Nimeni nu-l mai pomeneşte pe Romanov, umorist sovietic interbelic. Cu toate acestea, o antologie de literatură satirică sovietică, Samovarul (apărută în România în anii ’80), îi publică schiţele. Gloată inconştientă e perfectă, în trei pagini dense.
Un grup de oameni stau la coadă la gară, după bilete. Ghişeul nu s-a deschis încă. Cineva propune să se facă o listă nominală cu cei prezenţi. Un miliţian vine şi le interzice să facă liste. Lumea bombăneşte şi se supune. Un muncitor propune ca fiecare să-şi scrie în palmă numărul de ordine cu creionul chimic, ceea ce se şi-ntâmplă, mulţumind pe toată lumea.
Cărţi groase de călătorii în Rusia, naive sau analitice, de la Leroi-Beaulieu până la Astolphe de Custine, n-au reuşit să redea mai bine esenţa mentalităţii ruse ca această schiţă măruntă.
Autoritatea este arbitrară şi paternalistă. Miliţianul, când oamenii se văicăresc, spune „aşa am primit ordine de sus”. Autoritatea, în Rusia, e totdeauna izolată şi îndepărtată, cu ea nu se poate comunica ori negocia. Oamenii se plâng. Miliţianul le spune: „Vă rog eu să nu faceţi listă, am şi eu copii şi familie”. Coarda emoţională, personală, patetică, e altă trăsătură a personalităţii ruse. Ruşii n-ascultă de o autoritate impersonală, de reguli abstracte, de instituţii imateriale ca statul. Dar li se poate face milă de un miliţian care le spune „am şi eu copii şi familie” – subînţelegând „sunt şi eu uman ca şi voi, puteţi empatiza cu mine”.
Cineva scoate un ziar, să citească, şi o babă isterică îi zice să-l împăturească şi să nu citească. Ziarul e hârtie, hârtia e listă. Lista e interzisă. O intelectuală excedată bombăne: „gloată inconştientă”, cu dispreţ faţă de supunerea oarbă faţă de autoritate.
Ordinul de sus este arbitrar, şi atunci oamenii de la coadă se descurcă singuri, consensual. Sub ierarhizarea de granit a statului, ruşii sunt un popor egalitar. Când regula e arbitrară, oamenii o ocolesc informal. Toată economia sovietică (şi rusă), cât a mers, a mers în afara planului şi uneori în pofida lui, prin aranjamente informale între întreprinderi, prin troc între uzine, prin improvizaţie la scară majoră. Planul e arbitrar, învoiala şi improvizaţia sunt realiste.
La sfârşitul numărătoarei, cu scuipat în palmă şi cu creion chimic, lumea e mulţumită.
– Şi nici pe dânsul nu l-am obidit, adaugă o babă, cu referire la miliţian.
Miliţianul trebuie să fie acoperit faţă de şefi. Poziţia lui e falsă: faţă de şefi mimează obedienţa (deşi ştie că ordinul e arbitrar) şi faţă de publicul din coadă mimează solidaritatea omenească. Şi brutalitatea ierarhică a Imperiului ţarist, şi egalitarismul comunitar al mir-ului, obştea sătească obişnuită să se autoguverneze, toate sunt aici.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!
