Grupul antisovietic „Uniunea Democratică a Socialiştilor”

Nicolae Dragoş a început redactarea proclamaţiei pe care o numeşte „Adresarea Uniunii Democratice a Socialiştilor – Adevărul pentru popor”, care urma să fie constituită din două părţi: partea teoretică, prin care s-ar argumenta necesitatea constituirii noului partid, şi programul. Textul programului trebuia să fie unul accesibil şi să includă doar fapte cunoscute tuturor.

Din 15 septembrie 1963, membru al grupului devine Ivan Cerdînţev, numit învăţător de chimie la şcoala din Serpnevo (ulterior, culege 150 de adrese la Odesa), iar din noiembrie 1963 – Vasile Postolachi (Nicolae Dragoş a făcut cunoştinţă cu Postolachi în seara de petrecere a fratelui Vladimir la armată). În februarie 1964, aderă la UDS Serghei Cemârtan. Vasile Postolachi şi Serghei Cemârtan s-au angajat să cumpere plicuri şi să colecteze adrese la Chişinău. Între timp, fratele Vladimir i-a adus 1000 de adrese, iar Tarnavski – 5000.

În februarie 1964, Nicolae Dragoş şi Ivan Cerdînţev încep culegerea literelor şi pregătirea şpalturilor la minitipografie. Din lipsă de experienţă, la început proclamaţia imprimată era de o calitate proastă, iar problema se complica din cauza insuficienţei de anumite litere (Tarnavski a sustras literele de la tipografie, fără a ţine cont de numărul şi dimensiunile fiecăreia). După nenumărate încercări şi ajustări a minitipografiei, abia către luna martie s-a reuşit imprimarea calitativă a primului text, iar către 15 aprilie au fost tipărite circa 1300 de exemplare (au schimbat matriţele de zece ori). Primele 800 de plicuri trebuiau plasate în cutiile poştale, având adresele scrise, alte 300 proclamaţii urmau să fie distribuite direct cetăţenilor. Celelalte foi volante urmau să fie distribuite aleatoriu prin imprimarea pe plic a frazei „Ridică! Citeşte!”.

La 14 aprilie, Ivan Cerdînţev pleacă pe ruta Odesa-Kiev-Gorki-Celeabinsk-Dnepropetrovsk, distribuind primele 275 de pliciri. La rândul lui, Serghei Cemârtan se deplasează la Leningrad pentru a distribui 200 de plicuri, iar Vasile Postolachi la Lvov, cu alte 200 de plicuri. Nicolae Dragoş a distribuit în Odesa 100 de pliciri. Mai multe plicuri au fost adresate Comitetului Central al PCUS, comitetelor regionale ale PCUS, redacţiilor unor jurnale şi reviste unionale şi regionale.

Între timp, Tarnavski îi comunică lui Dragoş că a primit o scrisoare de la tatăl său prin care îl informează că, din surse demne de încredere (un ofiţer al KGB-ului ucrainean), el, Nicolae, este suspectat de KGB de activitate antisovietică. Aşadar, trebuiau luate măsuri urgente de protecţie. Întorcându-se la Serpnevo, Dragoş a distrus proclamaţiile slab imprimate, a ascuns plicurile rămase, vopseaua şi minitipografia.
La 4 mai 1964, Dragoş merge la Odesa şi se interesează la Institutul Pedagogic din Odesa despre condiţiile admiterii la doctorat. La 15 mai, este reţinut. Imediat după arestare, securiştii au descins la casa lui Nicolae Dragoş din Serpnevo, dar şi în cancelaria şcolii serale din localitate, descoperind cele ascunse. Percheziţii au fost efectuate şi la casele celorlalţi membri ai UDS.

La primele interogatorii, Nicolae Dragoş recunoaşte că a participat la constituirea Uniunii Democratice a Socialiştilor, la redactarea şi difuzarea proclamaţiei „Adevărul pentru popor”, dar neagă caracterul ei antisovietic şi refuză să vorbească despre adepţi. Însă, la 4 iunie, mărturiile sale le scrie singur şi descrie tot procesul.

Ancheta a durat trei luni, fiind interogaţi peste 20 de martori, efectuate percheziţii, expertize grafologice şi chimice, confruntări, colectare de probe etc. La 14 august, învinuiţilor Nicolae Dragoş, Nikolai Tarnavski, Ivan Cerdînţev, Vasile Postolachi şi Nicolae Cucereanu le-a fost înmânat rechizitoriul. Învinuirile arau cele preconizate: agitaţie şi propagandă antisovietică, la care se adaugă art. 69 CP „activitate organizată în scopul săvârşirii infracţiunilor de stat foarte periculoase sau participare la o organizaţie antisovietică”, iar lui Nikolai Tarnavski şi Nicolae Dragoş le-a mai fost încriminat art. 81 Cod Penal al RSSU „furt din proprietatea statului” (literele, hârtia şi vopseaua). Li s-a mai încriminat că UDS planifica să difuzeze proclamaţia în anul 1965-1966, însă aceştia special s-au grăbit, profitând de unele greutăţi privind insuficienţa alimentară din 1963-1964 în scopul de a provoca nemulţumiri în rândul populaţiei.

O lună mai târziu, la 14 septembrie, are loc şedinţa de judecată a Judecătoriei Supreme a RSS Moldoveneşti. Nicolae Dragoş „şi-a recunoscut vina” parţial, ceilalţi membri ai grupului „şi-au recunoscut vina” incriminată de procuror.

În cadrul şedinţei de judecată, membrii grupului, prin „recunoaşterea vinei”, au explicat că activitatea lor nu a avut drept scop subminarea şi slăbirea puterii sovietice, iar critica PCUS n-au considerat-o dăunătoare. Din contra, au fost criticate gafele PCUS şi birocraţia. Ei n-au desfăşurat activitate antisovietică, iar critica adusă era îndreptată spre întărirea puterii sovietice. Au criticat sistemul unic de partid, unele neajunsuri în activitatea PCUS, cultul personalităţii etc. În scrisoarea adresată lui Hruşciov, UDS a criticat activitatea PCUS, care a instaurat în URSS o dictatură, subminând sovietele. Considerau că dictatura partidului a fost benefică în primii ani după revoluţia din octombrie, iar după aceea ea a intrat în coliziune cu interesele poporului, fiind o adevărată frână în dezvoltarea societăţii şi mişcării internaţionale muncitoreşti etc. Totodată, a fost criticată activitatea ideologică a partidului, fiind o formă de presiune asupra muncitorilor. Ei considerau că există diferenţierea în divizarea rodului muncii, privilegiaţi fiind membrii de partid, creşte corupţia, birocraţia etc..

Ca rezultat, prin sentinţa Judecătoriei Supreme a RSSM, făcută publică la 19 septembrie, Nicolae Dragoş şi Nikolai Tarnavski au fost condamnaţi la câte şapte ani privaţiune de libertate fiecare, lagăr de corecţie prin muncă, regim sever, Ivan Cerdînţev şi Vasile Postolachi – la câte şase ani internare fiecare în lagăr de corecţie prin muncă, regim sever, Serghei Cemârtan şi Nicolae Cucereanu – la câte cinci ani internare în lagăr de corecţie prin muncă, regim sever.

Nu se cunoaşte unde au fost internaţi pentru ispăşirea pedepsei.
Alţi adepţi ai UDS, precum Vladimir Dragoş, Margareta Cucereanu, soţia lui N. Cucereanu, Boris Gracev, Petru Bălănuţă, Mihail Foamete, Isac Cemârtan, Ion Galcenco ş.a., care au prestat anumite servicii (colectare de adrese, cumpărare de plicuri, difuzare de proclamaţii), au fost exoneraţi de pedeapsă.

Odată cu declanşarea Mişcării de renaştere naţională, s-a pus problema reabilitării membrilor UDS. La 30 decembrie 1988, procurorul RSS Moldoveneşti solicită Judecătoriei Supreme reexaminarea cazului şi clasarea dosarului din lipsă de infracţiune. Membrii grupului Uniunea Democratică a Socialiştilor – Nicolae Dragoş, Nikolai Tarnavski, Ivan Cerdînţev, Vasile Postolachi şi Nicolae Cucereanu – au fost reabilitaţi la 21 februarie 1989.

Din păcate, după trecerea a aproape jumătate de veac de la fapta eroică a membrilor Uniunii Democratice a Socialiştilor şi mai bine de 20 de ani de la reabilitarea lor, societatea care le datorează mult încă nu cunoaşte fapta lor pe deplin.
Care le-a fost soarta după 19 septembrie 1964?