Horoscop

Horoscop 10 februarie 2016

Fă ceva să menţii această binefăcătoare senzaţie de echilibru interior şi exterior, de pace şi linişte, pentru că numai în armonie deplină le vei rezolva pe toate cu bine. Rămâi calm şi nu strica echilibrul cu nici un exces!

Taur

Te întâlneşti cu un vechi amic despre care probabil nu mai ştiai nimic şi revederea este emoţionantă şi amuzantă. Este o ocazie excelenţă de a lega din nou relaţia care, în trecut, ţi-a făcut mare plăcere, încât profiţi de această ocazie pentru a vorbi despre tot ce s-a întâmplat în vieţile voastre în ultimii ani şi a reînnoda prietenia de odinioară. Trecutul revine în actualitate printr-un moment aparent neînsemnat, dar care, mai devreme sau mai târziu, îşi va arată utilitatea, ca atare, dacă acest om revine în calea ta după atâta vreme, e semn că mai are încă un rol de jucat în destinul tău, deci reprimeşte-l în viaţă ta!

Gemeni

Ia-ţi tot timpul necesar pentru a face lucrurile perfecte! Nu te grăbi la rezultate imediate, pentru că nu se vor ridică la nivelul înalt al viselor tale, ca atare implică-te în proiecte de anvergură pe termen lung, pentru că e nevoie de zile, de luni, de ani, pentru a le duce pe toate la desăvârşire. Nimic nu se construieşte peste noapte sau ce se ridică repede nu durează sau nu are valoare, ca atare tu eşti acum implicat într-o acţiune de durata care te va împlini pe de-a-ntregul. Continuă-ţi procesul de îmbunătăţire a vieţii, de auto-perfecţionare, pentru a deveni din ce în ce mai bun: ai toate şansele de reuşită!

Rac

Iubirea poate implica şi luptă: poate a voastră, cuplul, împotriva tuturor! Nu te aştepta ca lumea să înţeleagă corect ce este între ţine şi persoană iubita ca atare, dacă tu crezi cu tărie în dragostea ta, pregăteşte-te să te războieşti cu restul lumii pentru a le demonstra că asta e tot ceea ce vrei. Lupta se resimte şi în interiorul cuplului, între voi partenerii, dar care poate fi ţinută foarte bine sub control dacă aşezaţi în prim plan valorile pozitive ale relaţiei voastre: iubire, armonie, comunicare, prietenie. Orgoliile, dorinţa de dominare sau supremaţie, agresivitatea nu au ce caută în amor, deci şterge-le din meniul zilei!

Leu

Iubirea este la cote maxime azi, pentru că persoana iubită te aşează în centrul universului său şi te simţi foarte bine în această postură. Iubirea îţi dă energie, curaj, încredere, pentru că atunci când te ştii susţinut necondiţionat, eşti capabil de adevărate miracole. Veştile bune vin direct către inima ta şi motivele de fericire apar valuri-valuri, încât ai putea spune că este una dintre cele mai grozave zile în plan sentimental. Poate fi momentul de top al unei poveşti de iubire, cum ar fi prima întâlnire cu cel de care te-ai îndrăgostit, o cerere în căsătorie sau… chiar ziua nunţii!

Fecioară 

Din trecut îţi extragi dorinţa de a te apucă de o acţiune interesantă. Nu e nouă, te-ai mai ocupat şi altădată de ceva similar şi pentru că atunci a mers foarte bine, speri să repeţi succesul încă o dată. Ai toate şansele să reeditezi reuşită de odinioară cu care încă te mândreşti, pentru că iată, primeşti o a două şansă! Trebuie doar să-ţi aduci aminte cum ai dus la bun sfârşit această provocare atunci, pentru că poţi relua exact reţeta de odinioară pentru rezultate la fel de bune.

