Astăzi 25 Martie 2019, Luni - Ultima actualizare la 24 Martie 2019
Abonamente

Sport 14 Februarie 2019, ora 00:34

Halep se califică în sferturile Qatar Open și urcă pe locul 2 WTA. ”Voi lupta sa revin nr. 1”

Marime Font

Simona Halep, locul 3 WTA şi cap de serie numărul 1, a învins-o, miercuri, cu scorul de 6-2, 6-3, pe ucraineanca Lesia Ţurenko, locul 24 WTA, calificându-se în sferturile de finală ale Qatar Open.


În urma acestui rezultat, românca va urca, începând de luni, pe locul 2 WTA, conform News.ro.

Simona Halep a câştigat primul meci cu Thierry Van Cleemput antrenor oficial în loja sa. Jucătoarea română a fost întinsă un pic de Lesia Ţurenko, dar ea s-a mişcat destul de bine după FedCup. Sportiva din Ucraina a ţinut pasul în ghemuri cu mai valoroasa ei adversară, dar a cedat în momentele importante, când trebuia să le treacă pe tabelă. Fără se a întrebuinţa serios, Halep şi-a păstrat calmul şi şi-a ridicat nivelul când a trebuit, pentru o importantă victorie.


Halep a condus cu 5-0 în primul set, dar şi-a construit acest avantaj mai greu decât pare. Ghemurile al patrulea, mai ales, cu nouă egalităţi, pe serviciul Lesiei Ţurenko, şi al cincilea au fost foarte lungi şi doar risipa făcută de ucraineancă le-a trecut în contul fostului lider WTA. Halep a coborât apoi garda, iar Ţurenko a început să apară mai mult în joc şi mai bine. Ea a câştigat următoarele două ghemuri, dar l-a cedat pe al optulea şi setul, cu 2-6, după 44 de minute de joc.

Halep a mai câştigat un ghem pe propriul serviciu, în debutul setului secund, înainde a ceda iniţiativa adversarei. Ţurenko s-a desprins la 3-1, după ce nu a pierdut niciun punct în ghemurile al treilea, break la 0, şi al patrulea, ratând apoi o minge de 4-1. Halep a oprit apoi iureşul venit din partea cealaltă a fileului, cu cinci ghemuri câştigate la rând, al doilea, un break, fiind obţinut după ce Ţurenko a reuşit să-şi adjudece un punct după un şir de lovituri ce părea interminabil. La căpătul celor cinci ghemuri a venit şi victoria, cu 6-3 în al doilea set, după 80 de minute de joc.

În faza următoare, Halep va evolua cu germana Julia Goerges, locul 16 WTA, care întrecut-o, cu scorul de 6-1, 6-7 (5), 6-4, pe americanca Alison Riske, locul 52 WTA, intrată pe tablou ca lucky loser. Românca are 2-0 în întâlnirile directe.

Simona Halep, câştigătoare la Doha în 2014, a jucat anul trecut în semifinale la Qatar Open, când competiţia era de categorie Premier 5.

Halep: “Dacă sunt a doua acum, voi lupta să devin numărul 1 din nou”

Simona a declarat miercuri că nu renunţă la ideea de a redeveni numărul 1 mondial.

“A fost un meci bun, în opinia mea. Vin din sală, aşa că nu este uşor să-mi adaptez jocul pentru afară. Dar am simţit bine mingea, am jucat bine azi, a fost un pic dificil în setul secund pentru că am fost condusă cu 3-1, dar am rămas concentrată şi mi s-a părut că am fost suficient de puternică să revin. Nu contează acum clasamentul, joc doar ca să câştig fiecare meci, intru pe teren, joc şi încerc să văd cât de bună pot fi. Dacă sunt a doua acum, voi lupta să devin numărul 1 din nou, dar acum vreau să mă bucur de tenis şi să fiu bucuroasă pe teren”, a declarat Simona Halep, la interviul de pe teren.

Halep a fost chestionată şi despre victoria României în Cehia, în FedCup.

“A fost un sentiment extraordinar să câştigăm întâlnirea cu cea mai bună echipă din lume, Cehia, nu este uşor să joci împotriva acelor fete, sunt campioane, iar câştigarea acelei întâlniri a însemnat mult pentru noi, toate. Avem o echipă mare, suntem apropiate una de alta, ne împingem una pe alta şi e o plăcere să-l avem pe căpitanul nostru pe teren. A fost un sentiment frumos să câştig pentru ţara mea şi vreau să câştigăm şi semifinala, aşa că haideţi fetelor”, a spus ea. 

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 24 Martie 2019, ora: 21:14

 Acum exact 20 de ani, pe 24 martie 1999, la ora 21 (ora Bucurestiului), avioanele NATO au inceput bombardarea Iugoslaviei, imediat dupa esecul negocierilor de pace de la Chateau de Rambouillet. Exact atunci s-a prabusit linia pe care politologul american Samuel Phillips Huntington o trasase...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Martie 2019, ora: 21:05

 Autorităţile judiciare i-au permis mareşalului Ion Antonescu să-i trimită o scrisoare soţiei sale, înainte de a-l duce în faţa plutonului de execuţie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Martie 2019, ora: 09:31

 Autorităţile norvegiene au iniţiat sâmbătă evacuarea cu elicoptere şi nave de intervenţie a circa 1.300 de pasageri de pe o navă de croazieră al cărei motor s-a defectat în largul coastei norvegiene, potrivit Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Martie 2019, ora: 09:19

 Mai multe sute de mii de persoane care nu doresc retragerea Regatului Unit din Uniunea Europeană au manifestat sâmbătă în centrul Londrei pentru a solicita organizarea unui al doilea referendum pentru sau împotriva Brexitului.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Martie 2019, ora: 09:03

 FIDESZ, partidul la putere în Ungaria, a fost suspendat din formațiunea paneuropeană de centru-dreapta a Popularilor Europeni, pe termen nelimitat.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Martie 2019, ora: 08:47

 Statele membre ale Uniunii Europene încep să lucreze la un mecanism comun de evaluare a statului de drept. Acest lucru a fost dezvăluit marți, la reuniunea miniștrilor de externe din cele 28 de state membre, la Bruxelles.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Martie 2019, ora: 08:43

 Autoritatea de supraveghere bancară din Turcia a deschis o investigaţie JP Morgan, legată de un raport publicat vineri de banca americană, a relatat agenţia turcă de presă Anadolu, transmite Reuters, informeaza news.ro 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 24 Martie 2019, ora: 07:12

 Un bărbat din Rusia a fost reținut pe aeroportul Ngurah Rai din insula indoneziană Bali întrucât a fost prins încercând să părăsească ţara cu un mic urangutan ce părea drogat în valiză, au anunţat sâmbătă autoritățile, relatează Reuters.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 23 Martie 2019, ora: 18:03

Lectură de weekend În timp ce politicienii se ceartă, Rusia continuă să distrugă Republica Moldova

În timp ce politicienii se ceartă, Rusia continuă să distrugă Republica Moldova

 În timp ce puterea și opoziția s-au împotmolit, întrecându-se în șobolăneli postelectorale, „partenerul nostru strategic”, Federația Rusă, își urmează metodic și nestingherit propria agendă politica de subminare și distrugere a...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 20:37

 Un sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS, în perioada 13-28 februarie 2019, pe un eşantion de 1500 de respondenţi, la domiciliul acestora, arată că alegerile prezidenţiale au doi favoriţi: Klaus Iohannis şi Călin Popescu Tăriceanu. Cei doi au...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 19:25

 Aproape 70% din cele mai importante economii ale lumii sunt sub controlul unor guverne populiste sau a unor regimuri nedemocratice, arată o analiză a Bloomberg Economics.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 19:04

 Alba Iulia va beneficia de 13 autobuze electrice achiziționate printr-un proiect național de reînnoire a materialului rulant pentru transport urban. Valoarea totală a acestui proiect depășește 43 de milioane de lei, din care puțin peste 850.000 de lei reprezintă contribuția...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 17:57

Condamnatul Pavel Grigorciuc, care l-a atacat mișelește, ieri, în centrul Capitalei, după prima ședință a Parlamentului nou ales, pe deputatul democrat Sergiu Sîrbu, este un anti-erou și pentru societatea civilă, în special pentru unioniști, transmite voceabasarabiei.md.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 14:57

61 de profesori și 35 de angajați din sistemul de sănătate au beneficiat de credite ipotecare preferențiale, în cadrul programului ”Prima Casă”. În total, programul cuprinde deja 1700 de beneficiari. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 14:54

Fracțiunea Partidului Politic „ȘOR” în Parlament a elaborat mai multe inițiative legislative care au scopul de a îmbunătăți nivelul de trai al populației Republicii Moldova. În scurt timp, proiectele de legi vor fi prezentate în Legislativ pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 10:40

Deputatul Sergiu Sîrbu, agresat ieri de recidivistul Pavel Grigorciuc, face, într-o postare pe Facebook, câteva precizări despre incidentul șocant din Grădina publică Ștefan cel Mare.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 10:39

Proiectul declarației Parlamentului cu privire la caracterul capturat al instituțiilor statului, propus de blocul ACUM lasă impresia unui manifest electoral, mai mult publicistic și declarativ, decât factologic, pe care l-ar putea înțelege toți cetățenii. De această părere...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 10:37

„Abisul demografic forțează Kremlinul să atragă în Rusia milioane de vorbitori de limba rusă. Cu toate acestea, situația demografică extremă se confruntă cu realitățile economice și propaganda naționalistă“ – scrie corespondentul ziarului elvețian Le Temps.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Martie 2019, ora: 09:34

Gazprom a început să notifice oficial țările din vecinătatea Ucrainei că, de la începutul anului viitor, va fi oprit transportul de gaze prin teritoriul Ucrainei, a declarat șeful Naftogaz, Andrei Kobolev, potrivit RBC Ucraina.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 18:06

După ce l-a făcut knockout în Parlament pe Andrei Năstase, prezentându-l întregii țări drept un mitoman incurabil, Marina Tauber îl face praf și pe contul său de Facebook, îndemnându-l să nu jelească banii, dar să-și ia un profesor de actorie pentru...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 18:06 de Mihaela Culcinschi

Mulți dintre participanții la scrutinul din 24 februarie se arată dezinteresați de coaliția care ar urma să fie creată în viitorul Legislativ. La această concluzie a ajuns o echipă a ziarului TIMPUL, care a discutat, timp de două zile, cu persoane întâlnite pe...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 17:13

Deputații Partidului Politic ȘOR anunță că, în ciuda unor speculații vehiculate în ultimul timp, vor sta departe de negocierile duse din culise de formațiunile de stânga și de dreapta din noul Parlament și vor rămâne în opoziție. Formațiunea precizează...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 17:10

(UPDATE 16:23) Soţia deputatului Sergiu Sîrbu a venit cu unele precizări: "Sergiu mă aștepta pe mine. Trebuia să ne întâlnim. Pavel Grigorciuc trecea pe alături împreună cu avocatul lui Platon și striga în portavoce 'trădătorule'. Sergiu i-a zis 'hai...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 17:08

Se încing spiritele în blocul ACUM! Maia Sandu a refuzat sa revină astăzi la Chișinău, pentru a participa la şedința Parlamentului, din cauza unor dispute aprinse privind numărul de fracţiuni care trebuie să reprezinte binomul PAS-PPDA.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Martie 2019, ora: 14:19

Lidera PAS, Maia Sandu, a lipsit de la şedinţa de constituire a Parlamentului, convocată de preşedintele Igor Dodon.

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)