Actualitate

Grecia aprobă un acord cu SUA pentru modernizarea a zeci de avioane multirol F-16

Programul privind modernizarea avioanelor a fost convenit în cursul unei vizite întreprinse la Casa Albă în octombrie de către premierul grec Alexis Tsipras.

KYSEA, consiliul guvernamental grec pentru afaceri externe şi probleme de apărare, a aprobat sâmbătă acordul, a anunţat biroul de presă al premierului.

Trei din cele 85 de avioane incluse în program vor fi modernizate în SUA, iar restul în Grecia, a comunicat o sursă din cadrul Ministerului Apărării de la Atena.

Grecia, care beneficiază de ajutor financiar internaţional, a transmis că programul de modernizare nu ar trebui să îngrijoreze Uniunea Europeană.

Grecia şi-a redus substanţial cheltuielile pentru apărare în cursul crizei economice care a afectat ţara, însă Atena continuă să aloce aproximativ 2% din PIB pentru apărare, mai mult decât media UE. Intensificarea tensiunilor cu Turcia reprezintă motivul principal pentru care Grecia continuă să direcţioneze sume semnificative spre apărare, deşi ambele ţări sunt membre NATO.

Sursa: Mediafax.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *