Internațional

Guvernul filipinez a informat Uniunea Europeană că nu va mai accepta ajutoare financiare europene

"Guvernul filipinez ne-a informat că nu va mai accepta ajutor din partea UE", a anunțat într-un scurt comunicat delegația europeană.

Această decizie va afecta ajutoare în valoare totală de 250 de milioane de euro, a declarat ambasadorul european în Filipine, Franz Jessen.
Duterte, 72 de ani, a denunțat în mod repetat criticile aduse de deputați europeni și responsabili UE campaniei sale împotriva drogurilor, care s-a soldat cu moartea a mii de persoane.

Poliția filipineză a anunțat că a împușcat circa 2.700 de persoane de la preluarea de către Duterte a mandatului de președinte la sfârșitul lunii iunie 2016. Alte 1.800 de persoane au fost ucise în incidente legate de traficul de droguri de criminali neidentificați. Circa 5.700 alte decese violente fac obiectul unei anchete, potrivit cifrelor furnizate de poliția filipineză.

sursa: radiochisinau.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *