Actualitate

Groază în aer. Motorul unui „Air France” a cedat, avionul a pierdut din altitudine. Cum s-a terminat

„Avionul care operează zborul 066 a aterizat fără a suferi alte avarii pe aeroportul militar Goose Bay din Canada iar toate cele 520 de persoane aflate la bord au fost evacuate fără a se înregistra pagube sau răniți", a declarat un purtător de cuvânt al Air France, la Paris.

Redirecționarea a avut loc în timp ce aparatul se afla deasupra Groenlandei iar avionul a aterizat la Goose Bay la 15,42 GMT, conform sursei citate.

La bord se aflau 496 de pasageri, precum și cei 24 de membri ai echipajului, dintre care trei din cadrul personalului tehnic navigant, a adăugat acesta.

Air France a trimis imediat la fața locului, pentru a se ocupa de pasageri, personal din Montreal și New York.

Compania este în curs "de examinare a tuturor soluțiilor" pentru a putea transporta cât mai rapid pasagerii către Statele Unite, a mai arătat purtătorul de cuvânt.

Air France exploatează în total 10 aeronave Airbus A380. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *