Astăzi 21 Septembrie 2018, Vineri - Ultima actualizare la ora 17:36
Abonamente

Bună Dimineața 11 Noiembrie 2014, ora 10:12

Marime Font

Iată pe cine trebuie să votăm

În 2010, cu două zile înainte de referendum, un vecin mă întreabă: „Da pe cine trebuie să votăm?” Obișnuit să meargă la urne pentru a pune ștampila „pe cine trebuie”, mi-a fost greu să-i explic că nu TREBUIE să voteze, ci să aleagă, (precum și care e diferența dintre referendum și alegeri).

 
 
 

Acum, la scrutinul din 30 noiembrie chiar urmează să votăm „pe cineva”, însă alegerea trebuie să ne aparțină. Nu trebuie să-i lăsăm pe alții s-o facă în locul nostru.

Așa le putem demonstra voronilor, dodonilor și „patrioților” că nu ne pot prosti cu iluzii bolșevice și limbaj de cartier. Le putem arăta că nouă chiar ne pasă pe cine scoatem în față și cine ne reprezintă țara și interesele. Le putem arăta că noi avem un cuvânt de spus, că noi vrem să trăim într-o țară civilizată, prosperă, europeană, dar nu în cea ma săracă țară din Europa.



La câte zile fripte ne-au făcut „aleșii” noștri, câte luni în șir ne-au tocat mințile și banii, la câți ani ne-au mâncat din viață, de ce să nu le mâncăm și noi măcar o zi? De ce să nu-i taxăm și să le arătăm în ce e puterea și de ce are nevoie Moldova? De ce să nu le dăm peste cap planurile și să le arătăm care este alegerea noastră? După patru ani în care ne-au stresat, de ce să nu-i stresăm, măcar o zi și pe ei. Eu nu pot să rezist unei asemenea tentații. Pe 30 noiembrie eu aleg să merg la vot. Tu ce alegi?


Un articol de: Ala Coica Contactează autorul
blog comments powered by Disqus

Din aceeaşi secţiune

Cele mai noi ştiri de azi

Istorie 21 Septembrie 2018, ora: 17:00

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut”

Prima şedinţă a Sfatului Ţării (II) „Fericiți sub ochii noștri sunt care văd ceea ce nu au văzut” Din editia print

Un reportaj al ziarului „Ardealul (Transilvania)” despre prima ședință a parlamentului Basarabiei, care în 1918 a votat Unirea cu România Continuăm publicarea materialului „Dare de seamă asupra primei ședințe a Sfatului Țării din 21 noiembrie 1917”,...

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:51 de Doina Stimpovschii

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern

Dodon riscă o nouă suspendare din funcție după ultimele remanieri în Guvern Din editia print

Prin schimbarea a doi miniştri, guvernarea face o mișcare de PR înainte de alegeri, consideră analiştii politici

( ) Citeşte tot articolul

Actualitate 21 Septembrie 2018, ora: 11:28

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion, ACTIVIST CIVIC, ZIARIST

OMUL SĂPTĂMÂNII: George Simion,  ACTIVIST CIVIC, ZIARIST Din editia print

Liderul unioniștilor, George Simion, s-a născut pe 21 septembrie 1986, la Focșani. În 2005, a absolvit Colegiul Național „Gheorghe Lazăr‟ din București.

( ) Citeşte tot articolul



Editorial 21 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Unioniștii, alegerile și opoziția

Campania electorală pentru următoarele alegeri parlamentare în R. Moldova a început deja. Toate partidele își pregătesc armele pentru această luptă.

() Citeşte tot articolul

Editorial 20 Septembrie 2018, de Constantin Tănase

Viața și moartea doamnei Clara

…O cheamă doamna Clara, locuiește într-un apartament cu două odăi, are 45 de ani, doi băieți, unul de 22, iar altul de 19 ani.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 19 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Anotimpul și cheltuielile

Cât nu am vrea să ne ferim de cheltuieli, fiecare anotimp vine cu lista lui de cumpărături. Că sunt sărbătorile de iarnă, că este Paștele, că e vară și vrem concedii – o cheltuială apare întotdeauna.

() Citeşte tot articolul

Editorial 17 Septembrie 2018, de Silviu Tănase

Cât de mult ne urăsc!

14 septembrie 2018, Ziarul TIMPUL

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 16 Septembrie 2018, de Răzvan Munteanu

România ar putea juca un rol important în reconstrucţia Siriei

Siria a cunoscut cea mai complexă criză dintre statele lovite de Primăvara Arabă, afundându-se într-un război civil care a opus regimul de la Damasc şi forţele rebele, alături de care s-au adăugat pe parcurs alte grupări din afara ţării.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 13 Septembrie 2018, de Dan Nicu

O tragedie uitată – Cehoslovacia anului 1968

În a doua jumătate a lunii august, Europa a marcat 50 de ani de la invadarea Cehoslovaciei de către trupele URSS şi ale altor state din blocul sovietic.

() Citeşte tot articolul

Opinii & Editoriale 12 Septembrie 2018, de Moni Stănilă

Caritate sau reclamă?

Ori mai degrabă aș spune că ambele. Și când spun acest lucru, o fac cu convingerea că reclama va fi condiționată cu timpul de caritate.

() Citeşte tot articolul

 

 


Cele mai citite articole Timpul.md