Externe

Guvernul Thailandei va fi condus, pentru prima dată, de o FEMEIE

La 44 de ani, fosta femeie de afaceri, Yingluck Shinawatra, de altfel singura candidată pentru potul de premier, a beneficiat de susţinerea a 296 de deputaţi dintre cei 496 care şi-au exprimat votul. Ea este prima femeie din Thailanda care ocupă acest post.

Yingluck Shinawatra, novice în materie de politică, pe care Thaksin însuşi a descris-o ca fiind "clona" sa, a condus partidul Puea Thai la o victorie detaşată în alegerile de la 3 iulie.

Yingluck urmează să primească şi girul regelui pentru a ocupa funcţia de premier.

Partidul condus de facto de Thaksin din străinătate dispune de o majoritate absolută, dar cu toate acestea a format o coaliţie cu cinci alte partide, care reuneşte în total 300 din cei 500 de deputaţi.

Principala provocare a noului premier va fi să încerce să readucă stabilitatea într-un regat care, după lovitura de stat în urma căreia fratele său a fost înlăturat de la putere, în septembrie 2006, continuă să trăiască în ritmul manifestaţiilor de masă.

Ea ar trebui să asigure o reconciliere între masele de defavorizaţi din nord şi nord-est, majoritatea favorabile lui Thaksin, şi elitele capitalei care gravitează în jurul Palatului regal, şi care îl detestă pe premierul în exil.

Ultimele manifestaţii în masă au avut loc în primăvara anului 2010, "cămăşile roşii" pro-Thaksin ocupând centrul Bangkokului timp de două luni. Aceasta a fost cea mai gravă criză din Thailanda modernă şi s-a soldat cu 90 de morţi şi 1.900 de răniţi.

Constituţia Regatului Thailandei prevede pentru rege puteri directe şi scăzute, însă se bucură de un mare respect popular şi autoritate morală, care este ocazional folosită în rezolvarea crizelor politice. Şeful guvernului este prim-ministrul, care este numit de rege dintre membrii camerei inferioare a parlamentului, de obicei liderul partidului care poate organiza o coaliţie guvernamentală majoritară.

Parlamentul bicameral thailandez este Adunarea Naţională, care este formată din Camera Reprezentanţilor cu 500 de locuri şi Senatul cu 200 de locuri.

Timpul.md

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *