Opinii și Editoriale

Ghimpu, cosmarul lui Turcan

Cand eram mica de tot si mai mergeam la gradinita, iar la Televiziunea de stat a RSSM (banuiesc ca asa se chema), la aceeasi ora 19.00 ca si acum, se dadeau stiri stahanoviste citite de Tamara Kotosova, am alergat intr-o seara speriata la maica-mea s-o intreb daca s-a inceput cumva razboiul. Mama m-a privit mirata: de unde ai luat-o? „Pai, pe ecran, langa prezentatoare, scrie: Jivotnovodcestvu – udarnii front”, i-am spus. Recunosc: nu mai tin minte ce mi-a explicat mama, stiu doar ca m-am dus la culcare linistita. Era pace…

Mi-am amintit de acest caz sambata, urmarind la stiri relatarile de la sedinta activului republican al comunistilor si cele de la congresul „eroilor” de la „Moldova Unita”. (De ce eroi? Pentru ca, ziceam odata, Vladimir ?urcan, proaspatul lider al deja invechitei „Moldove Unite”, e un „erou normal”, care-si atinge scopul pe cai ocolite…) Si participantii la „adunarea vrajitoarelor comuniste”, si cei de la „reuniunea piticilor moldoveni”, parca erau in razboi. Inca putin si incepeau sa traga tunurile. Doar ca, pentru ca nu reusisera sa se asigure cu munitii, trageau cu… cuvinte. Care cuvinte dovedeau ca, desi au plecat din PCRM, Stepaniuc & ?urcan & Co. – care, chipurile, condamna actiunile fostei guvernari – au ramas aceiasi. Rosii. Dovezile sunt multe, eu o sa aduc doar una, insa. Si pentru unii, si pentru ceilalti, Mihai Ghimpu la putere e un cosmar. A spus-o ?urcan, sambata. Dar parca noi nu stim pe cine l-a citat?
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *