Interviu

Gheorghe Cojocaru: Condamnarea comunismului este inevitabila

„Fara cunoasterea dramelor ce tin de nazism si comunism nu putem construi o Europa Unita”, a declarat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, presedintele Comisiei de condamnare a comunismului, dr. Gheorghe Cojocaru. Comisia va fi alcatuita din cinci grupuri de lucru, iar raportul va fi facut public pana la 1 iunie 2010. Alaltaieri a avut loc prima sedinta a comisiei. Cu aceasta ocazie, i-am solicitat lui Gheorghe Cojocaru un blitz-interviu.

– Domnule Cojocaru, ce s-a discutat la prima sedinta a comisiei pe care o conduceti?

– Comisia pentru studierea si aprecierea regimului comunist totalitar din R. Moldova a fost formata prin decretul presedintelui interimar Mihai Ghimpu, din 14 ianuarie. Decretul stabileste foarte clar care este statutul comisiei, mandatul si sarcinile ei concrete. Totodata, el fixeaza termenul in care comisia trebuie sa prezinte o serie de rapoarte. E un termen foarte redus. Catre 1 iunie, noi trebuie sa prezentam presedintelui un studiu, un raport analitic si o culegere de documente. Acesta, insa, este un program minim, pentru ca membrii comisiei, in functie de posibilitatile de finantare si de accesul la arhive, intentioneaza sa propuna presedintelui si o alta serie de initiative in acest sens.

– Cu ce probleme se confrunta comisia?

– Principala problema cu care comisia se confrunta in aceste zile sunt arhivele. Am facut primele demersuri catre Arhiva Nationala. Avem semnale incurajatoare. Speram ca vom putea accesa dosarele si fondurile care ne intereseaza. La prima sedinta au participat aproape toti membrii comisiei, cu mici exceptii. Ea intruneste 30 de membri, dintre care 20 de istorici, experti in drept, filosofie, sociologie, filologie, justitie. Comisia a aprobat un plan de lucru, a stabilit grupurile de lucru si a adoptat regulamentul de activitate. A fost precizata, de asemenea, tematica si au fost numiti responsabilii de compartimentele care trebuie sa-si gaseasca reflectare in raportul final.

– Ce perioada va cerceta comisia respectiva?

– Ea a fost imputernicita sa analizeze aparitia, functionarea si impactul regimului comunist totalitar in perioada 1917-1991, pana la destramarea URSS. Un capitol aparte va fi consacrat perioadei post-sovietice (1991-2009).

– Comisia va viza si activitatea PCRM?

– Partidul Comunistilor din R. Moldova nu intra in programul Comisiei de studiere si apreciere a regimului comunist totalitar din RM. ?in sa precizez ca activitatea comisiei nu va fi influentata din punct de vedere politic si ea se va axa doar pe cercetare. Vom lucra, de asemenea, in arhivele MAI, SIS, precum si in cele de la Bucuresti si Moscova. De fapt, desi e creata prin decret prezidential, comisia e o initiativa nu doar a presedintelui interimar Mihai Ghimpu, ideea venind si din partea societatii civile, dar si de la unele organisme europene, precum este recomandarea nr. 1481 a Consiliului Europei din 2006. Dupa ce mai multe state ale Europei au condamnat comunismul, a venit si randul nostru sa ne pronuntam pe marginea crimelor savarsite de cel mai odios regim. S-o stie toata lumea: condamnarea regimului comunist totalitar este inevitabila, chiar daca unii mai cred, din naivitate ori prostie, ca Stalin inca n-a murit.

– Va multumim pentru interviu.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *