Afaceri

Guvernarea comunista vs. justitie si business

Al treilea val de desecretizare

In timpul guvernarii comuniste politicul s-a implicat de nenumarate ori in justitie si business, o demonstreaza zeci de documente desecretizate la sfarsitul saptamanii trecute de guvern. Cea de-a treia serie de documente scoase de la secretul de stat confirma ceea ce presa libera a scris de nenumarate ori: sedinte secrete la cel mai inalt nivel pe anumite dosare la comanda, milioane de lei „sponsorizari” de la cele mai mari intreprinderi, elevi si profesori sanctionati pentru evenimentele de la 7 aprilie etc.

Ex-presedintele R. Moldova V. Voronin, precum si fostii prim-ministri V. Tarlev si Z. Greceanai au trimis note la Procuratura Generala, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice si Coruptiei, Curtii Supreme de Justitie si Ministerului Justitiei prin care cereau „suport juridic” din partea unor persoane aflate in posturi-cheie din justitie, cu precizarea: „Interesul statului trebuie protejat”.

„Suport juridic”

„Rog urgent sa va implicati. Termen 1 zi”, ii scria Zinaida Greceanai, la 15.04.2008, procurorului general Valeriu Gurbulea. Din anexa documentului aflam ca seful IS „Calea Ferata din Moldova”, Miron Gagauz, o ruga pe dna prim-ministra sa acorde, la randul ei, „suport juridic” in examinarea unui litigiu la Curtea Suprema de Justitie, care avea loc la data de 16 aprilie 2008. Este vorba de un proces al CFM cu SRL „Norma”, prin care ultima trebuia sa construiasca o linie de telecomunicatii cu fibre optice pe tronsonul de cale ferata Chisinau-Ungheni. Desi avea semnat un contract cu „Norma”, CFM l-a reziliat unilateral. La 5 martie 2008, Curtea Suprema de Justitie a respins actiunea in recurs a Ministerului Transporturilor. Cu toate acestea, Gagauz si Greceanai au insistat pe langa justitie in numele „interesului statului”. Acesta este doar unul din cazurile de „suport juridic”.

Tarlev nu-si aduce aminte de „sponsori”

Printre documentele desecretizate se regaseste o „relatie de colaborare” a guvernului cu principalele companii si agenti economici „care vor efectua sponsorizari”, iar in anexa sunt indicate si sumele. „Am definitivat lista concreta a agentilor economici pe care o prezint pentru coordonare si expunerea Domniei Voastre”, i-a scris Tarlev, „secret”, la 16 martie 2007, lui Voronin. In lista de sponsori se regasesc intreprinderi de stat. Anume pe acest caz procurorii s-au autosesizat si incearca sa afle pentru ce s-au dat bani, ne-a comunicat Igor Serbinov, prim-adjunctul procurorului general.

Contactat de TIMPUL, fostul premier a spus ca nu-si aminteste de „sponsorizarea” in suma totala de 24 mln. lei. „Eu nu stiu pentru ce se adunau bani. N-am fost implicat in acest proces. A fost o solicitare a presedintelui… intrebati presedintele si presedintia”, a declarat fostul premier.

„Nu prim-ministrul stabileste care documente sa fie secretizate. Intrebati Aparatul guvernului de ce au mers aceste documente la secret”, a adaugat Tarlev. Rugat sa comenteze cazurile de implicare a politicului in justitie si „suportul juridic”, fostul premier s-a scuzat din nou si ne-a spus ca nu-si aduce aminte: „Fiind prim-ministru atatia ani, credeti-ma, au fost mii de documente care au trecut prin mainile mele…”, ne-a raspuns Tarlev.

Dupa 7 aprilie, Stepaniuc a taiat 30% din bursele studentilor

Alte cateva documente se refera la evenimentele de la 7 aprilie si sanctionarea elevilor si profesorilor. „In perioada 07-10 aprilie 2009 Ministerul Educatiei a monitorizat activitatea institutiilor de invatamant preuniversitar din mun. Chisinau si din unele localitati in ceea ce priveste implicarea elevilor/studentilor in actiuni de strada”, se spune in unul din documentele desecretizate, care enumara si sanctiunile aplicate de minister. Intr-un demers secret, vicepremierul Victor Stepaniuc cere Ministerului de Interne sa verifice o lista de liceeni, iar un altul – vizeaza, imediat dupa proteste, reducerea burselor studentesti cu 30%.

Adjunctul procurorului general Igor Serbinov spune ca multe din documentele venite la procuratura aveau stampila „secret”, despre care stiau putine persoane. Potrivit lui Serbinov care face parte din comisia guvernamentala ce se ocupa de desecretizare, multe din informatiile necesare se pastrau la presedintie. Executivul a facut demersuri pentru a cauta acele documente, dar unele din ele ar fi disparut pentru totdeauna la 7 aprilie…

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *