Ianis Hagi s-ar fi înțeles cu noua sa echipă! Va evolua în Champions League

publicat în Sport pe 11 Iulie 2019, 17:56

Gică Hagi (54 de ani) a spus, miercuri seară, când a fost prezent în studioul emisiunii ”Digi Sport Special”, că este chestiune de ore până când Ianis Hagi (20 de ani) va semna cu noua echipă. Iată că momentul mult așteptat a avenit.

Se pare că Hagi jr s-a înțeles cu oficialii celor de la Genk, grupare pentru care va evolua de acum înainte. Genk este campioana Belgiei și va evolua direct în grupele UEFA Champions League, așa cum își dorea Hagi senior!

Ianis Hagi ar trebui să fie mâine dimineață în Belgia pentru a efectua vizita medicală. Dacă totul va decurge normal, în cursul după-amiezii Ianis se pare că va parafa noul contract, susține sport.ro. Iată că băiatul ”Regelului” s-a ținut de cuvânt și a ales un proiect în care are șanse mari de a fi implicat total, adică de a putea juca meci de meci.

Cel mai recent transfer, făcut pe bani multi de belgieni, a fost cel al lui Leandro Trossard, la Brighton, pe 20 de milioane de euro! La Genk, Ianis va fi coleg cu Vladimir Screciu, transferat cu două milioane de euro in 2018 de la Universitatea Craiova.

"Va veni decizia finală, mâine sau poimâine, nu ştim. Nu s-a putut face transferul înainte de European. Apoi, lucrurile au mers mai bine şi au apărut tot mai multe oferte.

Noi a trebuit să analizăm. Cel puţin 3-4 echipe au vorbit concret, cu oferte clare: de la bani foarte mulţi, la bani mai puţini. Banii nu au contat în aceste discuţii, fundamental e proiectul şi echipa", a spus Gică Hagi, la Digi Sport Special.

Ianis Hagi a refuzat Spartak Moscova, înainte de a se decide să meargă în Belgia
Gică Popescu a vorbit despre cea mai mare ofertă primită de Ianis Hagi în această vară. Spartak Moscova a făcut o ofertă greu de refuzat, însă, din câte se pare, mijlocaşul ofensiv pare decis să refuze oferta ruşilor.

Ruşii au scris astăzi că Gică Hagi ar fi cerut 12 milioane de euro pentru transfer şi 2 milioane salariu pentru Ianis. Gică Popescu a confirmat că oferta venită de la Moscova a fost una uriaşă, însă nu a vrut să intre în detalii privind banii, la modul concret.

"Oferta lor, dacă ar fi fost acceptată, ar fi reprezentat cel mai mare transfer făcut vreodată în România. Deocamdată, oferta lor există. Trebuie să ai putere foarte mare să o refuzi, vă spun sincer. Dar decizia legată de acest transfer îi aparţine în primul rând lui Ianis, el va alege proiectul sportiv care i se potriveşte.

Sunt foarte multe oferte pe masă, Ianis le analizează. El va trebui să ia o decizie zilele acestea, pentru că vacanţa se termină", a spus fostul mare internaţional, în direct la Digi Sport, la emisiunea Fotbal Club.

Transfer Ianis Hagi: 10 oferte pe numele mijlocaşului ofensiv
Întrebat câte oferte concrete au fost în această vară pe numele lui Hagi jr, "Baciul" a surprins, susţinând că au existat 10 cluburi care au înaintat acte oficiale pentru a-l achiziţiona.

"Oferte concrete venite pe numele lui Ianis? Cam 10, pe acolo. De peste tot, credeţi-mă", a mai spus Gică Popescu, petnru ca apoi să vorbească despre condiţiile oferite de Spartak: "Dacă ar fi fost să aleagă oferta financiară cea mai bună, Ianis ar fi fost plecat de mult la Spartak. Salariul lui era uriaş.

Probabil că ar fi avut un salariu de 4-5 ori mai mare decât dacă ar alege altă echipă. Ar fi depăşit cu mult două milioane. Nu contează cât de mare ar fi fost, orice contract cu 6 de "0" e unul foarte bun, mai ales având în vedere vârsta lui".