Criza

Guvernatorul BNM: Procedura de lichidare a „Investprivatbank” este dificilă

„Lichidatorul lucrează asupra comercializării activelor şi recuperării creditelor. Este un volum de lucru foarte mare şi un proces anevoios, căci trebuie luate în posesie gajurile. Există probleme cu executarea lor. Legislaţia nu este perfectă şi persoanele juridice care nu au rambursat creditele luate de la „Investprivatbank” pun diferite piedici pentru a-şi salva activele puse în gaj”, a menţionat guvernatorul.

„Pe de altă parte, circa 50 la sută din activele băncii sunt „moarte”. Mulţi agenţi economici nu desfăşoară activitate, iar alţii sunt greu de găsit”, a subliniat guvernatorul BNM. Dorin Drăguţanu a mai spus că toţi banii acumulaţi de lichidator din comercializarea activelor sunt direcţionaţi la achitarea datoriei faţă de Banca de Economii (600 mln lei). Potrivit Legii insolvabilităţii, imediat după rambursarea datoriilor către persoanele fizice, prioritate au instituţiile financiare.

„După ce va fi întoarsă datoria faţă de BEM, se va începe plata datoriilor către agenţii economici. Până acum, datoria faţă de BEM a fost rambursată în proporţie de mai puţin de 5 la sută”, a precizat Dorin Drăguţanu.

Sursa: Info-Prim Neo

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *