Opinii și Editoriale

Guvernul Filat si mafia carnii

Guvernul R. Moldova promite de la 1 februarie 2010 implementarea unui nou sistem de import al carnii si al produselor din carne. Un proiect de hotarare in acest sens, aprobat de guvern saptamana trecuta, prevede printre altele si introducerea unui nou „sistem de control al pretului la carne si la produse din carne pe intregul lant valoric, din momentul declararii produselor in vama pana la tejghea”. Cetateanul de rand nu are pregatirea necesara ca sa „guste” sensul frumoasei, dar ermeticei metafore „intregul lant valoric”. Doar specialistii pot intelege ce inseamna acest „lant valoric” si din ce fel de „verigi” si „zale” este format.

Iata insa ca Centrul pentru Combaterea Infractiunilor Economice si Coruptiei (CCIEC) a incercat sa „dezermetizeze” metafora, explicand schema conform careia functiona acest „lant valoric”. Cred ca este prima initiativa cu adevarat curajoasa a noului guvern. Curajoasa pentru ca a „indraznit” sa patrunda pe un teritoriu „minat”. Adica controlat de mafie. In contextul dat, „mafie” nu e un cuvant cu sens figurat, deoarece e vorba de mafie adevarata, numita in popor „mafia carnii”, mafie formata de oameni foarte puternici si influenti, reprezentanti de sus pana jos ai structurilor statului. Acestora nu le plac glumele si „reactioneaza adecvat” cand sunt deranjati.

Ceea ce a prezentat in sedinta guvernului noul director al CCIEC este doar varful aisbergului. Cu siguranta, daca investigatiile vor continua ne putem pomeni martorii celui mai mare scandal politic din istoria recenta a R. Moldova, fiindca cei implicati au conexiuni directe cu elitele fostei guvernari comuniste. Este de presupus ca accesul de furie al lui Voronin de saptamana trecuta a fost provocat anume de faptul ca a inteles ca noul guvern sufla in ceafa mafiei carnii, de care el nu este strain.

Nu este exclus ca in lista persoanelor implicate in „scandalul carnii” sa se regaseasca oamenii Familiei Voronin. Deocamdata, ofiterii CCIEC au deschis trei dosare penale. Pentru a nu prejudicia ancheta numele celor banuiti nu au fost facute publice. Premierul insa a promis ca „pe parcurs vor aparea numele, inclusiv, ale celor care sunt foarte activi acum, in apararea drepturilor cetatenesti, in Parlamentul R. Moldova”.

Aluzia e stravezie. Daca guvernul lui Vlad Filat va ajunge si la aceste nume, dar va ieftini si carnea, precum promite, cu 10-15 la suta, daca se va merge mai departe si vor fi prezentate scheme similare din alte domenii si va demonstra ca si in aceste domenii figureaza, practic, aceleasi persoane, daca, in definitiv, actiunea guvernului nu este o simpla „lovitura de imagine” si pe banca acuzatilor vor fi adusi Capii mafiei, dar nu plevusca, guvernul Filat va aplica o lovitura mortala comunismului moldovean in „varianta Voronin”.

R. Moldova a fost pana acum o tara foarte „ciudata”: in ea exista mafie, dar nu existau mafioti, exista coruptie, dar nu si oameni corupti. Acum guvernul Filat e pe cale sa ne demonstreze ca R. Moldova e o tara normala si ca avem si mafioti, si oameni corupti, care au nume. In incheiere, doua lucruri ar mai fi de spus. Primul: guvernul trebuie sa reziste tentatiei de a prelua si controla schemele vechi, inlocuind astfel o mafie cu alta. Al doilea: astazi, guvernul Filat are nevoie de sprijinul societatii, in primul rand, al presei. Guvernul, in general, si Filat personal au aruncat manusa unor forte oarbe care nimicesc totul ce le sta in cale. Repet, cu ele nu e de glumit.
 

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *