Un tren a lovit, vineri dimineață, în comuna Scheia din județul Suceava, o dubă în care erau două persoane. Una dintre acestea a fost proiectată în afara mașinii și a murit, iar cealaltă a fost preluată de medici.
Potrivit ISU Suceava, o dubă în care erau două persoane a fost lovită de un tren la trecerea la nivel cu calea ferată în comuna Scheia.
În mașină erau două persoane, din care una a fost proiectată în afara mașinii și a murit.
Cea de-a doua a rămas încarcerată și pompierii au scos-o din mașină. Aceasta a fost predată echipajului SMURD.
|
Micul dejun te poate ajuta să fii într-o formă fizică mai bună.
( ) Citeşte tot articolulIvan Ceban, primarul general al municipiului Chișinău, i-a scris un mesaj vloggerului Bolocan prin care îl amenință că „îi va socoti dinții” atunci când îl va întâlni.
( ) Citeşte tot articolulA şasea tranşă de vaccin de la Pfizer BioNTech, care constă în 92.430 de doze, ajunge luni, în România, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Cluj-Napoca şi Timişoara.
( ) Citeşte tot articolulIsraelul va interzice traficul aerian internaţional de pasageri, începând de luni seara, timp de o săptămână, în încercarea de a opri răspândirea noii variante de coronavirus, transmite Reuters.
( ) Citeşte tot articolulParticipanţii la cursa ilegală din Parcul Valea Trandafirilor din sectorul Botanica al Capitalei au fost identificaţi. Aceştia s-au dovedit a fi un tânăr de 22 de ani şi un minor de 17 ani.
( ) Citeşte tot articolulPatru fotbalişti ai echipei braziliene Palmas FR şi preşedintele clubului, Lucas Meira, au murit, duminică, într-un accident de avion, în urma căruia a decedat şi pilotul aparatului de zbor de mici dimensiuni, scrie news.ro.
( ) Citeşte tot articolulSfantul Grigorie de Nazianz s-a nascut intr-o familie aristocratica la Arianz, in partea de sud-vest a Capadociei, in vecinatatea cetatii Nazianz. Tatal sau este convertit la crestinism de sotia sa Nona si ajunge mai tarziu episcop de Nazianz. Sfantul Grigorie a studiat in Cezareea Capadociei, in...
( ) Citeşte tot articolulO rețetă simplă dar deosebit de gustoasă și plină de vitamine care ajută la slăbirea rapidă, dar armonioasă: salata cu ton și spanac! O poți consuma oricând pentru a da jos câteva kilograme. Ingrediente: 1 conserva ton 100 gr spanac baby 50 gr porumb 2 oua 50...
( ) Citeşte tot articolulMeteorologii anunță pentru astăzi temperaturi de +6..+9 grade în nordul țării, +7..+10 grade în centru, iar în sudul țării sunt așteptate până la +11 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab din sud. Presiunea atmosferică va fi...
( ) Citeşte tot articolulZiua de luni, 25 ianuarie, stă sub semnul echilibrului. Aduce energii benefice, ce se vor transforma în anumite decizii adoptate pentru bunăstare. În această zi e bine să te concentrezi pe muncă, este favorizat aspectul financiar. Berbec Este o zi plină de fericire...
( ) Citeşte tot articolul