Azi, ambiţiile Chinei sunt la fel de agresive ca cele ale Statelor Unite cu un secol în urmă, însă din motive complet diferite. China nu îşi asumă rolul misionarului în afacerile mondiale, care încearcă să răspândească o ideologie sau un sistem de guvernare. În schimb, acţiunile sale sunt determinate de necesitatea de a-şi asigura energia, metalele şi resursele minerale strategice pentru a susţine standardele de viaţă în creştere ale populaţiei sale imense, spune Kaplan, citat de Agerpres.
Provinciile chineze Xinjiang şi Tibet sunt două dintre principalele zone unde locuitorii au rezistat presiunilor chinezilor. Pentru a-şi asigura, spre exemplu, controlul asupra provinciei Xinjiang – şi asupra rezervelor sale de petrol, gaz natural, cupru şi fier – Bejingul a încercat zeci de ani să populeze provincia cu chinezi han din centrul ţării. De asemenea, platoul tibetan, reprezentând o mare parte din întinderea ţării, este bogat în cupru şi în fier. Din acest motiv, perspectiva unei autonomii tibetane pare atât de blamabilă Chinei, care construieşte drumuri şi căi ferate pe acest teritoriu pentru a-şi asigura controlul.
Influenţa Chinei se face resimţită şi în Mongolia, o ţară cu un teritoriu imens, extrem de puţin populat, care este ameninţată acum demografic de către o civilizaţie urbană chineză vecină. Influenţa Chinei se face resimţită şi în sud-estul continentului, unde statele relativ vulnerabile ale Asiei de Sud-Est se opun cel mai puţin influenţei unei ”Chine Mari”.
Există puţine impedimente geografice care separă China de Vietnam, Laos, Thailanda, Myanmar, iar Beijingul continuă să dezvolte relaţii profitabile cu vecinii săi sudici, folosindu-se de ASEAN /Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est/ ca piaţă pentru produsele sale şi cumpărând de la acesta produse agricole ieftine.
Deşi Asia Centrală, Mongolia, Extremul Orient rusesc şi Asia de Sud-Est sunt zone naturale pentru influenţa chineză, ele sunt totodată ţări ale căror graniţe politice este improbabil să se schimbe. Situaţia din Peninsula Coreeană este întrucâtva diferită. În mod evident, mimeni nu se aşteaptă ca Beijingul să dorească să îşi anexeze părţi din peninsulă, subliniază analistul. Pe de altă parte, deşi susţine regimul stalinist din Coreea de Nord, China are planuri care merg dincolo de conducerea lui Kim Jong-il.
Beijingul şi-ar dori la un moment dat să-i trimită acolo pe mii de dezertori nord-coreeni ajunşi în China pentru ca aceştia să construiască o bază politică favorabilă pentru preluarea gradată de către China a controlului asupra regiunii, potrivit lui Kaplan.
De asemenea, Beijingul se pregăteşte să înconjoare Taiwanul nu doar miltar ci şi economic şi social. Felul în care o va face va fi crucial pentru viitorul politicii marii puteri în regiune. Dacă SUA abandonează pur şi simplu Taiwanul în mâinile Beijingului, atunci Japonia, Coreea de Sud, Filipinele, Australia şi alţi aliaţi ai SUA din Pacific vor începe să pună la îndoială seriozitatea angajamentelor americane. O atare abandonare ar încuraja aceste state să se apropie de China şi să permită astfel apariţia unei ”Chine Mari” de proporţii hemisferice, scrie Kaplan.
Sursa: RL
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