Balanţă

Dacă atmosfera e tensionată în jurul tău, apelează la toate instrumentele diplomatice pentru a restabili armonia, Deţii cele mai bune resurse pentru a aşeza la masă tratativelor chiar şi pe cei mai aprigi inamici, pentru că ai un talent aparte de a le vorbi, de a le explică anumite lucruri. Parcă ai fi un politician bun care convinge masele printr-un discurs alert şi tonic, ce stimulează pe toată lumea spre o direcţie pozitivă. Foloseşte-ţi aceste calităţi pentru a motiva pe cei care stau pe loc, pentru a restabili liniştea într-o dispută, pentru a deschide o cale nouă de mers, în care tu vei fi conducătorul, căpitanul, preşedintele!

Scorpion

Porneşte cu încredere noul proiect la care te gândeşti de ceva vreme, dar tot îl ţineai în aşteptare pentru momentul pe care îl considerai potrivit. Acum da, e momentul potrivit pentru a-i da startul, dar nu-ţi stabili deja o strategie în detaliu, pentru că multe idei vor veni pe parcurs. Acum important e scopul, să ţi-l alegi, şi startul, să porneşti spre ţintă visată. Pas cu pas, se vor arăta toate soluţiile şi căile care duc acolo unde ai decis să ajungi. Multe din aspecte utile în atingerea acestui scop vor apărea pe parcurs, de la o zi la altă, de la o etapă la altă, deci porneşte la drum cu răbdare şi ambiţie, atent la tot ce se iveşte.

Săgetător

Pe ce pui tu mâna se transformă în succes deplin, deci implică-te trup şi suflet! Unii au nevoie de intervenţia ta salvatoare, de contribuţia ta efectivă pentru rezolvarea unor aspecte pe care ei nu mai ştiu cum să le ducă la bun sfârşit, că atare te privesc pe ţine că pe eroul lor! Sunt convinşi că tu deţii soluţia la problemele în care ei sunt prinşi şi abia aşteaptă să vii alături de ei şi să-i scoţi la liman! Asumă-ţi această imensă responsabilitate, de a salva pe cei care nu găsesc ieşirea din impas, pentru că tu chiar deţii soluţiile cele mai bune! Dedică-te lor cu bucurie, pentru că recunoştinţa din privirea lor va fi sursa ta de energie pozitivă.

Capricorn

Te-ai opus mai demult unei schimbări de direcţie şi credeai că, dacă a trecut momentul, nu vei mai fi pus în aceeaşi situaţie, dar te-ai înşelat. După o vreme, revii în acelaşi punct în care eşti nevoit să iei o decizie: vrei sau nu să porneşti pe această cale? Pentru că ţi-e puţin frică de sensuri complet noi şi necunoscute, eşti tentat să spui nu şi de dată această, dar e totuşi o schimbare obligatorie care tot se va produce mai devreme sau mai târziu. Mai bine o accepţi acum, nu mai tergiversa lucrurile, pentru că oricum vei ajunge aici odată. De unele schimbări nu poţi fugi!

Vărsător

Veştile care vin azi de departe au un efect ciudat asupra ta, de parcă ţi-ar turna în suflet doar temeri şi obsesii. Exagerezi cu această atitudine, semn că eşti cam obosit şi vezi peste tot numai pericole sau duşmani. Dacă poţi, evita orice contacte, fie la telefon, fie faţă în faţă, cu oameni din alt mediu decât cel cu care eşti obişnuit, pentru că îţi va fi greu să îi înţelegi şi să-i accepţi. Ai senzaţia că ai nimerit dintr-o dată într-un spaţiu plin de rivali care au ceva cu ţine, deşi e doar o senzaţie greşită. Fii mai relaxat când discuţi cu necunoscuţii: nimeni n-are absolut nimic cu tine!

Peşti

Ca să nu dezamăgeşti pe nimeni eşti tentat să accepţi două sarcini în acelaşi timp cu riscul de a le răsoli pe amândouă. Nu poţi lucra pe două fronturi, ca atare alege dintre cele două provocări pe cea care ţi se pare, în acest moment, mai accesibilă. Ţi se va părea, la prima vedere, că ambele sunt la fel de banale şi de simple, de aceea vrei să te apuci de amândouă simultan, dar după primii paşi vor începe să se ivească şi piedicile care te vor pune în faţă propriilor tale limite. Nu e atât de simplu sau de banal pe cât pare la prima vedere!

sursa: teotrandafir.com

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *