Economie

Günther Oettinger: Brexitul ar putea costa Germania un miliard de euro

„În cazul Brexitului, există două scenarii pentru buget. Dacă bugetul UE rămâne același, alții vor trebui să sară în ajutor. Dacă bugetul va fi redus cu cota Marii Britanii, atunci nu", a explicat Günther Oettinger într-un interviu acordat publicației Bild am Sonntag.

După aprecierea oficialului european, a treia opțiune, mai puțin excesivă decât primele două, ar putea costa Germania un miliard de euro sau 1,06 miliarde de dolari. Oettinger a numit această cifră rezonabilă, ținând cont de beneficiile pieței unice pentru economiile europene și pentru Germania.

În 2015, bugetul UE s-a ridicat la 145 miliarde de euro, echivalentul a 1% din avuția generată anual de economiile celor 28 de state membre.

De asemenea, Oettinger s-a opus ideii unui impozit la nivelul UE, spunând: "Nu vrem propriul nostru impozit, și cu certitudine în plus peste sursa de venit a bugetului UE. Vrem să dezvoltăm actualul sistem prin care fiecare stat membru transferă un anumit procent din venitul național brut către noi".

Conform datelor comisarului european pentru buget, în medie Marea Britanie a plătit opt miliarde de euro pe an la bugetul UE.

Margaritis Schinas, purtător de cuvânt al Comisiei Europene, a afirmat săptămâna trecută că Marea Britanie trebuie să își onoreze angajamentele financiare pe care le-a făcut față de bugetul Uniunii Europene, așa cum un grup de prieteni plătesc pe rând nota de plată la un bar.

În luna martie a acestui an, Marea Britanie ar urma să ceară în mod oficial activarea articolului 50 care va declanșa negocierile pentru ieșirea din Uniunea Europeană, urmând ca, ulterior, cele două părți să aibă la dispoziție doi ani de negocieri pentru a conveni termenii ”divorțului", printre care se numără și angajamentele financiare asumate de Londra față de UE în trecut.

"Este ca și cum ai merge la un bar cu 27 de prieteni. Comanzi un rând de bere, însă nu poți pleca atâta timp cât petrecerea continuă. Trebuie să plătești pentru rândul pe care l-ai comandat", a declarat Margaritis Schinas.

Nota de plată ce va trebui plătită la ieșirea din UE, unul dintre principalele obstacole ce trebuie depășit de Marea Britanie și Uniunea Europeană pentru a ajunge la un "divorț" amiabil, include diferite angajamente financiare, precum obligațiile de pensii ale oficialilor europeni sau promisiuni la bugetul și proiectele blocului comunitar. Cifra vehiculată în mod informal de oficialii UE este de 60 de miliarde de euro. Deși Guvernul britanic nu recunoaște cifra de 60 de miliarde de euro, ajungerea la un acord cu Uniunea Europeană privind acest subiect este crucială pentru relația viitoare a celor două părți.

AGERPRES.RO

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *