Externe

Germania face DREPTATE: Pregătește LOVITURA FATALĂ pentru Ungaria

"Trebuie să sporim presiunea asupra ţărilor care consideră că pot neglija legea. Când legea este încălcată, trebuie să existe o sancţiune", a spus el, scrie agerpres.ro.

Ungaria a contestat la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) schema obligatorie de cote care urmăreşte să redistribuie între statele membre 120.000 de refugiaţi din Italia şi Grecia, pentru a mai reduce povara migraţiei de pe umerii celor două ţări.

Însă CJUE a respins miercuri contestaţia Ungariei, menţinând schema blocului comunitar. Premierul ungar Viktor Orban a transmis ulterior că guvernul său nu-şi va schimba politica restrictivă privind migraţia şi a promis noi contestaţii în justiţie.

Heiko Maas a declarat că încălcarea deciziei CJUE ar trebui să aibă consecinţe financiare.

"Oricine este împotriva coeziunii europene în chestiunea refugiaţilor nu poate conta pe solidaritatea europeană în chestiuni financiare", a spus ministrul Maas, politician din rândul social-democraţilor de centru-stânga şi ministru al justiţiei din 2013.

Conform schemei de relocare adoptate în 2015, Ungaria este obligată să primească 1.294 de refugiaţi, însă nu a acceptat nici unul.

Ungaria a fost însoţită de Polonia şi Slovacia în contestarea schemei de cote de refugiaţi la CJUE.

Conform celor mai recente cifre publicate de Comisia Europeană, un număr total de 27.695 de persoane au fost relocate din Grecia şi Italia.

Acest lucru înseamnă că la aproape doi ani de la introducerea schemei, numai 28,2% dintre persoanele eligibile conform legislaţiei UE au fost acceptate de statele membre ale UE.

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *