Social

Germania va acorda ajutoare financiare foştilor prizonieri sovietici de război

Serviciul de presă al Ambasadei Republicii Federale Germania la Chişinău a precizat pentru agenție că de ”prestaţia financiară simbolică de recunoaştere” pot beneficia „foştii soldaţi ai forţelor armate sovietice, care în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în perioada 22 iunie 1941 – 8 mai 1945, au fost prizonieri de război şi s-au aflat în detenţie germană”.

Cererea urmează a fi depusă în scris la Oficiul Federal pentru Servicii Centrale şi Probleme Patrimoniale Nerezolvate, (BADV), DGZ Ring 12, D-13086 Berlin. Detalii privind procedura şi formularul de cerere pot fi găsite pe pagina de internet a Oficiului Federal pentru Servicii Centrale şi Probleme Patrimoniale Nerezolvate, accesînd www.badv.bund.de.

Surse din cadrul Ministerului Apărării au comunicat că în R. Moldova sînt aproximativ 2 000 de veterani ai celui de-al Doilea Război Mondial.

În acelaşi timp, contactați de agenție, responsabili din cadrul primăriei Chişinău și de la Casa Naţională de Asigurări Sociale nu au putut să ne ofere date privind numărul de foşti prizonieri sovietici de război, la nivel de municipiu și de țară, care ar putea beneficia de prestaţia financiară oferită de guvernul Germaniei.

SUrsa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *