Actualitate

HOROSCOPUL / Leii pierd un contract important, iar scorpionii muncesc foarte mult

BERBEC
Sunteţi permanent în prim plan pentru că toţi cei ce va înconjoară ştiu că puteţi fi în stare de lucruri remarcabile şi vor să va atragă în activităţi noi. Relaţiile sociale devin şi mai importante.

TAUR
Stabiliţi relaţii sociale noi, dar veţi ajunge curând să va plictisiţi de această solicitare exagerată. Vă dedicaţi altor activităţi, decât celor cu care deja v-aţi obişnuit sau de care deja v-aţi plictisit. 

GEMENI
Veţi progresa profesional, doar dacă veţi acceptă schimbările şi va veţi implică cu toată energia. De dimineaţă, aveţi probleme majore de autoritate faţă de colaboratori şi copii.

RAC
Iniţiativele şi gesturile dv. sunt criticate de cei care nici măcar nu au capacitatea să le înţeleagă. Veţi da dovadă de diplomaţie şi veţi preferă să afirmaţi ceva şi să faceţi cu totul altceva.

LEU
Singură problema importantă pentru dv. e posibilă rupere a unui contract sau asociere. Partenerilor li se pare că acţionaţi fără coerentă şi va reproşează că nu le comunicaţi intenţiile dv.

FECIOARA
Interesele personale vă îndepărtează de cei dragi, mai ales că aţi tot amânat nişte drumuri, ce au devenit imperative. Acţionaţi fără diplomaţie şi este posibil să rupeţi relaţii de amiciţie.

BALANŢA
Realizaţi că aveţi responsabilităţi profesionale mai mari decât ar fi fost de dorit. Nu mai aveţi timp pentru familie, pentru persoană iubita, pentru nimic din ceea ce va făcea plăcere.

SCORPION
Veţi încerca să negociaţi o funcţie mai bună, ştiind din start că nu prea există şanse să obţineţi ceea ce doriţi. Simţiţi că nu mai faceţi faţă la atâtea obligaţii profesionale şi nimeni nu va crede.

SĂGETĂTOR
O multitudine de acte trebuie refăcute şi deja v-aţi cam plictisit să tot reparaţi ce strică alţii. La sfârşitul zilei, apar presiuni suplimentare în familie, iar reacţiile sunt pe măsură.

CAPRICORN
Va propuneţi noi începuturi în mai toate domeniile importante. Acum, vă avantajează toate cererile de revizuiri şi refaceri, însă nu trebuie să va bazaţi în niciun caz pe ajutorul nimănui din anturaj.

VĂRSĂTOR
Vor există momente când consideraţi că sunteţi exploatat şi revoltă se instalează imediat. Acceptaţi uşor constrângerile şi doriţi să terminaţi cât mai repede cu tot ceea ce are deja termenul depăşit.

PEŞTI
Sunteţi suprasolicitat de mult timp şi începeţi să simţiţi că stresul face parte permanent din viaţă dv. Sunteţi prea puţin dispus să faceţi schimbări mari, tocmai când primiţi oferte profesionale.

TIMPUL.MD

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmărește TIMPUL pe Google News și Telegram!


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *