Politică

Guvernul Filat a trecut proba de 100 de zile

Dupa trei luni de la investirea in functie a Guvernului Filat, R. Moldova a devenit atractiva pentru Uniunea Eropeana si pentru Fondul Monetar International. Deja pe 12 ianuarie curent vor incepe negocierile RM-UE pe marginea Acordului de Asociere cu UE si va fi demarat dialogul pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii moldoveni. Prioritar pentru cabinetul de ministri a fost diminuarea impactului crizei economice. Acestea sunt principalele teze formulate astazi, 4 ianuarie 2010, de catre prim-ministrul Vlad Filat, in raportul prilejuit de implinirea a 100 de zile de cand Parlamentul i-a acordat vot de incredere.

Guvernul Filat a fost investit in functie pe 25 septembrie 2009 cu votul majoritatii parlamentare. Tot atunci a fost aprobat si Programul de Guvernare pentru anii 2009-2013, intitulat: "Integrarea Europeana: Libertate, Democratie, Bunastare". Dupa instituirea noului Guvern, Vlad Filat a declarat ca isi asuma "constient si plenar functia de premier al R. Moldova", lucru pe care l-a demonstrat cu succes. Chiar daca schimbarile nu sunt vizibile la prima vedere, guvernarea AIE a inceput sa desfaca "nodurile", care impiedicau dezvoltarea societatii in concordanta cu valorile europene.

Astfel, in cele 100 de zile Guvernul Filat a reusit sa:

-inceapa discutiile despre integrarea RM in UE
-sa intreprinda o serie de activitati pentru depasirea crizei economice
-sa initieze reformarea sistemului de educatie
-sa reformeze Consiliului Coordonator al Audiovozualului si a IPNA "Teleradio-Moldova"
-sa semneze Acordul privind micul trafic la frontiera cu Romania

La inceputul lui 2010 va fi semnat cu UE acordul privind grantul pentru infrastructura drumurilor, in valoare de 12 milioane de euro.Carnea se va ieftini cu 30%, se vor acorda subventii de 300 de milioane in agricultura si va fi recompensat partial si pretul la motorina.

Va prezentam mai jos raportul de activitate a Guvernului Filat si prioritatile acestuia pentru anul 2010

 

1. Agenda de Integrare Europeana si Politica Externa
Integrarea europeana este obiectivul nostru prioritar si reprezinta angajamentul Guvernului pentru implementarea reformelor interne in domeniile economic, politic, si social.
Prima vizita oficiala in calitate de Prim-Ministru am realizat-o la Bruxelles in perioada 29-30 septembrie 2009. Prin eforturi si actiuni concrete, am reusit sa relansam si sa intensificam dialogul politic intre RM si Uniunea Europeana. In acelasi context‚ am fost vizitati de inalti functionari europeni. Carl Bildt, Ministrul Afacerilor Externe al Suediei, a vizitat RM in 16 octombrie 2009, in calitatea sa de Presedinte in exercitiu al Consiliului Ministrilor Afacerilor Externe ai UE (Suedia a detinut presedintia Uniunii Europene in perioada iulie-decembrie 2009). Benita Ferrero Waldner, Comisarul European pentru Relatii Externe si Politica de Vecinatate a UE, a vizitat RM in perioada 26-27 noiembrie 2009.
Guvernul a intensificat contactele si comunicarea cu statele-membre ale UE, inclusiv la nivel de prim-ministri, (Romania, Germania, Italia, Franta, Marea Britanie, Polonia, Ungaria, Belgia, Suedia, Estonia s.a.) in cadrul unor intrevederi bilaterale si evenimente cu caracter multilateral. Colaborarea in cadrul Consiliului Europei s-a intensificat, in special in contextul lansarii si implementarii Pachetului pentru democratie, proiect finantat de UE.
Am intensificat dialogul moldo-comunitar in cadrul Reuniunii Comitetului de Cooperare RM-UE (23 octombrie 2009, Chisinau); Reuniunii la nivel inalt a Parteneriatului de Mobilitate (23 noiembrie 2009, Bruxelles); Sedintei Subcomitetului de Cooperare pe problemele justitiei si afacerilor interne (24 noiembrie 2009, Bruxelles). La 21 decembrie 2009, la Bruxelles, pentru prima data in istoria relatiilor RM-UE, in cadrul sedintei Consiliului de Cooperare RM-UE, a fost adoptata Declaratia Comuna, care prevede obiective specifice de colaborare RM – Uniunea Europeana.
? La 12 ianuarie 2010, la Chisinau lansam negocierile privind Acordul de Asociere intre RM si UE. In acest context, am aprobat mandatul pentru negocierea Acordului de Asociere, am creat delegatia si grupurile de lucru ale RM la negocieri si am efectuat preparativele pentru desfasurarea primei runde de negocieri.
? Dialogul cu UE privind liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii moldoveni va fi lansat in 2010.
? In 2010, urmeaza sa lansam negocierile privind crearea Zonei de Liber Schimb Cuprinzator si Aprofundat in contextul negocierii Acordului de Asociere.
? Am convenit la Bruxelles la 21 decembrie 2009, asupra cadrului de asistenta macro-financiara din partea UE, pentru negocierea si implementarea ulterioara a Acordului de Asociere. Mai multe ministere si agentii publice vor fi consultate si asistate de consilieri de rang inalt ai UE, iar capacitatile institutionale ale institutiilor-cheie in procesul de integrare europeana vor fi consolidate.
? Guvernul s-a angajat sa valorifice integral oportunitatile de dezvoltare oferite de „Parteneriatului Estic”, in cadrul platformelor bilaterala si multilaterala.
? Republica Moldova a aderat la 18 decembrie 2009, la Tratatul Comunitatii Energetice, fapt ce va facilita integrarea noastra in piata energetica regionala, va spori gradul de securitate energetica a tarii, va stimula atragerea investitiilor straine in domeniu.
? In colaborare cu partenerii de dezvoltare, Guvernul pregateste si va implementa initiative de comunicare pentru a ridica nivelul de cunoastere si vizibilitate al RM in tarile UE.
? Guvernul a aprobat Planul National pentru 2010 de armonizare a legislatiei RM in agricultura la standardele aquis-ului comunitar.
Deschiderea si schimbarea calitativa in relatiile cu partenerii europeni au fost posibile datorita faptului ca, din primele zile, am reusit sa asiguram coierenta dintre declaratii si actiunii, spre deosebire de guvernarea precedenta.
In relatiile cu tarile vecine Romania si Ucraina, s-a revenit la dialogul civilizat si constructiv, in spirit european, in interesul cetatenilor din tarile noastre.
Una din primele decizii pe care am promovat-o in calitate de Prim-Ministru a fost abrogarea Hotaririi de Guvern privind introducerea regimului de vize pentru cetatenii Romaniei, decizie salutata de UE. Dezvoltarea si aprofundarea relatiilor dintre RM si Romania se inscriu in eforturile depuse de Guvern pentru integrarea tarii noastre in UE. In acest context, am semnat Acordul privind micul trafic la frontiera (care ofera drept de acces liber pe teritoriul statului vecin, fara vize, la circa 1,2 mln. de cetateni ai RM); Acordul cu privire la punctele de trecere a frontierei de stat dintre Romania si RM; Protocolul de amendare a Acordului privind promovarea si protejarea reciproca a investitiilor.
In cadrul vizitei in Romania, din 13-14 noiembrie 2009, am convenit cu Presedintele Traian Basescu si Primul-Ministrul Emil Boc asupra impulsionarii relatiilor economice dintre tarile noastre, si deschiderii sectiilor consulare ale Romaniei la Balti si Cahul, precum si a consulatului RM la Iasi.
Am reusit sa reluam dialogul constructiv cu Ucraina la nivel de Prim-ministri in cadrul intilnirii cu Prim-Ministrul Ukrainei, Iulia Timosenko la reuniunea de la Ialta, precum si in cadrul intrevederii de la Bonn. Guvernul a deblocat discutiile privind demarcarea frontierei moldo-ucrainene si asupra problemelor ce tin de proprietate. Demarcarea frontierei moldo-ucrainene va demara in colaborare cu Misiunea UE de Asistenta la frontiera moldo-ucraineana (EUBAM).
Am impulsionat cooperarea regionala a RM in Europa Centrala si de Sud-Est. Calitatea de membru a RM in cadrul Initiativei Central-Europene, Cooperarea Economica in bazinul Marii Negre, GUAM, CSI, OSCE, ne ofera oportunitati si avantaje pentru promovarea intereselor tarii noastre, pe care Guvernul este decis sa le valorifice. In aceste eforturi se integreaza organizarea in octombrie 2009, la Chisinau a summit-ului CSI, participarea mea si prezidarea reuniunii Consiliului Sefilor de Guverne al Comunitatii Statelor Independente de la Yalta din 20 noiembrie 2009. Guvernul Republicii Moldova va adapta cooperarea in Europa Centrala si de Sud-Est si in cadrul CSI la interesele nationale pentru a asigura bunastarea si drepturile cetatenilor sai.
Relatiile Republicii Moldova cu Statele Unite ale Americii reprezinta unul din obiectivele prioritare ale politicii externe ale tarii noastre. In acest context, preconizam sa elaboram documente de colaborare, care vor impulsiona relatiile biralterale. In calitate de Prim-Ministru voi vizita SUA, in perioada 19-23 ianuarie 2010. In cadrul acestei vizite urmeaza sa fie semnat Acordul de finantare deplina din fondurile Corporatiei Provocarile Mileniului (Compact) pentru proiectele Tranzitia la o agricultura performanta si Reabilitarea retelei de drumuri, precum si Memorandumul de principii si proceduri intre Republica Moldova si Statul Carolina de Nord cu privire la dorinta de a intari bunele relatii. Asistenta va fi acordata sub forma de grant pentru dezvoltarea economica a RM si va contribui la imbunatatirea infrastructurii de drumuri si la sporirea producerii si comercializarii produselor agricole de valoare inalta.
Federatia Rusa este un partener important al RM. In cadrul intrevederilor cu dl. Vladimir Putin, Prim-Ministru al Federatiei Ruse, am convenit asupra prioritatilor de dezvoltare a relatiilor moldo-ruse in baza pragmatismului si beneficiilor mutuale. S-a reusit relansarea activitatii Comisiei mixte moldo-ruse pentru colaborarea comercial-economica si deblocarea exportul de vinuri moldovensti pe piata din Federatia Rusa.

2. Gestionarea Impactul Crizei Economice
Prin actiuni energice Guvernul a reusit sa gestioneze competent impactul crizei economico-financiare.

In primele 100 de zile de activitate, am relansat relatiile cu Fondul Monetar International. Am reusit sa dezvoltam un dialog si o colaborare bazate pe principii de responsabilitate si beneficii mutuale cu partenerii de dezvoltare, Banca Mondiala, Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) si Banca Europeana pentru Investitii.

Vreau sa reamintesc, ca in iunie 2009, relatiile si semnarea unui nou program al RM cu FMI au fost inghetate din cauza politicii iresponsabile a precedentului Guvern.
In octombrie 2009, Guvernul a reusit sa negocieze un nou Acord-Memorandum de colaborare cu FMI pentru 2010-2012. Guvernul si-a onorat toate angajamentele asumate si noul Acord-Memorandum cu FIM urmeaza sa fie aprobat de Consiliul de Directori Executivi al FMI la 29 ianuarie 2010. Acordul-Memorandum, in suma de 590 milioane dolari SUA, va completa veniturile reduse din bugetul tarii, oferind posibilitate Guvernului sa-si onoreze obligatiunile pe plan intern si extern.
Acordul-Memorandum de colaborare dintre Guvernul RM si FMI deschide oportunitati de suport bugetar semnificativ si permite deblocarea programelor de asistenta financiara pentru tara noastra, din partea organizatiilor si tarilor donatoare, stopate anterior.
Deblocarea asistentei financiare deja s-a produs. Voi mentiona doar unele exemple:
Republica Moldova a obtinut suport financiar din partea FMI, in valoare de 177 milioane Drepturi Speciale de Tragere (echivalentul a circa 180 milioane dolari SUA), pentru finantarea necesitatilor bugetare. Ca urmare, Comisia Europeana a acordat RM prima transa de asistenta financiara in valoare de15 milioane EURO pentru implementarea reformelor in sectorul aprovizionarii cu apa potabila si salubrizare. Uniunea Europeana a oferit Republicii Moldova 12 milioane EURO pentru modernizarea retelei de drumuri (suma disbursata la 21 decembrie 2009) si cea de-a treia transa de 6 milioane EURO pentru suport bugetar in sectorul social (banii fiind disbursati la 29 decembrie 2009).
In consultare cu mediul de afaceri, societatea civila, partenerii de dezvoltare am elaborat Planul de Stabilizare si Relansare Economica 2009-2011. Planul reprezinta platforma de actiuni a Guvernului de stabilizare a finantelor publice, reluare a cresterii economice si, foarte important, asigurare a unei politici eficiente si juste de protectie sociala a cetatenilor nostri. Veniturile publice vor fi majorate, iar deficitul bugetar pentru 2010 va fi acoperit in baza majorarii accizelor pentru autoturismele de lux, tigari, bauturi alcoolice etc., relansarii privatizarii patrimoniului de stat. Pentru a relansa cresterea economica, Guvernul va reduce povara administrativa si fiscala pentru desfasurarea afacerilor, numarul genurilor de activitati supuse licentierii, va stimula investitiile publice si private.
Implementarea responsabila a Planului ne-a permis deja sa eliminam blocajul financiar, sa eficientizam administrarea fiscala si sa asiguram conditii pentru cresterea veniturilor bugetare pe seama activitatii economice, si sa asiguram stabilitatea financiara a tarii.
Guvernul isi onoreaza si isi va onora toate obligatiile bugetare fata de cetateni si agentii economici. Guvernul a achitat si va achita integral si la timp salariile angajatilor din sectorul bugetar, a asigurat si va asigura in continuare transferurile catre bugetele unitatilor administrativ-teritoriale, bugetul asigurarilor sociale de stat si bugetul fondurilor de asigurari medicale obligatorii.
In conditiile unui deficit bugetar anual, estimat la 16% din PIB la momentul preluarii guvernarii, am asigurat stabilitatea sociala. In pofida constringerilor cu care ne confruntam, am majorat salariile cadrelor didactice cu 24%, ajustindu-le la salariul mediu pe economie. Am increderea ca, in 2010, printr-o administrare fiscala eficienta, vom reveni la subiectul majorarilor de salarii.

Guvernul a revazut si prioritizat cheltuielile publice si in domeniul investitiilor capitale. Finantarea investitiilor capitale din bugetul public pentru 2009 si 2010 este redirectionata spre finalizarea obiectivelor de eficienta sociala sporita. Guvernul s-a angajat intr-un proces pro-activ de colaborare cu partenerii de dezvoltare de mobilizare a fondurilor aditionale pentru investitii capitale. In acest context, mentionez Programul „COMPACT” al Corporatiei Provocarile Mileniului a Guvernului SUA, aprobat la 30 noiembrie 2009, care ofera Republicii Moldova asistenta nerambursabila in valoare de 262 milioane dolari SUA, pentru proiecte de dezvoltare a agriculturii de valoare inalta si imbunatatirea infrastructurii drumurilor.

3. Relansarea Cresterii Economice
Guvernul a inceput implementarea actiunilor de eliminare a constringerilor administrative si creare a unui mediu de afaceri prietenos, de demonopolizare a importului si exportului, aplicarea tehnologiilor inovative de raportare pentru agentii economici.

Guvernul a demarat reforma cadrului juridic si institutional de reglementare a activitatii de intreprinzator, in scopul crearii unui mediu de afaceri favorabil. La data de 29 decembrie 2009, am modificat Nomenclatorul produselor din domeniul reglementat, supuse certificarii conformitatii obligatorii. Grupurile de marfuri supuse certificarii conformitatii obligatorii au fost reduse de la 250 la 41, ceea ce va avea impact direct asupra diminuarii costurilor serviciilor si produselor. In conformitate cu noile prevederi, companiile inzestrate cu utilaj si tehnologii moderne, care au implementat si certificat un sistem de management al calitatii conform standardului international ISO 9001 si/sau un sistem de management al sigurantei alimentului conform standardelor internationale ISO seria 22000, vor obtine certificate de conformitate obligatorie pe un termen de 5 ani, dar nu pentru un an, cum era pina in prezent. Aceasta va reduce considerabil costurile de productie si, respectiv, pretul final al marfurilor si serviciilor.

Am elaborat modificari la Legea privind reglementarea prin licentiere a activitatii de intreprinzator, care prevad reducerea numarului genurilor de activitate supuse licentierii si simplificarea procedurilor de licentiere, excluderea paralelismului si a dublarilor in activitatea autoritatilor administratiei publice, aferenta procesului de autorizare/licentiere a activitatii de intreprinzator, si reducerea impactului de reglementare asupra intreprinzatorilor.

Guvernul a modificat Hotarirea „Cu privire la regulile de origine a marfurilor”, pentru a asigura competititia corecta pentru producatori si piata interna in fata importurilor masive preferentiate si excluderea posibilitatii de utilizare a statutului preferential de rezident al zonelor economice libere pentru mimarea operatiuni de producere, obtinere a statutului de produs originar si introducerea acestuia in regim preferential pe restul teritoriului vamal al Republicii Moldova.

Pentru a proteja consumatorul final si producatorului intern de carne si produse din carne, Guvernul a aprobat noi reguli de import cu scopul liberalizarii si demonopolizarii acestui segment de piata. Sistemul de monitorizare al pretului la carne si la produse din carne pe intregul lant valoric, va fi implementat pentru a nu admite importuri subevaluate si de calitate suspecta.

In agricultura, Guvenul a modificat bugetul pentru 2009, si a completat Fondul de subventionare a agriculturii de 313 mln. lei cu alte 250 mln. lei pentru a onora toate obligatiunile fata de producatorii agricoli, inclusiv pentru restituirea TVA-ului la livrarea productiei pe teritoriul tarii, la achizitionarea de ingrasaminte si chimicale. In 2010, Guvernul va acorda 300 mln. lei sub forma de subventii de stat in domeniul agriculturii in trei directii prioritare: dezvoltarea productiei cu valoare adaugata de origine vegetala si origine animaliera, stimularea investitiilor in crearea intreprinderilor de prelucrare si infrastructura post-recoltare. Prin actiunile sale, Guvernul tinteste spre extinderea capacitatilor de business in mediul rural si va sustine crearea intreprinderilor mici si mijlocii pentru prelucrarea productiei primare agricole. Pentru prima data, subventiile vor fi oferite in baza de concurs a proiectelor de afaceri, pentru care vor fi eligibili toti agentii economici din domeniu, in mod special micii producatori agricoli, care au avut acces limitat la subventii de stat in ultimii ani. Si anume, in anul 2009, gospodariile taranesti mici au primit doar 10 la suta din fondul de subventionare a agriculturii de 560 mln. lei.

Guvernul va compensa producatorilor agricoli majorarea pretului la motorina, alocind pentru aceasta aditional 30 mln. lei.

Imediat dupa venirea la guvernare, am deblocat exportul vinului in vrac si am eliminat barierele la exportul de struguri. Guvernul a avansat in eforturile sale de a redischide pentru vinurile moldovenesti piata rusa.

Guvernul va promova in agricultura, de altfel ca si in toate sectoarele economiei, o relatie corecta intre stat si proprietar. In scopul eliminarii barierilor in calea exportului, reducerii costurilor produselor destinate pentru export, si cresterii competitivitatii produselor din RM pe piata externa, Guvernul a modificat legea viei si vinului, prin care a exlus restrictiile la exporturile destilatelor de vin si divinurilor cupajate cu o maturitate nu mai mare de 6 ani. De asemenea, Guvernul a facut mai multe modificari la legea nr. 1100 cu privire la ”Fabricarea si circulatia alcoolului etilic si al productiei alcoolice”, si anume:
*a fost eliminata marca comerciala de stat, actiune care va reduce costurile agentilor economici pentru produsele vinicole, vindute la export; si
* a fost exclusa certificarea produselor vinicole pentru fiecare lot la export, ceea ce va permite agentilor economici sa-si miscoreze costurile pentru productia promovata la export si va contribui la cresterea competitivitatii produselor pentru export.

Guvernul a reusit sa elaboreze si sa promoveze in Parlament Legea Bugetului pentru 2010 si Politica bugetar-fiscala, care ne ofera instrumentarul necesar pentru a activa in 2010 si a relansa cresterea economica. Prognozam depasirea recesiunii economice pina in primul trimestru al anului 2010, o crestere economica graduala de la 1,5% in 2010 pina la 5% in 2012. Ponderea deficitului bugetar in PIB va descreste gradual de la 9% in 2009 pina la 3% in 2012; iar deficitul contului curent se va stabiliza in jurul cotei de 10% din PIB.

Crestere economica durabila, locuri de munca bine platite pentru cetatenii nostri, schimbarea modelului de dezvoltare economica a tarii pentru a asigura atractivitatea pentru investitii si inovatie si competitivitatea externa a marfurilor produse in tara noastra, reprezinta prioritati pe termen scurt ale Guvernului.

4. Actiuni ale Guvernului in domeniile Social, Sanatate si Educatie in contextul crizei economice

In domeniul Social, pentru reducerea impactului crizei economice asupra celor mai vulnerabile categorii ale populatiei, Guvernul a identificat resurse pentru implementarea unui nou sistem de asistenta sociala, care prevede o majore a alocatiilor pentru asistenta sociala in 2010, inclusiv prestatiile de somaj, cu 40% in raport cu anul 2009. Alocatiile vor constitui 630 mln. lei. Cuantumul indemnizatiei unice la nasterea copilului va fi majorat in 2010 cu 300 lei: pentru primul copil va constitui 1700 lei, iar pentru fiecare copil urmator – 2000 lei. Va urma in 2010 si majorarea diferentiata a indemnizatiei pentru ingrijirea copilului persoanelor asigurate si neasigurate.

In sistemul de Sanatate, Guvernul a mostenit o situatie dificila. Finantarea programelor nationale de sanatate din buget a fost stopata de fosta guvernare inca din luna mai 2009. In octombrie 2009, in conturile Companiei Nationale de Asigurari in Medicina nu existau surse pentru finantarea contractelor cu institutiile medicale, riscul de reducere a accesului cetatenilor la servicii medicale fiind unul foarte real.

