Guvern

Guvernul a aprobat Planul de Acţiuni pentru implementarea Strategiei de Reformare în Sectorul Justiţiei

Oleg Efrim, ministru al Justiţiei, a specificat, la şedinţa Executivului, că documentul prevede acţiuni concrete pentru realizarea obiectivelor Strategiei de Reformare în Sectorul Justiţiei, adoptată în lectură finală, pe 25 noiembrie 2011, de către Legislativ.

Planul de Acţiuni presupune edificarea unui sector al justiţiei accesibil, eficient, independent, transparent, profesionist şi responsabil faţă de societate, care să corespundă standardelor europene, să asigure supremaţia legii şi respectarea drepturilor omului. Spre deosebire de Strategie, care pune accentul pe finalitate şi rezultate scontate, Planul de Acţiuni va ghida activitatea zilnică a tuturor instituţiilor vizate, pentru o coordonare şi planificare adecvată atît a resurselor umane, cît şi a colectării şi repartizării resurselor financiare necesare, a adăugat Efrim.

Proiectul Planului de Acţiuni respectiv urmează să fie votat de Parlament, care îşi va asuma, astfel, controlul executării Strategiei de Reformare în Sectorul Justiţiei.

Costurile implementării Strategiei pe parcursul celor cinci ani au fost evaluate la circa 124 de milioane de euro, cu 26 de milioane de euro mai puţin decît se calculase iniţial. O parte din banii necesari vor fi asiguraţi din surse financiare străine, în special din partea Uniunii Europene, dar şi a altor parteneri internaţionali. Cea mai mare parte a fondurilor vor fi asigurate de către Guvern. 

Sursa: Moldpres

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *