Poliţia georgiană a arestat marţi un lider al opoziţiei în cursul unui raid la sediul partidului acestuia, într-o ţară aflată în criză politică de la alegerile legislative de anul trecut, transmite AFP, citată de Agerpres.
Nika Melia, liderul principalului partid de opoziţie din Georgia, Mişcarea Naţională Unită (MNU), a fost scos din sediul formaţiunii sale politice pentru a fi plasat în detenţie provizorie, conform imaginilor difuzate în direct de postul de televiziune Mtavari.
Sute de poliţişti antirevoltă au recurs la gaze lacrimogene împotriva susţinătorilor lui Melia şi a responsabililor tuturor partidelor de opoziţie care îşi instalaseră de miercuri tabăra în faţa clădirii. Zeci de persoane au fost reţinute de poliţie.
Potrivit Reuters, imagini din sediul MNU, difuzate de Sputnik Georgia, l-au arătat pe Melia baricadat într-o încăpere împreună cu câţiva susţinători, în timp ce pe stradă aveau loc ciocniri între activişti ai opoziţiei şi poliţişti.
Operaţiunea a urmat demisiei de joi a premierului Ghiorghi Gaharia, care a invocat un dezacord în partidul său, aflat la putere, în ce priveşte punerea în aplicare a unui ordin judiciar de plasare a lui Melia în detenţie provizorie.
Raidul a provocat indignarea opoziţiei şi avertismente din partea aliaţilor occidentali ai Georgiei. 'Sunt şocat de scenele de la sediul MNU din această dimineaţă', a scris ambasadorul britanic Mark Clayton pe Twitter. 'Violenţa şi haosul de la Tbilisi sunt ultimul lucru de care Georgia are nevoie în acest moment. Îndemn toate partidele să acţioneze cu reţinere, acum şi în zilele următoare', a adăugat el.
Nika Melia a respins ca motivate politic acuzaţiile de 'organizare de violenţe de masă' cu prilejul manifestaţiilor antiguvernamentale din 2019. Ordinul de arestare a sa a agravat criza politică în care se află republica din Caucaz de la alegerile legislative din octombrie trecut. Partidele de opoziţie au afirmat că scrutinul a fost fraudat, după ce partidul Visul georgian a revendicat victoria la mică distanţă.
În urma demisiei lui Gaharia, ele au chemat la alegeri anticipate. Săptămâna trecută, Statele Unite şi Uniunea Europeană s-au arătat îngrijorate de decizia de arestare a unui lider al opoziţiei, chemând parlamentul să rezolve criza în mod paşnic şi să garanteze independenţa sistemului judiciar.
|
Felicitari de 8 martie pentru mame. In fiecare an, de 8 martie, se serbeaza Ziua internationala a femeii. In Romania, insa, sarbatoarea are o conotatie si mai speciala, pentru ca la aceasta data se serbeaza MAMA.
( ) Citeşte tot articolulA fost reținut pentru „dezmembrarea teritorială intenţionată a R. Moldova”, însă o lună mai târziu a fost eliberat, iar cele peste 30 de volume din dosarul penal intentat pe numele său și-au pierdut urma. Chiar și așa, spun cei care l-au arestat și l-au anchetat...
( ) Citeşte tot articolulÎn majoritatea cazurilor, atunci când femeile îşi propun să slăbească, încep să apară şi rezultatele. Totuşi, când luăm o astfel de decizie, trebuie să stabilim anumite obiective, dar şi să ţinem cont de anumite realităţi.
( ) Citeşte tot articolulAm arătat în numărul precedent că româna, la fel ca celelalte limbi romanice, a moștenit din latină aproximativ 2000 de cuvinte-bază. Dacă ținem seama de felul cum s-au transmis aceste cuvinte diverselor limbi romanice, constatăm că aproximativ 500, adică o pătrime, au...
( ) Citeşte tot articolulLiderul grupului parlamentar Pro-Moldova, Andrian Candu, a dezvăluit în studioul Jurnal TV că Igor Dodon a fost cel care în 2005 i-a făcut cunoștință cu Vladimir Plahotniuc.
( ) Citeşte tot articolulLiderul socialiștilor Igor Dodon, care deține o colecție de accesorii de sute de mii de lei, de curând a fost observat că poartă un nou ceas de mână, estimat la aproximativ 1 500 de euro.
( ) Citeşte tot articolulOdată cu intrarea lui Marte în Gemeni, până spre sfârşitul lunii aprilie vom avea ocazii multiple să exersăm acţiunile inteligente, să ne punem în mişcare isteţimea, perspicacitatea şi curiozitatea.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Conon a trait pe vremea Sfintilor Apostoli. S-a nascut in Isauria. Cei de aici au primit credinta in Hristos de la Sfantul Apostol Pavel. Parintii sai, Nestor si Nadia, l-au casatorit fara voia sa. Inainte de a se casatori, i s-a aratat Sfantul Arhanghel Mihail, in chip de barbat...
( ) Citeşte tot articolulUnele produse nocive de oxidare parţială a hranei cu scop energetic sunt radicalii liberi, echivalenţii smogului în organism. Radicalii liberi generaţi în interiorul organismului dăunează la fel ca şi cei declanşaţi de mediul poluat membranei celulare.
( ) Citeşte tot articolulZece persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter militar în estul Turciei, anunţă Ministerul Apărării de la Ankara, conform cotidianului Hurriyet, citat de Mediafax.
( ) Citeşte tot articolul