Guvernul a crescut finantarea de la bugetul de stat prin majorarea transferurilor in fondurile asigurarii obligatorii de asistenta medicala cu 5,4% fata de nivelul aprobat pentru 2009. Pentru anul 2010, cota transferurilor va reprezenta 58% din totalul fondurilor asigurarii obligatorii de asistenta medicala.

In conditii de criza, Guvernul a reusit sa redirectioneze spre asistenta medicala primara 31,1% din fondul de baza al asistentei medicale obligatorii, cu 1,8% mai mult decit in 2009, si a marit cheltuielile pentru medicamentele compensate cu 40% in comparatie cu anul 2009. Am creat conditii pentru cresterea numarului beneficiarilor de polite medicale, costul acesteia pentru 2010 fiind redus cu 160 lei si va constitui 2 478 lei. Totodata, pentru proprietarii de terenuri agricole costul politei a fost stabilit la nivelul de 619,5 lei.

Guvernul a reusit sa mentina nivelul de angajare a personalului medical, desi este constrins sa micsoreze cu 5% cheltuielile administrative ale institutiilor medicale finantate din buget, in 2010.

Am reusit sa stabilizam raspindirea si sa intreprindem masuri pentru combaterea gripei pandemice A(H1N1), cu suportul partenerilor de dezvoltare. Republica Moldova a primit 150 mii doze de vaccine, si urmeaza primeasca alte 350 mii de doze din partea Guvernului Romaniei si alte 950 mii de doze din partea Organizatiei Mondiale a Sanatatii pentru vaccinarea grupurilor de risc. Guvernul SUA a oferit Republicii Moldova consumabile pentru a combate raspindirea gripei pandemice A(H1N1).

In domeniul Educatie, Guvernul a demarat elaborarea Strategiei Sectoriale pe termen lung privind dezvoltarea sistemului educational in Republica Moldova.
Obiectivele noii Strategii in Educatie sint: modernizarea sistemului de educatie si racordarea lui la valorile si standardele europene; imbunatatirea managementului performantelor in sistemul de invatamint; asigurarea accesului la servicii de educatie timpurie pentru toti copiii; promovarea educatiei incluzive, in mod special, pentru copiii cu dizabilitati; racordarea sistemului de educatie la noile prioritati de dezvoltare economica si la necesitatile pietei muncii.

Am demarat procesul de elaborare a noului Cod al Educatiei care va ajusta politica educationala la noile prioritati de dezvoltare ale tarii si va crea oportunitati de integrare in sistemul european de educatie. Metodologia de sustinere a examenului de bacalaureat a fost elaborata si plasata pe pagina web a ministerului pentru discutii publice.

In pofida crizei si constringerilor financiare, Guvernul a pastrat nivelul existent de achitare al burselor si taxa de cazare in camin pentru studenti.

5. Independenta justitiei si Stat de Drept
Edificarea statului de drept, asigurarea respectarii principiului separarii si independentei puterilor, a independentei justitiei au figurat ca prioritati pe agenda Guvernul in cele 100 de zile si vor figura in continuare. Guvernul a intreprins actiuni de reformare de ordin structural si procedural in justitie.
Pentru a asigura activitatea independenta a Consiliului Superior al Magistraturii, Adunarea Generala a Judecatorilor a ales noi membri in organul de autoadministrare judecatoreasca, Ministerul Justitiei a elaborat proiectul de lege privind transferul Departamentului de administrare judecatoreasca din subordinea Ministerului Justitiei in cea a Consiliului Superior al Magistraturii.
Guvernul a lansat procesul de liberalizare a sistemului de executare a hotaririlor judecatoresti in scopul solutionarii problemei neexecutarii sau executarii intirziate a hotaririlor judecatoresti, care afecteaza increderea cetatenilor in actul de justitie si calitatea mediului de afaceri in RM. Astfel, Guvernul a aprobat, la 24 decembrie 2009, proiectul Legii privind executorii judecatoresti, care prevede instituirea sistemului de executori judecatoresti privati, crearea spatiului de competitie libera si de motivare a executorilor judecatoresti, garantarea accesului cetatenilor la serviciile prestate de executori.
La 24 decembrie 2009, Guvernul a aprobat Reforma Institutiei Avocaturii, in colaborare cu reprezentantii Baroului Avocatilor din Moldova, Consiliului National pentru Asistenta Juridica Garantata de Stat, Biroului asociat de avocati „Avocatii publici” si Programului Drept al Fundatiei Soros – Moldova, Misiunii Norvegiene de Experti pentru Suprematia Legii in Moldova (NORLAM). Reforma are ca obiectiv consolidarea institutiei avocaturii si schimbarea viziunii de ansamblu privind rolul avocaturii si organizarii profesiei de avocat.

Fosta guvernare a politizat efectivul politienesc si l-a antrenat in activitati care au prejudiciat imaginea organelor de drept si au diminuat increderea cetatenilor in institutiile de asigurare a ordinii publice. Evenimentele din 7-8 aprilie 2009 au demonstrat intensitatea si dimensiunea acestui fenomen.

Astazi, politia nu mai este antrenata in activitati improprii, ingerinta politicului in activitatea politiei este totalmente exclusa, implicarea unor politisti si fosti conducatori ai MAI in tragicele evenimente din 7-8 aprilie este cercetata, vinovatii urmind sa fie trasi la raspundere, potrivit legislatiei in vigoare.

Reformarea sistemului organelor interne a fost si este una dintre cele mai mari provocari pentru actualul Guvern. Cresterea eficientei activitatilor politienesti in domeniul combaterii fenomenelor infractionale si mentinerii ordinii de drept, diminuarea coruptiei, excluderea comportamentului abuziv ramin pe agenda Guvernului pe termen scurt si mediu.

6. Descentralizarea puterii si asigurarea autonomiei locale
Guvernul s-a angajat in procesul de modernizare a administratiei publice. In primele 100 de zile de activitate am simtit cum functioneaza institutiile statului si care este capacitatea lor de a raspunde rapid si eficient la solicitarile cetatenilor.
Recunosc, institutiile statului au capacitati reduse de a asigura un proces participativ si decizional transparent. In opt ani de guvernare comunista, sistemul administrativ a devenit static, inchis pentru colaborare si comunicare cu societatea. In calitate de Prim-Ministru, am avut mai multe intilniri cu reprezentantii societatii civile, sectorului privat, patronatelor, tinerilor pentru a initia un dialog continuu cu cetatenii. La 29 decembrie 2009, Guvernul a creat Consiliul National pentru Participare, pe care il vad in calitate de platforma de dialog, colaborare si parteneriat cu societatea civila in elaborarea si implementarea solutiilor pentru problemele tarii. Prima sedinta a Consiliului National pentru Participare va avea loc la sfirsitul lunii ianuarie 2010.
Drept rezultat al intilnirilor avute cu business-ul local si strain, am decis sa institutionalizam dialogul si parteneriatul cu sectorul privat. Sint ferm convins ca parteneriatul PUBLIC-PRIVAT reprezinta o solutie de a utiliza eficient resursele publice pentru a presta servicii publice de calitate si in beneficiul cetateanului.
In scopul informarii si asigurarii transparentei activitatii Guvernului, am initiat actiuni concrete cu partenerii de dezvoltare pentru a consolida sistemul de comunicare la nivelul Guvernului si a facilita comunicarea dintre cetateni, mijloacele de informare in masa, pe de o parte, si directiile de relatii cu publicul din cadrul ministerelor, pe de alta parte. Recunosc, nu ne-au reusit foarte multe in acest domeniu, schimbarile de atitudine si comportament sint cele mai dificile si necesita timp. Dar asigurarea accesului la informatie si transparenta procesului decisional sint prioritati, pe care mi le-am asumat personal si le vom realiza.
Guvernul a demarat actiuni de combatere a coruptiei si de demascare a schemelor de utilizare a institutiilor statului si serviciilor publice neperformante in scopul abuzarii de banii publici (cazul Intreprinderii de Stat „Caile Ferate” si a Intreprinderii de Stat „Aeroportul International Chisinau”). Guvernul va continua actiunile de curatare a sistemului administrativ de schemele si serviciile publice care nu solutioneaza problemele cetateanului, ci, din contra, ii creeaza mai multe probleme.

7. Reintegrarea tarii
Crearea conditiilor de reintegrare reala a regiunii transnistrene in spatiul RM si identificarea unei solutii viabile si durabile pentru conflictul transnistrean in baza respectarii suveranitatii, integritatii teritoriale si a caracterului unitar al statului Republica Moldova, a constituit una din preocuparile noastre de baza in aceasta perioada.

In acest sens, Guvernul a extins pe termen nedifinit, facilitarea documentarii populatiei si a eliminat termenul privind conditiile specifice de declarare a marfurilor de catre agentii economici din raioanele de est.
Dupa o lunga pauza, au fost reluate reuniunile neformale in formatul „5+2”, dialogul bilateral informal la nivelul reprezentatilor politici la Vienna si Tiraspol in noiembrie 2009. Guvernul a pregatit relansarea activitatii grupurilor de lucru pe probleme de interes comun. Executivul si-a asumat gestul de a propune suspendarea pentru 6 luni a aplicarii interdictiilor de calatorie in UE si SUA pentru oficialii transnistreni.
Guvernul va actiona cu determinare pentru promovarea proiectelor sociale si de infrastructura in raioanele de est ale Republicii Moldova, pentru reintegrarea oamenilor din regiunea transnistrena in spatiul economic, politic, social si informational al Republicii Moldova. Reprezentantii politiei moldovenesti si ai militiei transnistrene au convenit deja sa dezvolte interactiunea in combaterea criminalitatii pe ambele maluri ale Nistrului, in cadrul seminarului organizat de Misiunea OSCE in noiembrie, 2009.

Prioritatile Guvernului pentru anul 2010

Depasirea crizei economice ramine obiectivul prioritar al Guvernului pentru 2010.
Fiecare dintre noi plateste azi si acum pentru stagnarea in dezvoltare si cresterea economica amagitoare si fragila din ultimii 8 ani de guvernare comunista. O crestere economica bazata pe consum, pentru care am platit cu banii trimisi de concetatenii nostri plecati la munca peste hotare celor ramasi acasa.

Ne-am angajat sa dezvoltam o economie atractiva in interior si competitiva in exterior. Am convingerea ferma ca Republica Moldova poate deveni, foarte rapid, tara cu cel mai bun si atractiv mediu de afaceri din Europa Centrala si de Est. In acest scop, vom continua sa eliminam barierele administrative si institutionale, sa demonoplizam si sa liberalizam economia tarii; sa modernizam sistemul de educatie si sa ne integram in spatiul de educatie si cunoastere european; sa dezvoltam sectorul tehnologiilor de comunicare si informare si sa aplicam aceste tehnologii la eficientizarea si responsabilizarea sistemului administrativ si al serviciilor publice.

Ne asteapta un an dificil, dar cu multe oportunitati de a construi o tara prospera si de a avansa in eforturile noastre de integrare europeana.

Azi, ca urmare a actiunilor intreprinse in cele 100 de zile, Republica Moldova are perspective mult mai clare de aprofundare a relatiilor si de integrare in Uniunea Europeana. Pentru aceasta trebuie sa continuam reformele interne, care ne vor costa pe fiecare in parte. Dar, fiecare dintre noi si, in mod special copii nostri, merita sa traiasca intr-o tara europeana, cu scoli de calitate, locuri de munca bine platite, o tara care ar oferi posibilitatea de afirmare acasa.

Agenda de Integrare Europeana a Guvernului pentru 2010 prevede:
Dialog dinamic cu UE si reforme interne pentru liberalizarea regimului de vize pentru cetatenii moldoveni; participare angajata si de calitate a institutiilor statului in negocierea Acordului de Asociere si Acordului de Liber Schimb Aprofundat si Comprehensiv; aprofundarea relatiilor si obtinerea sprijinului statelor membre ale UE in procesul integrarii europene a RM.

Viteza si consistenta procesului de integrare a Republicii Moldova in UE depind de vointa, faptele si consecventa noastra.

Guvernul a asigurat si va continua sa asigure functionalitatea institutiilor statului.
Continuarea reformarii administratiei publice centrale si demararea reformei de descentralizare si asigurare a autonomiei locale sint prioritatile pe care le vom aborda si implementa cu determinare si perseverenta in 2010. Competenta, profesionalismul si eficienta in administratia publica sint determinate pentru eforturile de modernizare a tarii noastre. Guvernul va intensifica actiunile de combatere a coruptiei, utilizarii institutiilor statului si serviciilor publice neperformante pentru a abuza de banii publici.

Guvernul va extinde si aprofundarea dialogul cu cetatenii nostri de peste hotare, in scopul protejarii intereselor lor in tarile in care se afla si aici, la ei acasa. Ne angajam sa dezvoltam continuu dialogul institutionalizat cu cetatenii, societatea civila, sectorul privat, mediile academice.

In 2010, Guvernul va implementa initiative de consolidare a increderii intre ambele maluri ale Nistrului, va atrage asistenta financiara din partea donatorilor internationali pentru realizarea proiectelor comune in economie, sanatate, infrastructura, educatie, agricultura, ecologie, transport pentru a facilita reintegrarea tarii.

Guvernul va continua aprofundarea relatiilor cu partenerii de dezvoltare, cu tarile vecine si cu Uniunea Europeana in spirit european, in baza principiilor de colaborare si a beneficiilor mutuale.

Guvernul multumeste partenerilor de dezvoltare, sectorului privat, societatii civile pentru deschidere si colaborare la elaborarea si implementarea programelor si initiativelor Guvernului de modernizare si dezvoltare a tarii.

 

 

 

 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *