aceeași părere!) a realizat recent o OPERĂ inedită. Ea chiar a invitat la o expoziție de-a sa mulți oameni, pe care i-a servit cu vin. Băutura era turnată în pahare, iar pe masă era și o hârtie, pe care era scris că vinul este amestecat cu sânge din menstruația artistei. Majoritatea invitaților n-au observat avertismentul și, într-un sfert de oră, tot vinul a fost băut. Când presa a făcut scandal în legătură cu acest caz, artista a declarat că nu poate confirma, nici infirma că a turnat într-adevăr sânge în vin, dar a dat asigurări că este sănătoasă. Ea a menționat printre altele că și-a respectat invitații, pentru că nu a urinat în pahare.

Asta, deci, a fost o lucrare de artă contemporană a Polinei Muzîka. Am putea admite că faza cu menstruația a fost un test, prin care ea a încercat să verifice reacțiile vizitatorilor, dar oricum nu putem trece peste întrebarea: în ce constă arta și talentul tinerei artiste?

Nu vreau să afirm că nu avem artiști contemporani veritabili, dar așa se întâmplă, din păcate, că mulți dintre ei nu pot delimita valoarea de mizerie. Se pare că înnebunim încetișor, dezicându-ne noi înșine de mintea pe care ne-a dat-o Dumnezeu.

 

Un articol de: Pavel Păduraru Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 25 Septembrie 2018, ora: 23:44 de Ana Marchitan

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă Din editia print

ANCHETĂ /// Kievul a declanșat război în lumea ortodoxă

Rușii consideră că nu e timpul potrivit pentru acordarea autocefaliei Bisericii de la Kiev, în timp ce ucrainenii dau asigurări că numai așa se va face dreptate

( ) Citeşte tot articolul



Opinii & Editoriale 26 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Râmătorii de sensuri

Totul e înspăimântător de simplu: când ne naștem, fiecăruia, Dumnezeu îi dă câte un Boț de lut, căruia noi îi zicem DESTIN, îi pune în față un CRONOMETRU, dă startul și în perioada de timp rezervată noi trebuie să reușim să modelăm ceva din el.

() Citeşte tot articolul

Editorial 24 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 24 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Republica Moldova cu o mână dă, cu alta lovește

Republica Moldova e un ceas cu rotițele stricate. Sau, mai degrabă, fiecare rotiță funcționează de capul ei. Iar dacă ele nu funcționează cum trebuie, nu avem nici oră, nu avem nici ceas. Moldova ca stat e de mult timp nefuncțională.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

 


Cele mai citite articole Timpul.md