Guvernarea comunista – mare spalatoare de bani publici

In atentia viitorilor membri necomunisti ai Parlamentului, Guvernului, Centrului de combatere a crimei organizate, Procuraturii Generale si Curtii de Conturi. De aceasta data, vin cu niste observatii care, dupa un audit independent sau un control al altei curti de conturi, pot deveni crestomatice pentru studentii de la facultatile de drept si de contabilitate si audit.

Se pare ca am fost ultimul autor care si-a expus public argumentele (revista ,,Natura” din februarie 2004) despre necesitatea reconstructiei caii ferate Revaca-Cainari. Primul a fost regretatul jurnalist si patriot Vasile Severin, tatal caruia a participat la edificarea ei in perioada Romaniei Mari. Apoi a sunat alarma Nicolae Dabija, prin gradina parintilor caruia trecea aceasta cale ferata, impreuna cu regretatul fotograf si patriot Petru Tudoreanu, care patrunsese in tunelul de 700 de metri de la Baltasi, cu intrarea si iesirea aruncate de sovietici in aer.

Sunt departe de gandul ca argumentele mele i-au facut pe comunisti sa adopte intr-o jumatate de an o decizie istorica de reconstructie a segmentului dat, o adevarata opera a creatiei ingineresti romanesti din perioada interbelica. Aceasta decizie a fost luata sub presiunea evenimentelor din august 2004, cand separatistii au blocat magistrala la Tighina.

Din pacate, bucuria noastra n-a durat mult. Am urmarit mersul lucrarilor de reconstructie, inarmat cu aparatul foto si camera video, parcurgand cu masina si pe jos cei 47 km de terasament. In prezent, as putea ajuta cainarenii sa-si inaugureze un muzeu al istoriei acestei cai ferate, prezentand si materialele adunate la Muzeul CFR din Bucuresti in aprilie 2002. Iata si motivele intristarii noastre.

Comunistii n-au dorit sa refaca tunelul romanesc construit cu participarea specialistilor italieni, motivand ca ,,necesita mult timp si cheltuieli exorbitante,, si au luat-o ,,haisa prin ponoare” pe terenurile celor 400 de proprietari, lungind-o cu 4 kilometri si ridicand-o spre cer, incat nici doua locomotive nu pot aburca la deal un esalon cu cinci vagoane. Pentru a micsora acest unghi de urcare, au sapat un canal urias de mai multi kilometri cu o adancime de 15-20 metri, care a necesitat si timp si cheltuieli de doua-trei ori mai mari decat refacerea tunelului. Amintesc cititorilor: cu cat mai mare este devizul de cheltuieli, cu atat mai mari sunt posibilitatile de scoatere si spalare a mijloacelor bugetare. Imediat dupa adoptarea acestui deviz, au avut loc alegerile parlamentare din 25 februarie 2005, care nu puteau fi castigate fara sume uriase de bani…

In plus, chiar din primele luni, si malurile acestui canal au inceput a se ponori peste linia ferata, transformand-o intr-un mare pericol pentru persoane si marfuri. Acum, un detasament intreg de oameni cu tehnica trebuie sa stea permanent de serviciu pentru a reface malurile alunecate… Insasi calitatea instalarii liniei este inimaginabil de proasta, semanand cu ,,pisatul boului”, din folclorul romanesc. Pe acest segment circula un singur tren de pasageri – spre Basarabeasca – cu o viteza pe care o intreci mergand pe jos. Iar ca sa ajungi de la Chisinau in portul de la Dunare ai nevoie, in total, de-o zi si-o noapte, si de trei trenuri.

Nici segmentul de cale ferata Cahul-Giurgiulesti nu este mai breaz: un volum enorm de lucru si costuri uriase, calitatea si securitatea lui lasand de dorit. E suficient sa amintesc ca o buna parte de drum trece prin apele Prutului, care pot spala terasamentul si reduce considerabil securitatea traficului feroviar. Satele de pe malul stang al Prutului se afla in mare pericol. Locuitorii vor vedea asta dupa primele ploi torentiale, asemanatoare celor din anul trecut din Carpati. Apele scurse de pe dealuri nu vor intra prea repede in rau din cauza terasamentului cu putine si mici scurgeri, inecand satele in apa…

Dupa darea in exploatare a portului Giurgiulesti, au devenit mai clare intentiile „gestionarilor” acestor sume fabuloase de bani publici si graba exagerata a constructiilor/reconstructiilor date (sumele „gestionate” si cele ale comisioanelor sunt atat de mari, incat nici nu risc sa le prezint – nimeni nu ma va crede). In afara factorului electoral si a spalarilor de bani publici, ,,gestionarii” pot deja exporta sutele de mii de tone de grau cumparate de la tarani cu preturi minime, dar vandute cu preturi de zeci de ori mai mari in tarile infometate ale lumii… Daca as fi eu capul Familiei si as fi la fel de hapsan, imediat as pune la cale falimentarea CFM – ceea ce deja se intampla – si privatizarea ei, ca sa pot efectua nestingherit exporturi din RM, mai ales ca acum acestea pot fi facute fara martori din Tighina si Ucraina… La ce bun sa mai imparta profiturile si cu altii, daca le poate acapara doar Familia? Iata de ce comunistii lui Voronin vor sa obtina numaidecat victorie in urmatoarele alegeri.

La aceste „obiective” mai pot fi adaugate: soseaua Chisinau-Sarateni, de pe cand comunistul si consateanul lui V. Voronin, Vasili Iovv, era ministru al Transporturilor; complexele memoriale de la Serpeni si Chisinau; havuzul din scuarul Operei Nationale si monumentul lui Stefan cel Mare si Sfant; Gara feroviara si strada Pan Halippa din Chisinau; soselele Chisinau-Condrita si Condrita-Leuseni; „lumanarea” de la Soroca, Stadionul republican si Lacul comsomolistilor; manastirile Capriana si Curchi si multe altele, de care stiu doar ultimii doi prim-ministri comunisti – Vasile Tarlev si Zinaida Greceanai – si care vor vorbi, probabil, numai dupa caderea pe veci a comunistilor…