Horoscop

Horoscop 28 ianuarie 2017. Vezi cine este norocosul zilei

Berbec

Dai piept cu o situaţie neprevăzută care-ţi taie tot elanul. Când vezi că nu a ieşit conform planurilor, ai tendinţa de a le privi pe toate în negru şi să scoţi în evidenţă doar lipsurile şi dezavantajele. Nu toate ies că la carte, mai există şi momente critice pe parcurs, dar din toate ai ceva de învăţat. Deşi nu ai primit ceea ce ai sperat, cu siguranţă ţi se oferă altceva în schimb care să te mulţumească, deci nu te cramponă de un singur țel, pentru că dacă nu îl împlineşti, decepţia pune stăpânire pe ţine.

Taur 

Ai de a face cu persoane care nu merită încrederea ta, şi pentru că nu te poţi baza nici pe sprijinul lor, nici pe informaţiile pe care le transmit, practic baţi pasul pe loc şi nimic nu merge. Profitorii sunt piedică principala a marilor tale planuri, pentru că la tot pasul ei vor încerca să ţi se bage pe sub piele că să afle ce gândeşti. Refuză să faci echipa cu alte persoane, pentru că acestea mai mult strică ceea ce clădeşti tu şi vor aruncă pe umerii tăi tot felul de vini care nu-şi aparţin. Colaborarea este defectuoasă din cauza trădării unora.

Gemeni

Ai la dispoziţie nişte bani, dar după ce îi vei cheltui, nu vei mai rămâne cu nimic din această suma considerabilă. A venit momentul unei mari decizii financiare, a unei achiziţii costisitoare, a unei investiţii masive, şi toată cărămidă asta de bani pe care o ai în mâna pentru câteva ore, va lua calea acestui mare tel. Nu contează că-i dai, că doar acesta le e scopul, ci contează minunată senzaţie de fericire, de abundenţă, de relaxare, de confort pe care o vei avea după aceea. Poţi consideră, pentru o zi, că banii chiar aduc fericirea, şi când îi ai, şi când îi dai!

Rac

Fii intransigent şi nu permite nimănui să se abată de la reguli, că nu cumva să ai tu de suferit de pe urmă eventualelor lor erori. Ia legea în mâna şi fă-o pe justiţiarul acolo unde e nevoie, pentru că azi adevărul e de partea ta. Poţi demască pe cei care nu respectă legile, pe cei care au minţit sau ţi-au înşelat încrederea, dar numai tu decizi dacă măsurile pe care le iei sunt categorice sau încerci să fii mai blând. Unde-i lege nu-i tocmeală, şi la fel te comporţi şi tu cu cei pe care-i consideri vinovaţi.

Leu 

Dacă poţi, stai pe margine azi şi nu face nici un pas în nicio direcţie. Inactivitatea e chiar un avantaj în cazul de faţă, pentru că nu te lasă să faci vreo greşeală. Eşti ţinut pe loc de un mare blocaj pe care, deocamdată, nu îl poţi depăşi, dar poate acest răgaz care ţi se oferă din senin se va dovedi a fi benefic pentru ţine. E o zi în care a nu face nimic este exact soluţia cea mai potrivită, deci nu insistă nici să te baţi cu morile de vânt, nici să depăşeşti cu orice preţ impasul, pentru că n-ar fi decât un consum inutil de resurse. Aşteaptă, ai răbdare, va trece de la sine.

Fecioara 

Dacă e loc de petrecere azi în preajma ta, vei participa cu maximă bucurie, trup şi suflet, pentru că cel care se află în centrul atenţiei merită toate felicitările. E că o zi de sărbătoare, ba chiar se aude veste şi de cadouri, iar atmosfera această veselă şi tonică face tuturor plăcere. Ceea ce va oferiţi unii altora, fie că e vorba e cuvinte frumoase, complimente şi felicitări, fie că e vorba chiar de obiecte materiale sub formă de daruri, va copleşeşte plăcerea de a dărui şi de a primi, pentru că sunteţi cu toţii conştienţi că o relaţie de succes se păstrează şi cu astfel de gesturi de generozitate. Dai orice, dai şi cămaşă de pe ţine, dintr-un avant de dărnicie!

Balanţă  

Te afli azi într-o companie veselă, un pic gălăgioasă, dar îţi place atmosfera, chiar dacă tu azi nu simţi nevoia să ieşi prea mult în evidenţă, preferând să priveşti de pe margine veselia altora. Eşti un bun prieten care participa la activităţile comune cu implicare, dar într-o oarecare tăcere totuşi. Cu o astfel de atitudine, te vei dovedi a fi cel mai discret sfătuitor care poate ascultă dorinţele altora, care poate oferi sfaturi imparţiale. Dacă ar fi cineva să spună azi ceva despre ţine, te-ar descrie că cel mai de nădejde confident, pentru că tu ştii să asculţi, nu judeci şi la final dai şi nişte îndrumări de milioane!

Scorpion

Nu trebuie să priveşti lucrurile în perspectiva acestui banal hop în care eşti prins acum, pentru că astfel de momente sunt absolut fireşti în evoluţia oricui către marile sale planuri. Nu merg toate că unse, nu eşti un roboţel care îşi îndeplineşte sarcina conform programului, ci e normal să mai ai şi momente de oboseală, de slăbiciune, de detaşare în care nu mai vrei să faci nimic. Dacă tot e o zi de linişte, acceptă acest benefic răgaz şi foloseşte-l pentru binele personal. Ai să vezi că e un cadou binefăcător după o perioada atât de încărcată, pentru că, rupt un pic de miezul evenimentelor agitate, priveşti lucrurile diferit şi descoperi mai uşor ce ai de făcut, dându-ţi seama că nu merită să-ţi faci griji!

Săgetător 

Un noroc de zile mari vizează situaţia ta materială, dar asta nu înseamnă că trebuie să dai buzna în prima agenţie loto şi să dai tot ce ai pe un loz. Norocul apare sub o altă formă, că o idee practică foarte bună care, dacă va fi folosită eficient, va atrage bani în plus în viitor. Acţiunile de durata în care eşti implicat de ceva vreme pot fi rezolvate acum extrem de uşor, printr-o idee genială ce face că totul să ajungă mai repede la ce ţi-ai propus. Şansă apare sub formă unei ieşiri neaşteptate dintr-o zona în care nimic nu se mai urnea.

Capricorn 

A fi singur nu e deloc atât de rău pe cât sună, pentru că azi alegi de bună voie azi izolarea. Ai nevoie de multă linişte. Poate te pregăteşti sufleteşte pentru o mare confruntare, cum ar fi un proiect de serviciu foarte important, un examen sau un eveniment în viaţă personală cu conotaţii emoţionale majore, şi nu te poţi concentra eficient dacă în jurul tău e gălăgie şi agitaţie. Ai dori să dispară toţi din jurul tău pentru o zi că să te ocupi doar de propriile interese. Citeşti, studiezi, meditezi, dormi, toate acestea te pun în legătură cu sinele tău cel mai profund şi de acolo pot apărea azi cele mai bune sfaturi. Ascultă ce transmite vocea ta interioară, dar pe care nu o poţi auzi în iureşul lumii.

Vărsător 

De unde nici nu te aşteptai că mai poate ieşi ceva bun, te trezeşti cu o surpriză de zile mari ce te propulsează direct în vârf. Aveai speranţe mediocre cu privire la şansele de reuşită ale unui proiect, dar iată că veştile care vin astăzi sunt mai bune decât ai fi sperat. Tu eşti responsabil de victorie, nu e o chestiune de noroc, pentru că, deşi totul părea banal, ai sperat mai departe că vei ajunge la apogeu. Gândirea pozitivă poate avea efecte excelente, chiar şi atunci când nimeni nu-ţi spune că se poate ajunge la succes, că atare nu te lasă influenţat de cei care se mulţumesc cu puţin, ci continuă să speri că se poate şi mai bine.

Peşti

Decizia pe care o iei azi se va dovedi a fi exact gură de aer proaspăt de care aveai mare nevoie într-o perioada de extenuare fizică şi psihică. Faci altceva decât de obicei şi schimbarea de program sau de preocupare are efecte excelente asupra ta. Îţi ridică moralul, îţi da chef de acţiune, îţi readuce zâmbetul pe chip şi chiar un sentiment de eliberare după o perioada plină. Orice ai face azi, adu-ţi aminte de sufletul tău, de nevoile sale cele mai ascunse, pentru că meriţi şi tu un repaus ocupându-te de activităţi lejere, relaxante, vesele, poate chiar în compania copiilor. Cei mici îţi pot duce aminte cel mai uşor că nu merită să-ţi faci griji pentru nimic!

Horoscop 28 ianuarie 2017 oferit de acvaria.com.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *