Astăzi 15 Noiembrie 2018, Joi - Ultima actualizare la ora 08:35
Abonamente

Actualitate 17 Februarie 2018, ora 15:10

GRAV / Atentat în Nigeria. Cel puţin 19 persoane au fost ucise şi 70 rănite

Marime Font

Trei kamikaze s-au aruncat în aer într-o piaţă de peşte din Konduga, în nord-estul Nigeriei, ucigând cel puţin 19 persoane, într-un atentat imputat Boko Haram, au anunţat sâmbătă miliţiile locale care luptă împotriva grupării islamiste, informează AFP.

Exploziile au avut loc vineri, în jurul orelor locale 20:30 (19:30 GMT) la Konduga, la circa 35 de kilometri sud-est de capitala statului Borno, Maiduguri.

Potrivit unor oficiali ai miliţiei angajate alături de armată în lupta împotriva grupării jihadiste nigeriene, toţi cei trei atentatori sinucigaşi erau bărbaţi.


„Avem 19 morţi şi circa 70 de răniţi. (...) Doi kamikaze au atacat piaţa de peşte Tashan Kifi, apoi, patru minute mai târziu, un al treilea a atacat lângă", a declarat Babakura Kolo, oficial al miliţiei, precizând că victimele sunt 18 civili şi un soldat.

Potrivit altui oficial al miliţiei, Musa Ari, 22 dintre cele 70 de persoane rănite se află într-o stare critică.

Armata şi poliţia din statul Borno, epicentrul insurecţiei sângeroase a Boko Haram, nu au reacţionat deocamdată sâmbătă dimineaţa.

Conflictul din Nigeria s-a soldat din 2009 până în prezent cu peste 20.000 de morţi şi mai mult de 2,6 milioane de persoane strămutate.

Armata şi guvernul din Nigeria au afirmat de nenumărate ori că jihadiştii sunt pe cale să fie învinşi, însă aceştia continuă să comită atacuri sinucigaşe în sate îndepărtate sau la periferia unor oraşe importante.

Sursa: Agerpres.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 08:31

Comitetul de Stat pentru Venituri din Armenia a efectuat un control la ”Gazprom Armenia”, filiala conercnului rus in aceasta tara cauzaziana, unde a descoperit mai multe încălcări și cazuri de evaziune fiscală la scara mare, potrivit RBC.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 08:30

Republica Moldova și România au inițiat negocierile pentru semnarea unui acord interguvernamental care prevede că cetățenii din ambele state vor putea vorbi la telefon fără a achita tarifele de roaming, transmite IPN cu referire la un proiect aprobat în ședința Guvernului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 08:26

Avertismentul meteorologilor: vremea se va răci în următoarele zile în spațiul românesc (INFOGRAFIC)

Vremea se răcește începând de joi până duminică, avertizează meteorologii. Temperaturile vor fi mai mici cu aproape opt grade față de cele normale pentru această perioadă. În majoritatea regiunilor va ploua, așa cum arată prognoza pe următoarele zile.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 15 Noiembrie 2018, ora: 08:19

Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene, Victor Negrescu, salută ajungerea la un consens privind Brexitul, precizând că acordul înseamnă "garanţii ferme pentru românii din Marea Britanie". 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 21:01

Președintele Comisiei parlamentare de anchetă, care investighează prezumata imixtiune a Fundației Open Dialog în politica moldovenească, Igor Vremea, a făcut astăzi publice întrebările la care urmau să răspundă lidera PAS, Maia Sandu, dar și liderul PPDA, Andrei Năstase,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 19:20

Guvernul a adoptat astăzi hotărârea, potrivit căreia, din data de 1 ianuarie 2019, bătrânii care au o pensie mai mică decât minimul de existență, adică 1.589 de lei, vor primi pensii majorate cu 10 la sută. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 17:36

Preşedinta UNJR Dana Gîrbovan: Rezolutia Parlamentului European impotriva Romaniei, sub pretextul ca apara statul de drept, desconsidera insasi valorile cuprinse in conventiile si tratatele invocate in preambul, valori pe care s-a fondat Uniunea Europeana.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 17:35

Guvernul a aprobat astăzi regulamentul privind funcționarea căminelor studențești. Documentul prevede îmbunătățirea condițiilor de trai în căminele studențești, precum și condiții facilitate de acces pentru persoanele cu nevoi speciale. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 17:06

Proiectele sociale de anvergură, derulate de Guvernul Filip sunt apreciate de cetățeni. Cel puțin așa arată datele ultimului sondaj de opinie, realizat de IMAS și prezentat astăzi.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 16:58

Europarlamentarul Andi Cristea, copreședintele grupului de prietenie parlamentară UE-RM, susține că votul de astăzi al Parlamentului European, care vizează Republica Moldova, este un document politizat, care nu-şi are locul în context electoral. Amintim că Parlamentul European a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 15:13

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) a păstrat astăzi, 14 noiembrie, verdictul Curții de Apel în dosarul lui Veaceslav Platon. Magistrații CSJ au declarat drept neîntemeiat recursul depus de avocații acestuia împotriva deciziei CA. Prin urmare, a fost menținută condamnarea...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 15:09

Raportorul Parlamentului European pentru Georgia, Andrej Mamikins, a criticat, într-un discurs rostit marți seara, dorința unor deputați de a critica această țară, în condițiile în care acolo se desfășoară alegeri prezidențiale. Înaltul oficial de a Bruxelles...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 14:46 de Natalia Hadârcă

La această concluzie a ajuns un grup de cercetători care a studiat situația comunităților din apropierea frontierei Localitățile de pe ambele maluri ale Prutului au fost puternic ideologizate în perioada sovietică. Oamenilor li se impunea ideea că, pe celălalt mal, nu pot...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 13:34

ULTIMA ORĂ // SIS anunță că „a destructurat o grupare paramilitară”

ULTIMA ORĂ // SIS anunță că „a destructurat o grupare paramilitară”

Serviciul de Informaţii şi Securitate de comun cu Procuratura mun. Chişinău, Oficiul Principal au realizat o operaţiune complexă în cadrul căreia a fost destructurată activitatea unei formaţiuni paramilitare ilegale, care acţiona sub paravanul aşa-numitor jocuri de tip...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 13:29

O petiţie însoţită de peste 100 de mii de semnături a fost depusă, astăzi, de către secretarul general-adjunct al PDM, deputatul Eugen Nichiforciuc, la sediul Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova. Prin acestă petiție se solicită sprijinul instituţiilor europene...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 12:57

Partidul Democrat din Moldova se bucură acum de cea mai mare încredere din ultimii ani. Peste 16 la sută dintre cetățeni sunt gata să voteze pentru această formațiune, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare. Această tendință se menține timp de doi ani. Celelalte partide...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 12:38

Ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, consideră că poliţiştii care stau ascunşi pe traseele naţionale cu scopul de a obţine bani de la şoferii care depăşesc limita de viteză trebuie să stea la puşcărie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 12:06

Secretarul american al Energiei, Rick Perry, a cerut Ungariei și vecinilor săi să renunțe la conductele rusești de gaze, care, potrivit Washingtonului, sunt folosite pentru a întări presiunea Moscovei în Europa Centrală și de Est, scrie Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 11:56

Iernile lungi şi grele din România intră în istorie. După zece luni de extreme şi recorduri naţionale, în ţara noastră urmează o iarnă blândă, cu episoade scurte de zăpadă şi ger.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 11:53

„Politica externă a Rusiei este alcătuită dintr-un amestec bizar de tradiții ale birocrației corupte și ale lumii interlope. Europenii încearcă să-și bazeze acțiunile pe cu totul alte idei despre realitate, de aceea, aceleași lucruri pentru Kremlin și Europa au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 11:51

Europarlamentarul lituanian Petras Austrevicius este una dintre vocile critice la adresa ţării noastre. Acesta și-a exprimat în repetate rânduri nemulţumirea faţă de adoptarea legii votului mixt din Republica Moldova. Asta deşi a fost ales de trei ori în Parlamentul de la...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 08:40

 Moldova așteaptă de la Uniunea Europeană un raport instituțional echilibrat, obiectiv, care să analizeze implementarea Acordului de Asociere, nu un document politizat, care face jocul electoral al opoziției de la Chișinău. Declarația a fost făcută de către președintele...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 14 Noiembrie 2018, ora: 08:20

Rusia blochează accesul observatorilor internaționali la depozitul de armament de la granița dintre Ucraina și Moldova, unde sunt stocate mai mult de 20.000 tone de muniție, a declarat Vadim Cernîș, ministrul pentru teritoriile ocupate temporar și persoanele strămutate intern din...

( ) Citeşte tot articolul

Moldova 14 Noiembrie 2018, ora: 08:06

Organizațiile maghiare de extrema dreapta desfășoară contra cost campanii agresive împotriva NATO și UE și alimentează conflictul interetnic din vestul Ucrainei, scrie astazi publicatia EUobserver.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)