Și de ce ar trebui să renunțăm la românism?

publicat în Comentariu pe 6 Septembrie 2012, 05:54

A apărut o „a treia cale” perversă în discuția referitoare la identitatea națională din R. Moldova. 

Promovată de intelectuali tineri, spălați la vocabular și cu studiile la zi, pare chiar foarte atractivă și bine structurată la prima vedere. În realitate, nu este altceva decât o reluare a unor vechi teze cominterniste peste care s-a așternut o piele tânără, dar care poartă același genom.

Pe scurt, această „a treia cale” susține că românii s-au purtat ca niște colonizatori în Basarabia, că au încercat să impună (mai mult sau mai puțin cu forța) o constructivă identitară străină populației dintre Prut și Nistru. Conform acestor teze, la începutul secolului al XIX-lea când Basarabia a fost anexată la Imperiul Țarist populația de aici nu avea o structură identitară definită. Mai mult, nici în restul provinciilor locuite de vorbitorii de limbă română nu ar fi existat o conștiință identitară românească. Manualul spune clar: secolul al XIX-lea este secolul de formare a națiunilor, națiunea română nu avea cum să existe.

Mergând pe urmele acestui raționament, avem o populație vorbitoare a unei limbi unice în arealul geografic carpato-danubiano-pontic, populație lipsită de identitate, înapoiată din punct de vedere politic-administrativ, aproape primitivă și complet lipsită de cultură. În două din aceste provincii s-a format - cu o viteză greu de explicat pentru premisele prea puțin favorabile - o națiune și un stat care a imitat prost modelele occidentale. Și pentru că această națiune trebuia să poarte un nume i s-a spus națiunea română (unii autori se îndoiesc până și de legitimitatea acestui nume). Teritoriul și populația dintre Prut și Nistru s-au aflat în afara ariei de acoperire a acestei noi națiuni, astfel că nu au avut niciun fel de legătură cu ea. Populația din Basarabia este tratată drept o masă incipientă, care a pornit de la zero și a avut neșansa să se afle în calea coloniștilor români care au încercat permanent să își impună construcția națională (șchioapă, cum altfel?!) asupra acestei populații. În paralel, Imperiul Rus a sprijinit o construcție identitară moldovenească.

Conform susținătorilor acestui raționament construcția identitară românească trebuie aruncată la gunoi, laolaltă cu cea identitară moldovenească de sorginte sovietică. În locul lor trebuie să fie demarată o nouă construcție identitară moldovenească. Aici deja eu nu mai prea înțeleg - logica părăsește acest raționament. Construcția identitară românească beneficiază de un maxim efort de „deconstrucție” și „demitizare”. Paragrafe întregi ne explică de ce construcțiile identitare sunt rele - și brusc, apare „noua construcție identitară moldovenească”. Păi, este bine sau nu este bine să construiești identități naționale? Și de ce identitatea națională românească ar fi mai prejos decât „noua construcție identitară moldovenească?”. Și nici nu sunt foarte lămurit cât de nouă este „noua identitate moldovenească”. Mie îmi miroase a ceva foarte vechi și foarte otrăvitor.