Astăzi 23 Octombrie 2019, Miercuri - Ultima actualizare la ora 17:37
Abonamente

Dan Dungaciu 25 Iunie 2010, ora 10:12    Din editia print

Marime Font

Geopolitica încinge politica

„Dacă UE nu ar fi rupt în 2003 semnarea Memorandumului Kozak, ar fi fost deja în Transnistria”
(Serghei Lavrov)

Resuscitarea fără precedent la nivel internaţional a „chestiunii transnistrene” readuce RM pe harta geopolitică. Se fac declaraţii comune, se semnează memorandumuri, se „resetează” masiv, pe filiera germană, relaţiile ruso-europene, după exemplul american. Unde e RM în acest tablou? Şi cum va reacţiona aceasta? Dincolo de declaraţiile diplomatice şi politice recente, răspunsul cel mai judicios îl vor oferi cetăţenii cu ocazia alegerilor parlamentare şi prezidenţiale. Va fi o toamnă fierbinte la Chişinău.

Un consens surprinzător şi aproape suspect


Această resurecţie fără precedent aminteşte de anul 2002, când OSCE, naiv sau cinic, punea pe masă primul proiect de federalizare a RM. La vremea aceea, proiectul era girat de ambasadori occidentali dintre cei mai prestigioşi. În „traducerea” rusă apărută peste un an, proiectul s-a numit Memorandumul Kozak. Astăzi, piesa cea mai grea e apariţia Memorandumului Merkel-Medvedev unde, la punctul patru, acolo unde se vorbeşte despre necesitatea soluţionării conflictului transnistrean, este invocată şi asumată explicit şi Declaraţia Medvedev-Ianukovici cu toate condiţionările sale („neutralitatea” pentru RM ca o condiţie esenţială pentru soluţionarea conflictului; egalitatea totală dintre cele două „părţi”, respectiv Chişinăul şi Tiraspolul; principiul „sincronizării” etc.). Declaraţiile unor oficiali europeni sau ruşi referitoare la soluţionarea conflictului vin în aceeaşi direcţie, la fel şi lansarea unor informaţii pe surse în presa moscovită despre „retragerea trupelor ruse din Transnistria” sau ieşirea publică a unor „consilieri” de la Moscova ce au rolul de a pregăti opinia publică cu mesajele oficiale ulterioare ale Kremlinului. Provocările continue ale Tiraspolului - unde oficialii RM au fost sfătuiţi să nu mai circule - sau recenta declaraţie a ministrului de Externe Lavrov, în care s-a readus pe tapet Memorandmul Kozak, nu face decât să incingă atmosfera şi să sugereze că ceva se pregăteşte în regiune. Iar vizita în premieră a ministrului de Externe german la Chişinău spulberă orice dubii în legătură cu asta. Deocamdată, este prematur să facem bilanţul acestor evoluţii, cel puţin pentru un motiv. Vremea „dictatelor” sau a „ukazurilor” a trecut, aşa că succesul oricărui proiect geopolitic pentru RM, indiferent de autor(i), depinde decisiv de cine va fi la putere la Chişinău.

Efectele politice ale geopoliticii

Cine îşi imaginează că nu vor exista efecte directe asupra spectrului politic de la Chişinău se înşală grav. Istoria tânărului stat RM ne-a învăţat un lucru elementar: cu cât cresc interesul şi presiunea geopolitică în regiune, cu atât sporeşte interesul pentru ierarhiile de putere de la Chişinău. Din acest punct de vedere, e perfect rezonabil să ne aşteptăm la presiuni sporite ale actorilor cu interese în regiune, pentru a-şi plasa favoriţii proiectelor lor geopolitice cât mai aproape de manetele Puterii de la Chişinău. Cum am sugerat deja, în atmosfera democratică în care trăim şi la marginea spaţiului euro-atlantic, impunerea unor proiecte geopolitice nu se mai poate face în răspăr cu voinţa publică. Astfel că politicienii locali vor trebui să devină instrumentul legitim prin care strategiile regionale vor fi puse în aplicare. În noiembrie, vom asista la un vot prezidenţial şi parlamentar cu, probabil, cea mai încărcată miză pentru evoluţiile din stânga Prutului de până acum. Din acest punct de vedere, AIE va fi supusă unei presiuni extrem de puternice. Cel puţin pentru motivul că nu toţi membrii ei par arondaţi la acelaşi proiect geopolitic şi nu e limpede cum vor reacţiona la „ofertele” care cu siguranţă că vor veni.

Contextul electoral se modifică

În plus, se va schimba major atmosfera electorală de la Chişinău. Şi nu doar la nivelul prestaţiei actorilor politici, ci şi la cel al percepţiei publice. Dacă spaţiul public va fi tot mai îmbibat cu informaţii legate de eventuale proiecte geopolitice ce se croiesc peste capul Chişinăului sau fără directa consultare a acestuia, cu siguranţă că şi starea de spirit a populaţiei şi nivelul de aşteptare se vor modifica. Cu cât geopolitica intră mai puternic în scenă, cu atât va creşte gradul de incertitudne vizavi de viitoarea configuraţie politică, pentru că nu se poate estima ponderea pe care percepţia geopolitică a populaţiei o va avea în economia votului. Ce au indicat deocamdată sondajele riscă să nu mai fie adecvat atunci când atmosfera publică şi orizontul de aşteptare se modifică. Un nou context electoral - îmbibat cu opţiuni, temeri sau speranţe geopolitice - poate să aducă în prim-planul preferinţelor alte tipuri de politicieni, nu neapărat pe cei care deţin azi supremaţia în sondaje. Într-un asemenea context, va reuşi să câştige acel candidat - şi partidul său - care va reuşi să fructifice cel mai bine noua conjunctură, prin mesaje şi opţiuni geopolitice ferme, fără compromisuri, cu accent pe dimensiunea morală a oricărei opţiuni. Astfel de mesaje sunt cele aşteptate în asemenea condiţii şi doar ele pot răspunde unui tip de îngrijorare sau angoasă a electoratului, în creştere dacă dimensiunea geopolitică a regiunii devine tot mai pregnantă.

„Narcisismul micilor diferenţe” sau calcule geopolitice?

Este pregătită Alianţa şi liderii ei pentru o asemenea schimbare de decor? Deocamdată, nu pare. Căci chesiunea cea mai surprinzătoare apropo de evoluţia AIE este senzaţia pe care o ai uneori că duşmanul unora dintre componentele ei este nu PCRM, ci un alt membru al Alianţei. Adică, se consumă (prea) multă energie cu macularea partenerilor de guvernare în loc ca această energie să fie canalizată spre duşmanul comun. De unde acest comportament cel puţin nefiresc? Există două posibile explicaţii.

Prima este de natură psihologică, şi anume, ceea ce psihanaliza numeşte „narcisismul micilor diferenţe”. Tindem, deseori, să detestăm or să identificăm ca duşmani pe cei care ne sunt cei mai asemănători, cu care avem mai multe în comun. „Micile diferenţe” devin motiv de dispută tocmai pentru că doar cel asemănător îţi poate lua, eventual, „locul”, poate deveni concurentul tău direct şi nemijlocit. De aceea el devine, perceptiv, cel mai periculos. Mecanismul poate fi sesizat mai ales la nivel identitar, indiferent dacă e vorba de identităţi etnice sau religioase. Sârbii ajung să îi deteste pe croaţi cu mult mai multă vehemenţă decât pe bosniaci (deşi diferenţele sunt mai mari), iar greco-catolicii - pe ortodocşi mai mult decât pe musulmani... Mecanismul „narcisismului micilor diferenţe” funcţionează şi la nivel politic. Şi aici, probabil, trebuie căutată explicaţia pentru care lideri sau partide politice din RM, extrem de asemănătoare doctrinar sau ca opţiuni politice, ajung să se atace, discret sau nu prea, în spaţiul public de la Chişinău.

A doua explicaţie este - cum altfel în RM? - de natură geopolitică. Dincolo de aspectele psihologice, apare şi posibila angajare a partidelor sau liderilor din AIE la alte proiecte geopolitice, concurente. Pe fundalul unor sensibilităţi şi animozităţi politice deja evidente, diferenţele între proiectele politice asumate de acum încolo riscă să primejduiască o viitoare revenire a AIE la guvernare. Şi asta nu e bine, e chiar periculos, cel puţin în perspectiva celor sugerate mai sus: de configuraţia politică de la Chişinău va depinde succesul sau insuccesul proiectelor ce se croiesc acum în regiune şi care vizează explicit viitoarea configuraţie geopolitică din stânga Prutului.

Un articol de: Dan Dungaciu Contactează autorul
 Urmărește știrile Timpul.md pe Telegram
loading...
Loading...
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 15:30

CAZ HORROR /// Poliția britanică a descoperit 39 de morți în remorca unui tir venit din Bulgaria

CAZ HORROR /// Poliția britanică a descoperit 39 de morți în remorca unui tir venit din Bulgaria

Poliția britanică a descoperit 39 de morți într-o remorcă de tir din parcul industrial Waterglade din zona Essex de lângă Londra. Șoferul tirului, un tânăr de 25 de ani din Irlanda de Nord, a fost arestat, potrivit BBC și Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 15:02

Cum a votat Năstase la APCE - pro-Rusia or anti-România?

Cum a votat Năstase la APCE - pro-Rusia or anti-România?

Întrebarea despre votul lui Năstase la APCE e pertinentă anume acum, când el încearcă prin suportul primarilor orașelor din România să obțină votul unioniștilor din Chișinău.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:59

Accident violent, din cauza unor polițiști care au întors pe linie dublă continuă / VIDEO

Accident violent, din cauza unor polițiști care au întors pe linie dublă continuă / VIDEO

Noi știm cine e vinovat, voi tot cunoașteți și cu siguranță că și autoritățile se vor expune pe seama acestui caz. Eu însă mă întreb, oare chiar merita ”infractorul” ăla prins la radar, să fie sancționat cu prețul unui accident?

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:48

Alarmant. Niveluri ridicate de plumb, în legumele cultivate în apropierea albiei râului Bîc

Alarmant. Niveluri ridicate de plumb, în legumele cultivate în apropierea albiei râului Bîc

În urma semnalelor parvenite la ANSA, inspectorii Agenției au efectuat prelevări de produse de origine vegetală care sunt cultivate în apropierea albiei râului Bâc, în zona administrativă a raionului Anenii Noi. În total au fost prelevate 15 probe....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 13:44

39 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Anglia. Șoferul a fost arestat

39 de cadavre au fost găsite într-un camion, în Anglia. Șoferul a fost arestat

Descoperire macabră, miercuri dimineață, în Thurrock, din comitatul britanic Essex, aflat în estul Londrei: 39 de cadavre au fost găsite într-un camion, relatează BBC. Polițiștii britanici au fost anunțat în jurul orei 1:40, ora locală, de către cei de la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 12:42

Dacă mâine vor fi alegeri anticipate, Partidul ȘOR accede în Parlament

Dacă mâine vor fi alegeri anticipate, Partidul ȘOR accede în Parlament

Rezultatele obținute de Partidul Politic ȘOR la alegerile locale generale din 20 octombrie pot fi considerate una din surprizele scrutinului. În pofida presiunilor la adresa sa, persecutarea candidaților și a campaniilor de denigrare la care a fost supusă, formațiunea a pierdut doar...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 11:55

ATENȚIE /// ORA DE IARNĂ 2019. În weekend se schimbă ora! Cum trebuie să fixăm ceasurile?

ATENȚIE /// ORA DE IARNĂ 2019. În weekend se schimbă ora! Cum trebuie să fixăm ceasurile?

Ora de iarnă 2019. Când se schimbă ora de iarnă 2019. Când se trece la ora de iarnă 2019. Ora de toamnă 2019 în România. Când se schimbă ora de toamnă 2019.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 11:37

FLASH /// Ministerul Finanțelor propune CREȘTERI SALARIALE pentru majoritatea bugetarilor

FLASH /// Ministerul Finanțelor propune CREȘTERI SALARIALE pentru majoritatea bugetarilor

Proiectul Legii bugetului pentru anul 2020 prevede creștere de salariu între 6-10 % pentru majoritatea angajaților din instituțiile de stat. În plus, pentru unele categorii de bugetari retribuția ar putea crește cu până la 1.500 – 2.000 de lei lunar. Propunerile au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 10:54

Năstase îl acuză pe Dodon că are agendă diferită față de PSRM: Nu a vrut să susțină Legea Procuraturii

Năstase îl acuză pe Dodon că are agendă diferită față de PSRM: Nu a vrut să susțină Legea Procuraturii

Andrei Năstase îl acuză pe președintele Igor Dodon că s-ar fi opus votării Legii Procuraturii în actuala formulă și că șeful statului ar avea o agendă diferită față de PSRM, informează portalul pro-guvernamental cotidianul.md

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 10:49

VIDEO | Ion Ceban a numit trei condiții obligatorii pentru majorarea prețului călătoriei în transportul public

VIDEO | Ion Ceban a numit trei condiții obligatorii pentru majorarea prețului călătoriei în transportul public

Candidatul pentru funcția de primar al capitalei susține că orice opțiune de modificare a tarifului trebuie să vină în corespundere cu, cel puțin, trei lucruri principiale. Este vorba despre majorarea salariilor și pensiilor, asigurarea de către transportatori a unor servicii de...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:46

23 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

23 octombrie, ora 13:00 / Ședință de Guvern - Care este ORDINEA de zi

 Prim-ministrul Maia Sandu va prezida astăzi, 23 octombrie, începând cu ora 13.00, şedinţa Cabinetului de miniştri. Proiectul ordinii de zi poate fi accesat pe site-ul Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:44

Cum faci cel mai aromat gem de gutui

Cum faci cel mai aromat gem de gutui

Nicio toamnă fără gem de gutui! Deliciul ăsta nu trebuie să lipsească din cămara niciunei gospodine. Iar noi îți porpunem mai jos o rețetă super-simplă, rapidă și foarte gustoasă și aromată.  Ingrediente necesare pentru gemul de gutui 2 kg gutui curățate 1,5 kg...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:40

FOTO /// Dodon în Japonia / Apariție de „senzație” a cuplului prezidențial

FOTO /// Dodon în Japonia / Apariție de „senzație” a cuplului prezidențial

Igor si Galina Dodon se afla, zilele acestea, la Tokyo, unde Japonia a marcat un moment istoric.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:37

Fată de 12 ani, grav rănită după ce a fost lovită de tren. Nu a auzit locomotiva pentru că avea căști în urechi

Fată de 12 ani, grav rănită după ce a fost lovită de tren. Nu a auzit locomotiva pentru că avea căști în urechi

O fată de 12 ani din oraşul arădean Lipova a fost accidentată de tren, în timp ce traversa calea ferată din oraş pe un pasaj improvizat şi purtând căşti audio în urechi, partea inferioară a piciorului fiindu-i secţionată de roţile garniturii, potrivit Agerpres....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:33

O tânără de 22 de ani din Rusia și-a ucis sora dintr-un motiv diabolic

O tânără de 22 de ani din Rusia și-a ucis sora dintr-un motiv diabolic

O tânără de 22 de ani din Rusia a fost condamnată la 13 ani de închisoare după ce şi-a ucis sora. Motivul este unul de-a dreptul diabolic: fata i-a luat viața surorii pentru că era mai frumoasă. Elizaveta Dubrovina a declarat în faţa magistraților că era...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:30

Tesla a obţinut aprobarea pentru începerea producţiei în China

Tesla a obţinut aprobarea pentru începerea producţiei în China

Tesla a fost adăugată pe lista producătorilor auto aprobaţi, a anunţat Ministerul Industriei din China, grupul american obţinând, astfel, certificatul necesar pentru a începe producţia în statul asiatic, potrivit Reuters. "Testa a obţinut undă verde pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:26

Putin și Erdogan s-au înțeles: rușii și turcii îi vor alunga împreună pe militanții kurzi din nordul Siriei

Putin și Erdogan s-au înțeles: rușii și turcii îi vor alunga împreună pe militanții kurzi din nordul Siriei

Putin și-a informat telefonic prietenul sirian despre decizile luate cu Erdogan. Cum a recționat Bashar al-Assad. Rusia și Turcia și-au dat mâna în Siria. După șase ore de negocieri, Vladimir Putin și Recep Erdogan au decis să-i îndepărteze împreună pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Octombrie 2019, ora: 09:23

Răsturnare de situație cu 7 zile înainte de Brexit

Răsturnare de situație cu 7 zile înainte de Brexit

Cu doar șapte zile înainte de expirarea termenului-limită legat de ieșirea Marii Britanii din UE, tot mai mulți lideri europeni ar fi de acord cu o "amânare tehnică" a Brexitului. Preşedintele Consiliului European Donald Tusk a recomandat marţi liderilor statelor...

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)