Astăzi 22 Aprilie 2019, Luni - Ultima actualizare la ora 17:23
Abonamente

Sănătate 11 August 2017, ora 05:28

Iată câte vitamine se găsesc în mierea de albine și câte boli poate trata

Marime Font

Albinele trebuie să polenizeze aproximativ 3-4 milioane de flori, pentru a obține un kilogram de miere. Potrivit studiilor efectuate, nectarul acestor inflorescențe este prelucrat minuțios de către albinele harnice și îmbunătățit cu propriile lor substanțe biologice. Mierea este considerată un produs al albinelor și apoi un produs vegetal. 

Ce boli tratăm cu produsele albinelor

Transformarea nectarului în miere este un proces chimic și fizic, la care ia parte o întreagă familie de albine. Albinele tinere prelucrează nectarul în 20 de minute, timp în care nectarul pierde o cantitate mare de apă, se saturează cu enzime, după care este depus în celulele de ceară, timp de 3-5 zile. În acest interval de timp, el suferă niște modificări fizice și chimice, transformându-se astfel în miere.
Din cartea „Apiterapia pentru toți”, scrisă de C. Antonov, aflăm că în caz de reumatism se folosește mierea (de levănțică, dacă se poate). Se administrează două linguri dimineața, pe stomacul gol, mai ales în timpul crizelor dureroase. Pentru gută, se administrează cataplasme cu miere pe locurile dureroase. Poți scăpa de pistrui, ungându-i cu miere, sau de răgușeală, dacă zilnic consumi miere, ținând-o cât mai mult în gură, până la topirea completă. Curele cu polen sunt indicate în tratarea ulcerului gastroduodenal și a celui gastric, în stări psihopatoide posttraumatice și psihopatii.


Știați că mierea are proprietăți conservante?

În Egipt și Siria, mierea de albine a fost folosită la îmbălsămarea cadavrelor. În unele zone din Asia Mică, populația încă păstrează alimentele în acest mod. Produsele de origine animală păstrate în miere de nectar și-au menținut aspectul de proaspăt. De exemplu, se pot conserva în acest mod organe de animale, pește, carne proaspătă, ouă și se constată că, după câteva luni, ele au neschimbate proprietățile organoleptice.

Valoare calorică mai mare decât carnea

Este bine de știut faptul că mierea are o mare valoare calorică, astfel încât 1 kg de miere conține 4.100 de calorii. Făcând o comparație simplă, aflăm următoarele: 

1 kg miere = 1,680 kg carne de vită;
1 kg miere = 50 ouă;
1 kg miere = 5.900 ml de lapte;
1 kg miere = 20 de banane;
1 kg miere = 30 de portocale;
sau:
30 g miere dau 91 de calorii;
30 g gălbenuș de ou dau 87 de calorii;
30 g carne de vită dau 56 de calorii;
30 g cartofi dau 30 de calorii;
30 g lapte de vacă dau 22 de calorii.

Ce vitamine conține produsul albinelor

Mierea de albine conține vitamine esențiale pentru buna funcționare a organismului uman. Astfel, într-un kilogram din produsul albinelor găsim :
Vitamina B1 (pânã la 0,1 mg), care asigură buna funcționare a sistemului nervos, reglează metabolismul și menține dantura sănătoasă;
Vitamina B2 (până la 1,8 mg), care favorizează metabolismul și are efect antialergic;
Vitamina B3 (până la 2 mg), care are rol în buna funcționare a pielii, a părului și a mucoaselor;
Vitamina B5 (până la 1,5 mg), care îmbunătățește circulația sangvină periferică, ajută procesele de oxido-reducere ale organismului;
Vitamina B6 (până la 6 mg), care ajută sistemul nervos și aparatul digestiv;
Vitamina C (în cantitate de 40-60 mg), care activează formarea protrombinei, are rol în apărarea organismului, menține structura oaselor, a mușchilor, stimulează creșterea;
Vitamina K ajută la coagularea sângelui.

Lăptișorul de matcă, armă contra surmenajului

Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultură, din București, a creat mai multe produse pentru a veni în sprijinul pacienților și nu numai. Spre exemplu, drajeurile cu lăptișor de matcă pot fi o armă eficientă împotriva oboselii, a surmenajului, a asteniei. Produsul conține proteine, aminoacizi, glucide, lipide, enzime, vitamine, substanțe minerale și lăptișor de matcă. Este un bun stimulent biologic, cu acțiune energizantă și regeneratoare și în neurasteniile de suprasolicitare, tulburări de comportament cu randament psihic scăzut. Dacă nu ai poftă de mâncare, drajeurile cu lăptișor de matcă pot face adevărate minuni, fiind foarte bune și ca tonic în bolile cu evoluție cronică, anemii, anorexii, mai arată C. Antonov, autorul cărții „Apiterapia pentru toți”.

Produsul poate fi administrat atât adulților, cât și copiilor, perioada optimă pentru eficiența unei cure fiind de trei-cinci săptămâni. Doza recomandată pentru micuți este de două-trei drajeuri pe zi, iar pentru adulți de trei-șase drajeuri pe zi. Pentru pancreatita cronică se folosesc 5-6 cutii, anual, câte trei drajeuri pe zi.

doctorulzilei.ro

blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 17:23

Președintele rus Vladimir Putin nu-l va felicita oficial pe președintele ales al Ucrainei, Volodimir Zelenski după victoria clară obținută în weekend în alegeri,a transmis luni Kremlinul potrivit Moscow Times. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 17:22

Într-un număr de 60 de regiuni dintr-un total de 85 de regiuni ale Rusiei a fost înregistrat un declin demografic, transmite RIA „Știri”, potrivit datelor statistice.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 17:21

Mai mult de douăzeci de persoane au fost rănite în timpul ciocnirilor dintre poliție și protestatarii ceceni împotriva construcției unei centrale hidroelectrice în Cheile Pankisi din Georgia, zona locuita predominant de ceceni.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 17:20

 Aliaţii politici de la Bruxelles ai binomului PAS-PPDA îi atenţionează pe Maia Sandu şi Andrei Năstase asupra inoportunităţii crearăii unei alianţe cu PSRM, în Parlament. 

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 17:18

În pofida unor pronosticuri apocaliptice ale opoziţiei, datoria publică s-a diminuat cu 164 milioane de lei în primul trimestru al anului 2019. Ministrul Finanţelor Ion Chicu a spulberat, într-o postare pe Facebook, speculaţiile despre pretinsele împrumuturi masive ale...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 13:15

O investigație a prestigioasei publicații britanice The Sunday Times scoate la iveală noi conexiuni dintre raiderul numărul 1 în CSI, Veaceslav Platon și președintele Fundației Open Dialog (FOD), Ludmila Kozlovska, expulzată din UE, la cererea Poloniei, pentru legături cu...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 13:14

După patru ani de cădere, volumul de credite acordat economiei de către sectorul bancar și nebancar a înregistrat o creștere de 4,4 miliarde lei, în 2018. Astfel, nivelul volumul creditelor a revenit la nivelul de până la criza din sistemul bancar.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 10:19

Focul HARIC de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?

Focul HARIC de la Ierusalim - minune sau înşelătorie?

An de an, cu ocazia Paştelui ortodox, credincioşii se bucură de ceea ce ei numesc minunea Sfintei Lumini. Acest eveniment miraculos se petrece an de an în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, în timpul slujbei de vecernie ce are loc în Sâmbăta Mare,...

( ) Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 22 Aprilie 2019, ora: 09:28

Suma creditelor oferite tinerilor și familiilor în cadrul Programului guvernamental “Prima Casă” a depășit 1 miliard de lei, iar valoarea găranțiilor de stat depăşeşte 500 de milioane de lei. Datele Guvernului mai arată că, în total, peste două mii de familii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 09:03

În ianuarie-martie 2019, Moldova a importat din Ucraina bere în sumă de 1 milion 067 mii USD, clasându-se pe locul 2 în ceea ce privește importurile acesteia, cu o cotă de 15,81% din total.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 09:00 de George Mârzencu

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid

Zile și nopți de groază în satul Lopatnic / Pentru viol în grup şi alte perversiuni, comuniştii sovietici erau pedepsiţi în cel mai rău caz cu excluderea din partid Din editia print

După 6 și 7 iulie 1949, când o mare parte a basarabenilor a fost încărcată în vagoane și trimisă în Siberia, comuniști de tot soiul au rămas stăpâni pe gospodăriile confiscate și s-au apucat să bea și să mănânce din agoniseala celor deportați....

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 08:59

Din cauza inflaţiei care se preconizează că va ajunge la opt milioane de procente în acest an, Venezuela şi-a câştigat titlul de cea mai slabă economie din lume. Naţiunea sud-americană a ocupat poziţia de top în cadrul clasamentului Misery Bloomberg, care...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 08:23

Actorul de comedie Volodimir Zelenski, nou intrat în politică, a obţinut duminică o victorie zdrobitoare în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale din Ucraina în faţa preşedintelui în exerciţiu Petro Poroşenko, reflectând amploarea nemulţumirii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 08:21

Continuă să crească bilanţul masacrului din Sri Lanka unde, potrivit autorităţilor, extremişti religioşi au atacat biserici şi hoteluri în duminica de Paşte.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 08:20

Milioane de persoane folosesc combinația „123456” ca parolă pentru conturile lor, potrivit unei analize realizate de Centrul Național pentru Securitate Cibernetică din Marea Britanie.

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 22 Aprilie 2019, ora: 07:15

Horoscopul zilei de 22 aprilie 2019 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 22 aprilie 2019 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 22...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 22 Aprilie 2019, ora: 01:47

Oamenii de știință au explicat care sunt beneficiile în a avea o pisicuță ca animal de companie.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Aprilie 2019, ora: 08:34

Președintele Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, a criticat miercuri Guvernul rus pentru că nu ia măsurile necesare în regiunea transnistreană, scrie Deschide.md.

( ) Citeşte tot articolul

Istorie 21 Aprilie 2019, ora: 08:21

Ieri am citit o scrisoare a unui basarabean exilat în oraşul Verholens. 

( ) Citeşte tot articolul

Horoscop 21 Aprilie 2019, ora: 08:13

Horoscopul zilei de 21 aprilie 2119 aduce previziuni astrale pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 21 aprilie 2119 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 21...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Aprilie 2019, ora: 07:18

FLORII. Tradiția spune că nu e bine să plantezi pomi înainte de Sărbatoarea Intrării Domnului în Ierusalim. Puieții care sunt băgați în pământ în această săptămână nu vor da roade. Indicat este să plantăm flori în săptămâna ce...

( ) Citeşte tot articolul

Film 21 Aprilie 2019, ora: 05:18

Lungmetraje regizate de Jim Jarmusch, Pedro Almodovar, Jean Pierre şi Luc Dardenne, Ken Loach şi Corneliu Porumboiu au fost incluse în competiţia pentru prestigiosul trofeu Palme d'Or la ediţia de anul acesta, a 72-a, a Festivalului de Film de la Cannes, au anunţat, joi, organizatorii...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Aprilie 2019, ora: 04:47

Multe persoane se bucură să bea ceai, cafea sau alte băuturi fierbinţi. O cercetare publicată International Journal of Cancer arată însă că un astfel de obicei este riscant.

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 20 Aprilie 2019, ora: 07:46

Wafa şi Maha al-Subaie, două surori care au fugit din Arabia Saudită şi au ajuns în Georgia susţin că au fost tratate ca sclave în regat, scrie BBC.

( ) Citeşte tot articolul

Cultură 20 Aprilie 2019, ora: 07:44

FLORII, obiceiuri și tradiții. De Florii, creștinii ortodocși sărbătoresc intrarea lui Iisus în Ierusalim. Tot atunci sunt sărbătoriți cei care poartă nume de flori. În acest an, sărbătoarea este pe 21 aprilie și se celebrează în duminica dinaintea Paștelui....

( ) Citeşte tot articolul
Current tier / breakpoint: xs sm md lg xl (= visible only on this breakpoint)

.hidden-xs-down .hidden-sm-down .hidden-md-down .hidden-lg-down

.hidden-xs-up .hidden-sm-up .hidden-md-up .hidden-lg-up .hidden-xl

.hidden-xs (only) .hidden-sm (only) .hidden-md (only) .hidden-lg (only) .hidden-xl (only)